Înapoi la repere!

Claudiu Tarziu
Câmpul de dezbateri intelectuale de la noi arată ca după un cataclism.

În a­proa­pe trei decenii de discuții pu­blice s-au făcut praf orice credibilitate, orice măsură și orice ade­văr. Nici o instituție nu mai stă în pi­cioa­re, doar fațadele mai sunt sprijinite dindărăt de către nume numai bune de înjurat. La răs­tim­puri, cad și frontoanele. În ceața crea­tă, se descur­că fiecare cum poate. Cei mai mulți se prind de poalele pri­mului fals profet mai gu­raliv pe care-l întâlnesc. Nu pentru că lipsesc re­pe­rele, ci din neputința de a le re­cu­noaște.
Mentalitatea egalitaristă, moștenită din co­munism și potențată în de­mo­cra­ția ori­ginală, a dus la o demo­cra­tizare ab­surdă a dis­cursului public. Fe­no­menul este exact ex­pri­mat în două ziceri popu­lare: "nu-și cu­noaș­te lungul nasului" și "vor­bește și Ion, că și el e om". Cores­pon­dente acestora, do­uă sunt sursele de alimentare a pro­ce­sului. Pri­ma: "de­mi­tizarea" elitei in­te­lec­tuale (de toate orien­tările, nu doar a "boierilor minții"), ca­re a însemnat, de fapt, ar­derea ei în efigie, cu un patos invers pro­porțional cu nivelul de edu­cație al celor care au practicat-o. Act con­comitent cu abolirea exerci­țiu­lui de ad­mi­rație. A doua: accesul ne­filtrat al oricui la tri­bună. Dezvoltarea rețe­lelor sociale virtuale a dus la eliminarea ori­cărei grile de selecție a "vec­torilor de opi­nie". Deja mass media co­bo­râseră enorm ștacheta, din nevoi co­mer­ciale. Era de ajuns că te-miri-cine avea acces să-și exprime părerile în tipă­rituri sau emi­siuni radio și tv. Dar internetul a dus dezba­te­rile publice în subsol. Noul zeu al co­­mu­nicării face vedete și lideri de opi­nie din per­so­naje dintre cele mai stu­pide și primej­dioa­se, dar care au trecere la un au­ditoriu care le seamănă. În acest con­text, orice subiect in­trat pe agenda pu­blică devine obiect de hâr­joa­nă între dile­tanți. Specialiștii, dacă îndrăz­nesc să se pronunțe, sunt tratați în rând cu toți ceilalți. Recursul la autoritate este ilar. Mul­țimea stabilește cine deține autorita­tea la un moment dat. Evident, nu pe cri­terii ra­țio­nale, ci pe zvâcniri emo­ționale. Cutare ali­men­tează anu­mite frici și ca­pătă vânt la pu­pa, prin apla­uzele celor bântuiți de spaimele cu pricina. Cutare gâdilă orgoliul unor cate­go­rii, mai largi sau mai restrânse, de băgători de seamă și este promovat de la statutul de re­petent la sta­tura de academician. Mulțimea îl urmează. Preț de o clipă, dar destul pen­tru ca scă­­rii de valori să i se rupă definiv fuș­teii. Chiar dacă ma­sele sunt în general capri­cioa­se, se întâm­plă și să rămână o vreme în trena câte vreunui vorbete rupt de realitate sau care aduce la moa­ră făina măcinată de alții. Dar îl vor părăsi imediat ce va apărea un altul, care le va folosi mai bine tarele în contra lor.
Nu doar mulțimile amorfe sunt duse astfel de nas, precum ursul de bel­­ciug, ci, deseori, și oameni cu pre­ten­ții. Aceștia însă nu se lasă seduși de­cât de nume. No­torietatea ține loc de bun simț. Inte­re­sele străvezii, ca­rac­­terul urât, trecutul dubios sunt mi­nima­lizate cu non­șa­lanță, când nu ig­norate pur și simplu. Sub cu­vânt că nu contează bio­grafia și psihologia, ci teza. De parcă un escroc ar putea fi de încre­de­re, ori un mitoman ar pu­tea spune ade­vărul. Las că teza este pre­lua­tă necritic, exact pe te­meiul că a spus-o cutare. În dezbaterile po­litice, astfel de înșelătorii de bâlci sunt la or­dinea zilei. Ar fi amu­zan­te, dacă n-ar afec­ta destine. Ma­nipula­rea ține la omul neșcolit, ne­in­format sau fără discer­nă­mânt. El nu deo­sebește au­ten­ticul de fals, valoarea de kitsch, exper­tiza de impostură ș.a.m.d. Soluția rezidă într-un efort de pe­dagogie na­țio­nală pen­tru reașezarea în ros­turile și demnitățile lor a profesiilor și po­zi­țiilor sociale. Altfel spus, trebuie reînvățate mai întâi ierarhia și sme­renia. Abia după aceea am avea premisele unei educații mai profunde, care să ne ajute să nu mai orbe­căim. Câtă vreme elevul își dis­prețuiește das­călul, pentru că nu-i recunoaște funcția și cali­tatea, nu va învăța nimic. Cât timp in­com­petența și corupția vor dicta or­dinea, ne paște anarhia. Câtă vreme nimeni nu are ne­voie de călăuză, vom rătăci. Până când vom fi o armată de "generali" fără nici un sol­dat, nu vom mai câștiga nici un război.
Așadar, înapoi la repere! Oameni, cărți, tradiție.