Alte măști, aceeași comedie

Ion Longin Popescu
Au trecut câteva zile de când pe­se­distul "de epocă" Șerban Nicolae a în­­cercat să suspende întregul Cod Pe­nal!

Sub cohorta de obiceiuri ale anilor 1990-2000, când legile și co­rup­ția nu aveau ni­mic în co­mun, iar par­tidul tăia și spânzura în amărâta țară scoasă rui­nată din dictatură, se­na­torul, care nu-și dă sea­ma de câtă anti­patie se bucură, a făcut mișcarea! A încercat o mică pedeserizare a Justiției, vi­sând să suspende, pentru o lună, o mare parte din corpul de legi. Pe scurt, potrivit unuia dintre amendamentele sale, con­dam­nările la 10 ani ar trebui să fie tă­iate la jumătate! Toți condamnații pen­tru luare și dare de mită, trafic de influ­ență și abuz în serviciu vor fi grațiați! Exact pedepsele pe care partidul, prin liderii lui deja cu­noscuți, anunțase că nu le va atinge în cadrul legii grațierii. Văzând că OUG 13 a căzut sub pre­siu­nea mulțimii, șeful co­misiei de justiție din Senat s-a învrednicit să repare pier­derea, crezând că publicul nu va fi atât de vigilent încât să înțeleagă "re­scrie­rea" sa. Se știe ce a urmat și cum s-au le­pădat de el, ca de Satana, liderii pe­se­diști: Dragnea, Grindeanu, Toader și cei­lalți. Fost avocat al senatorului Că­tălin Voicu (un pesedist condamnat la 7 ani de închisoare pentru trafic de in­fluență), precum și autorul scandalo­sului poiect de modificare a Codului de Procedură Pe­nală, în favoarea celor ares­tați pentru corupție, Șerban Ni­co­lae ar fi dorit gra­țierea integrală a fap­te­lor de corupție. Ni­cușor Constan­ti­nescu, Călin Popescu Tă­riceanu și Adrian Severin ar fi fost doar câțiva dintre beneficiarii legii domnului avo­cat. Proiectul său de lege e simplu, dar amendamentele sunt urâte: vrea să gra­ție­ze luarea de mită, darea de mită, tra­ficul de influență, abuzul în serviciu, conflictul de interese, spălarea de bani, evaziunea fiscală, infracțiunile vamale și navale, precum și toate pedepsele pre­văzute în Legea 78/2000, privind prevenirea, desco­perirea și sancțio­na­rea faptelor de co­rupție. Exact câmpul de luptă al DNA! Dintre liderii care s-au opus direct acestei acțiuni mur­dare s-a remarcat deputatul Liviu Drag­nea, președintele Camerei. Cu toate neca­zu­rile juridice personale, preșe­dintele Ca­merei Deputaților a reușit să fie calm și rațional, blocând cu succes ori­ce suspiciune. "Nu susțin grațierea fap­telor de corupție", a afirmat lim­pede. "Nu vreau să sfâșiem țara. Mă opun pentru că nu sunt sluga nimă­nui!" Din fericire, discutarea pro­pu­nerii lui Șerban Nicolae nu va mai avea loc; autorul a renunțat, dându-și seama cât de toxică ar fi fost inițiativa sa. Jocurile nu sunt însă făcute. În ultima vreme, PSD pozează într-un partid cu multe voci. Democrație internă. Cu toate că șeful are o idee, membrii o pot ig­nora. Și viceversa. Alte măști, a­ceeași comedie.