Primăvară de porțelan: ANA WAGNER - "Să transformi o floare în bijuterie mi se pare foarte frumos"

- Podoabele Anei Wagner, realizate din porțelan pictat cu aur și platină, sunt adevărate comori de artă, ce transformă femeia care le poartă în principesă. Decorate cu motive florale, inspirate din tradiția cusăturilor transilvănene, ele par să aștepte primele zile calde, de primăvară, pentru a înflori cu adevărat -

Dantelele bunicii s-au așezat pe porțelanurile nepoatei

- Doamnă Wagner, foarte multe dintre excep­ționalele dvs. bijuterii și obiecte din porțe­lan sunt decorate cu motive florale, desenate cu aur și cu argint. Flori austere pentru prin­țese gotice. Sunt amin­tiri ale primăverilor din co­pi­lăria dvs. transil­vă­neană?

- Undeva, în subconștient, e posibil ca originile ardelenești și, în mod special, cele ungurești, să își fi spus cuvântul. În sufrageria bunicii de la Hune­doara, pernele de pe cana­pea sau șervețelele erau bro­date cu tradi­țio­nala lalea, specifică artei deco­rative ungurești. Porțelanurile de Herend sau Zsol­nai, păstrate cu sfințenie din generație în generație, sunt pictate, și ele, cu trandafirii și vegetația deli­cată, tipice manu­fac­turilor consacrate de por­țelan un­gu­resc. Îmi amintesc că priveam cu fascinație dante­lele și broderiile mo­no­gra­melor așternuturilor albe, cu care bunica îm­brăca paturile special pentru noi, atunci când o vizitam. Ne spunea, cu căldură, că vor fi ale noastre când ne vom mărita. De atunci da­tează fascinația mea pentru monograme și pa­siunea pentru volutele fine și complicate ale dan­telelor lucrate cu mână răbdătoare și sigură. Toate aceste mici minuni lucrate manual fie de bunica, fie de bunici ale bunicii noastre mi-au marcat copilăria. Fără să mi-o programez în mod special, le transmit și le reproduc în manieră proprie în munca pe care o fac astăzi. Dantelele bu­nicii s-au așezat cumva, peste ani, pe por­țe­lanurile ne­poa­tei. Grija pentru detaliu, plăcerea de a descoperi dantelăria fină a plantelor, răb­darea de a căuta frumosul și de a-l cultiva simplu, toate acestea de la bunica le-am moștenit. Bunica avea ceva din răbdarea, tena­citatea și bunul-gust sigur ale vechilor meșteșugari, ale manufac­tu­rie­rilor de pe timpuri. Mare noroc am avut că am de­prins câte ceva din talentele ei! Cu timpul, mi-am dat seama că am pus pe porțelan și o parte din spiritul bun și cald și artist al dragei me­le bunici.

Mărul înflorit din fața ferestrei

- Vă mai amintiți cum venea primăvara în ograda copilăriei? Care era rânduiala florilor? Aveați preferințe?

- La Hunedoara, în fața ferestrei de la bu­că­tăria bunicii, înflorea în fiecare primăvară un măr sălbatic. Lumina caldă, de primăvară, și mireas­ma acelor mici și delicate flori îmi dădeau, încă de copil, o stare de bucurie pe care o retrăiesc cu aceeași intensitate an de an, odată cu primele raze de soare blânde și calde. Amintirea primăvăratică a acelui măr sălbatic, înflorit prin minunea vieții la fereastra bunicii, stăruie și astăzi, înflorește în mine și, apoi, pe porțelan. Inocența, curiozitatea și capa­citatea nesfârșită de a te mira, de a surprinde detalii aparent anodine ale miracolului naturii - iată ce unește, consider eu, copilăria de artă și de viața interioară a unui artist. Îmi place să cred că toate acestea sunt vii în mine, la fel de proaspete ca în anii în care o fetiță subțirică privea cu ochi mari mărul înflorit de la fereastra bunicii. Pe atunci, trăiam totul cu o intensitate încă și mai mare decât azi. Poate curăția de copil mă făcea să descopăr sem­ne și minuni la tot pasul. Încât tot ce mă încon­ju­ra mă făcea să cred și să simt că am ni­me­rit într-o peșteră a lui Ala­din. O peș­teră de o frumusețe fără seamăn, din care primăvara țâș­nea de fiecare dată ca o simfonie bu­bu­itoare, cu corte­giul ei de flori, de gâze și arome.

- Ce rol are copilăria în for­ma­rea unui ar­tist? Se păs­trea­ză emo­țiile prin timp? Pot fi ele încrustate în por­țelan?

