Selecția "Formula AS"

Adriana Bittel
* Vlad Zografi, "Efectele secundare ale vieții", roman, Editura Humanitas (tel. 021/311.23.30), 466 p.

Vlad Zografi își folosește în acest roman excepțional toate fațetele personalității sale: om de știință (cu un doctorat în fizică atomică obținut în Franța), dramaturg, eseist și filosof, dar mai presus "artist al lumii plutitoare". Iar efectul principal e că se citește cu plăcere și implicare, fiindcă temele grave și nu prea op­timiste ale timpului nostru intră în povești pline de repere cunoscute din cotidianul ro­mânesc și internațional, fără ca romancierul să ilus­treze o teză anume, să ne ghideze spre con­clu­zii; nici el nu le știe. Vlad Zografi vrea și reu­șeș­te să surprindă pe viu și din diferite puncte de vedere complexitatea haotică a vieților noas­tre supuse hazardului. O face prin inter­me­diul a cinci voci distincte și credibile, a cinci ca­ractere (cum se spunea odinioară perso­na­jelor din piesele de teatru), din interacțiunea că­rora fierbe magma ome­nescului și ome­ni­rii, la acest moment is­toric și în perspectivă. Vocile care-și alter­nea­ză dis­cursul aparțin u­nei zia­riste, Nadia Vor­ni­ces­cu, independentă, cu un acut simț al drep­tății, feministă și vege­tariană, prietenei sale Teodora Aldea, care lucrează în publicitate, și a cărei existență a fost modelată de băr­bați și de simțul datoriei, în primul rând față de fratele ei autist Robert (trebuie spus că pă­trun­derea empatică în aceste psihologii feminine e cu acord fin, fără urmă de caricatură). Prin vocea psihiatrului Andrei Cricoveanu, care îl tratează pe Robert, și e îndrăgostit de Nadia, suntem atrași și pe o pistă polițistă, care merge de la trafic de persoane la teoria conspirației, a unei vechi-noi ordini mondiale. Și, în sfârșit, intervenind contrapunctic și punând astfel pilonii raționali ai construcției, avem discursul savantului matematician Eugen Papadopol, care crede că sufletul e un efect secundar apă­rut pe parcursul evoluției vieții, că senti­men­tele își au originea "în egoismul mecanic al individului programat genetic să-și perpetueze o zestre de care nu e conștient" și că ele pot fi modelate și controlate de noile tehnologii. Pro­gresele în cunoașterea funcționării creierului uman și a bolilor psihice se pot aplica și func­țio­nării societății: deja sunt exploatate de pu­bli­citate și mass-media, care fac apel la emoții și sentimente în scopuri comerciale și politice. Un personaj reușit e și autistul Robert, cel lipsit de sentimente și empatie, condus exclusiv de logică, introdus în ecuația romanului ca pan­dant al computerului ce ne domină azi viața (un ar­tefact fără conștiință, hipereficient, autist și el, ca­pabil să ne alieneze de lumea lăuntrică). Substanța "Efectelor secundare...", ca a tutu­ror romanelor, e însă viața și sensul coerent pe care i-l inventăm fiecare dintre noi. Inteligența lui Vlad Zografi de a nu-și direcționa cititorul, de a lăsa ideile palpitânde și pe fiecare personaj bâjbâind prin proiecția proprie aleasă ca soluție de supraviețuire - a găsit un final potrivit. Ro­man serios și ironic în același timp, în care apar toate -ismele la modă, cu noile lor limbaje de lemn, semidoctismul și infantilismul gene­ra­li­zate, raportul complex dintre știință și con­știință, "Efectele secundare ale vieții" ne face să auzim din polifonia lui melodia sufletului în­cărcat cu angoase și speranțe, cel care ne face să compensăm lipsa de sens ("nu poți să crezi în nimic și nu poți să nu crezi în ceva") cu sen­timente.