Dulciuri din orez

Redactia
Prăjitură de orez cu brânză de vaci și compot

Ingrediente (pentru o tavă): * Pentru prăjitură: 600 ml lapte, sare, 200 g orez (pentru orez în lapte), 100 g zahăr, 3 ouă, 250 g brânză de vaci (cremoasă), 100 g griș, 50 g migdale măcinate, 2 lingurițe praf de copt, 30 g migdale feliate (știfturi). * În plus: ulei pentru tavă.* Pentru compot: 500 ml suc de mere, 3 linguri zahăr, 1 baton de scorțișoară, coaja rasă a unei lă­mâi, 2 linguri zeamă de lămâie, 250 g fructe uscate (mere, prune, caise...), 1 lingură amidon.
Mod de preparare: Prăjitura de orez și brânză * Se dă în clocot lap­tele cu o priză de sare, se ada­ugă orezul și se lasă să "se umfle" 25-30 de minute, amestecând din timp în timp. * Se freacă ouăle cu zahărul, până ce devin cremoase, se adaugă brânza de vaci, grișul, migdalele măcinate și praful de copt, după care se încorporează în orezul călduț. * Se tapetează tava cu hârtie pentru copt și se unge hârtia cu ulei. Se-ntinde orezul în tavă, într-un strat gros de circa 2 cm și se presară deasupra mig­da­lele feliate. Se dă prăjitura la cuptorul încins la 180° și se coace 20-25 de minute, până ce se rumenește fru­mos. Compotul * Se pune pe foc sucul de mere îm­preună cu zahărul, batonul de scorțișoară, coaja rasă și zeama de lămâie și când dă în clocot, se adaugă fructele uscate și se lasă să fiarbă încet 30 de minute. Se mai dau într-un clocot și se încorporează amidonul amestecat cu 4 linguri de apă. După ce a mai clocotit o dată, se ia compotul (gros) de pe foc, se în­de­păr­tează batonul de scorțișoară, se lasă să se răcească și se servește lângă prăjitura de orez.

Plăcințele de orez cu zahăr și scorțișoară

Ingrediente (pentru 4 per­soa­ne): 250 ml lapte, sare, 50 g orez (cu bob rotund), 2 linguri praf de bu­dincă (cu gust de vanilie), 3 lin­guri făină, 2 linguri zahăr, 2 ouă, 40 g unt topit. * Pentru za­hărul cu scorțișoară: 4 linguri za­hăr, 2 lingurițe scorțișoară pisată. * În plus: 1 borcan cu compot de mere (circa 360 g).
Mod de preparare: * Se pune pe foc laptele cu o priză de sare și când clocotește, se adaugă orezul, se lasă să "se umfle" la foc mic, circa 25-30 de minute, amestecând din timp în timp, și apoi să se răcească. * Se amestecă praful de budincă cu făina, zahărul, 100 ml de lapte și ouăle, se bat bine cu telul și se în­cor­porează în orezul fiert (amestecat, încă o dată, îna­in­te). * Se-ncinge untul într-o tigaie, se pune în el câ­te-o lingură din compoziția de orez, se aplatizează pu­țin și se prăjesc "plăcințelele" câte 2-3 minute pe fie­care parte. * Se lasă să se scurgă pe hârtie absorbantă. Se presară deasupra zahărul amestecat cu scorțișoara și se servesc cu compot de mere.

Budincă de orez cu caise uscate

Ingrediente (pentru 4 persoane): 250 ml lapte, sare, 60 g orez (cu bob rotund), 40 g caise uscate, 4 ouă (albușurile și gălbenușurile separate), 80 g zahăr, 80 g unt, 4 linguri griș. * În plus: unt pentru formă (de guguluf), 2 linguri griș pentru presărat în formă, frișcă bătută.
Mod de preparare: * Se pune laptele pe foc, împreună cu o priză de sare și când dă în clocot, se în­corporează orezul și se lasă să "se umfle" 25-30 de minute, a­mes­te­când din timp în timp. În ultimele 10 minute se adaugă caisele tăiate cubulețe, se lasă orezul să se răcească. * Se freacă gălbenușurile cu za­hărul și untul, până ce devin spumoase și se încor­porează în orezul fiert (amestecat bine, încă o dată). Se adaugă și grișul și pe urmă albușurile bătute, cu un vârf de cuțit de sare. * Se toarnă compoziția într-o formă de guguluf unsă și presărată cu griș, și se acoperă cu o folie de aluminiu. Se pune forma într-o cratiță mare cu apă clocotită, se dă la cuptor și se lasă budinca să se "facă" 45-50 de minute, la 180°. * După ce s-a răcit puțin, se desprinde cu un cuțit de marginile formei și se răstoarnă pe un platou. Se servește cu frișcă bătută (ușor).