- Am avut o copilărie destul de armonioasă, în care am simțit căldura și dragostea celor din jur. Am părinți care m-au încurajat și mi-au dat în­credere în mine printr-un comportament simplu, acela de a mă fi supravegheat să fiu pe drumul cel bun, dar fără să mi-l impună vreodată. Bunica ne-a învățat, pe mine și pe sora mea, deprinderea de a meșteri cu pro­priile mâini și ne-a educat, în modul ei simplu, dar autentic, gustul pentru frumos. Ne învăța să privim un boboc de floare, o plantă pe care o creștea. În zilele în care avea bună-dispoziție, scotea toată zestrea ei de așternuturi brodate și ne povestea cum și de cine sunt făcute. În felul ăsta, înțe­le­geam un pic mai bine cum stă treaba cu arborele genealogic al familiei Wagner. Acum îmi dau seama că am avut șansa să primesc, în co­pilărie, o educație fără programă sofisticată și am­biții sterile, provenită din bun-simț, din simplitate profundă: prețuirea pentru frumos, aplecarea pentru proporție, pentru ar­mo­nie, toate venite din apropierea de natură. Mi-a folosit enorm mai târziu.

- Ce vă revine, cu preponderență, în minte, din acei ani: peisajele, oamenii?

- Atmosfera unui loc sau a unui moment este ceea ce azi îmi poate reveni în minte. Dar și peisaje sau oameni. Dealurile dimprejurul Devei sau Hu­nedoarei, călătoriile cu părinții în Munții Apu­seni, unde vara făceam drumeții și culegeam afine din pădurea în care mirosea dumnezeiește a brad și a tot soiul de plante. Tot în Apuseni, iar­na mergeam la schi, și îmi amintesc de albul in­finit al zăpezii așternute peste dealurile domoale. Tot albul acela neatins, perfect, sclipea din loc în loc, în lumina soarelui. Asta parcă îmi dădea curaj să îi cer mamei să mă lase să schiez fără căciulă și fără bețe. Eram fericită când, în zile cu soare, asta îmi era permis. Copilăria nu este un refugiu pentru mine. Este un teritoriu care există, e viu în sufletul și amintirea mea. Și coexistă foarte bine cu matu­ri­tatea, cu experiența de viață și de creație. Copilul din mine a rămas, fără să-mi fie rușine cu asta. Dim­potrivă, e o binecuvântare.

O metaforă a iubirii, incizată în porțelan

- Tehnic, cum transformați minunea existen­ței unei flori, în porțelan?

- Decorurile porțelanurilor mele vin dintr-o lume foarte personală. Florile și temele vegetale, de pildă, eu le studiez în detaliu. Observ plantele și arhitectura lor, înainte să le pun pe porțe­lanurile mele. Iar meșteșugul pe care îl fac este pictura tradițională pe porțelan, peste glazură, cu culori speciale, care se ard la 850 de grade. Este un meș­tesug pe care am început să îl descopăr în urmă cu optsprezece ani. Mai întâi, pe când eram în fa­cul­tate, la Universitatea de Artă, am des­coperit sin­gură o tehnică. Dar ea era la în­demâna tuturor, pentru că lucram cu niște culori de hobby. Adică, niște cu­lori pe care le folosesc cei care nu sunt pro­fesioniști. Sunt culori pe care le poți arde într-un cuptor de acasă, la 200 de grade. Apoi, după o vreme, am cunoscut și ceramiști profesioniști, și mi-am dat seama că aș putea să fac lucrări mult mai rafinate estetic. Or, pentru asta, totul e determinat de ca­litatea culorilor. Și așa am trecut la teh­nica tradițională de pic­tură pe porțelan și ceramică. Încetul cu încetul, am în­ceput să o descopăr sin­gură. Dar eu continuu să învăț și astăzi, pe măsură ce îmi propun noi și noi teme de decor. Porțelanul este cea mai primi­toare gazdă a temelor florale. Este un mate­rial parcă anume făcut să-l explorezi, centimetru cu centimetru, așternând, cu pensula, flori tot mai esențializate, ner­vuri delicate, grădini imaginare. Am ob­servat, în ani, că jocul acesta al vege­talului cu porțelanul a devenit tot mai sofisticat în atelierul nostru, cu o balanță pe care ne străduim să o ținem între ri­goare, precizie și ima­ginație. Florile și toate motivele ve­getale pe care le așter­nem în decorurile por­țe­lanurilor și biju­teriilor din porțelan ale casei Wagner sunt, de fapt, o metaforă a ideii de fru­mos, de iubire, de bucurie de a fi, de cre­dință în bine și în mai bine.

Caligrafii cu aur și platină

- Cum ați ajuns să faceți brățări și inele din porțelan? Fac parte, mai de­gra­bă, din lumea zânelor...

- Ideea îmi încolțise în minte în Franța, în urmă cu vreo opt ani. Mă dusesem acolo de câteva ori ca să văd manufacturile lor celebre de porțelan de mare tradiție. Mai ales la Limoges și la Sèvres. Și tot umblând prin depozitele de obiecte de por­țelan, am descoperit blancurile bijuteriilor. Blancuri înseamnă obiectul alb, modelat, dar nepictat încă; porțelanul alb, nu matrița. Și în acele manufacturi de toate mărimile de la Limoges, am văzut niște mici secțiuni dedicate bijuteriilor. Am descoperit inele, pandantive, brățări. Erau încântătoare! Mie, până atunci, nici nu-mi trecuse prin minte că aș putea să fac bijuterii de porțelan. Făceam doar cești și obiecte pentru ceai și cafea, și, eventual, obiecte decorative. Dar după cele descoperite la Limoges, au început să-mi vină ideile. Am adus blancuri în atelier, le-am importat din Franța și am început să le decorăm. Și totul a mers bine. Tot universul și poveștile de pe ceștile și ceainicele de porțelan le-am trecut și le-am pictat mai miniatural, pe bijuterii. Și peisajele mele fantastice, și florile. Și au ieșit niște bijuterii de o minuțiozitate extremă, cu o fru­musețe specială. Să descoperi într-o bijuterie o poveste, povestea unei flori de pildă, mi se pare foarte frumos. Așa am început să fac bijuterii care erau doar din porțelan pictat manual.

- Și apoi?

- După doi ani, am făcut un curs de bi­juterie clasică, din metale. Am învățat cum se montează o piatră, am deprins abc-ul unui bijutier tradițional. Asta mi-a folosit ca să-mi dau seama de toate etapele creației unei biju­terii mai sofisticate, având în centru por­țe­lanul, pentru a proiecta mai precis acea bijuterie. Am început, așadar, să proiectez, să fac designul unor bijuterii din porțelan mon­tate în aur, argint și pietre prețioase sau semi­prețioase. Montajul în aur și argint îl facem cu ajutorul unor meșteri bijutieri. Designul biju­teriei, mixajele dintre por­țe­lan și mate­rialele prețioase, pictura porțe­la­nului le rafinez și proiectez permanent. Mi se în­tâm­plă să port o piesă în minte luni, uneori ani, până s-o desenez în detaliu pe hârtie. Odată însă ce-am proiectat-o, nu mă las până nu o văd realizată, indi­ferent de dificultățile tehnice. Multe din bijuteriile pe care le creez sunt mici tablouri în sine, cu teme grafice transpuse din porțelanul nostru "art de la table", pe porțelanul de bijuterie. Asta cred că dis­tin­ge brandul nostru, Wagner Arte Frumoase și Po­vești. Dorința mea este ca bijuteriile noastre să fie nu doar fru­moase, ci și trainice. Ele se pot trans­mite de la o generație la alta, așa cum făceau și bunicii noștri cu noi.

- Florile dvs. sunt desenate pe porțelan cu cerneluri nobile, de platină și de aur.

- Așa e. Aurul și platina mi le procur în stare lichidă, vin în niște sticluțe maronii, și se comportă ca o cerneală. O iei ușor pe pensulă și începi să-ți faci caligrafia. Sau se poate lucra și cu penița. Se poate pune pe porțelan și cu penița sau cu pensule extrem de fine. Totul cere o minuție extremă. Por­țelanul are o suprafață extrem de lucioasă. Și asta cere un gest foarte bine controlat al pensulei, care alunecă pe porțelan, un gest precis al pictorului care iubește mi­niatura și e extrem de răbdător. Răbdarea este o meserie aparte, pe care trebuie să o învețe un decorator pe porțelan. Asta pe lângă precizie și rigoare, evident. Clienții noștri sunt fascinați de miniaturile pe pe bijuteriile și obiectele noastre din por­țelan. Uneori, făcute doar din aur sau din platină.

O primăvară eternă

- Făuriți singură toate aceste lumi delicate și mici?

- Bijuteriile eu le fac, de la cap la coadă. Pe când obiectele de porțelan por­­nesc de la conceptul meu, dar le exe­cută meșterii noștri.

- Aveți "cea mai frumoasă amintire de primăvară", Ana Wagner? O întâm­plare pe care n-o puteți uita?

- Pentru mine, primăvara e mai de­grabă o stare. E anotimpul meu preferat. An de an mă bucur ca un copil de primii boboci, de primii ghiocei și toporași, de primele raze blânde și calde de soare... Primăvara înfloresc și prind viață pro­iec­tele mele. Și, da, poate părea un cli­șeu, dar ăsta e adevărul: primăvara re­nasc copilul și artistul din mine.

- Marca Wagner, a bijuteriilor dvs., este o moștenire de familie?

- De la ai mei am moștenit mai degrabă un soi de încredere de sine, de libertate de a alege. Am fost lăsată liberă să aleg. Nu mi-a fost impus nimic, ni­cio­dată. Asta m-a făcut să nu mă blochez, să trec de la proiecte la fapte, de la idee și schiță la rea­li­zarea lor. Des­chi­derea către frumos ne-a insuflat-o în mod spe­cial bunica. Am preluat, din tot uni­ver­sul ei de obiec­te și lucruri făurite manual, migala și gustul pentru miniatural, pe care astăzi le trans­mit, în fe­lul meu, prin lucrările ce poartă marca Wagner. Încerc să combin rigoarea perfec­țio­nistului care sunt, cu fantezia și deschiderea spre frumos. Îmi pla­ce să-i văd pe oameni că se bucură de creațiile Wagner Arte. Și sper ca primăvara să fie un anotimp etern în sufletul meu și în mica noastră ma­nu­fac­tură.