- Ascultătorii de radio au fost bucuroși să audă, transmisă de undeva din eterul lui Martie, o melodie nouă și foarte frumoasă semnată Alexandra Ungureanu și Soundland. Numărându-mă și eu printre ei, am avut, totuși, o tresărire: "Întinderi de nori" e o piesă destul de melancolică pentru începutul primăverii. Fapt ce stârnește curiozități și întrebări...
- Mă bucur foarte mult că piesa aceasta începe să fie auzită și plăcută. Ea e un fel de continuare a melodiei "Atât de ușor", care a avut, la rândul ei, un mare succes. Consider că e o piesă puternică și fragilă în același timp, mai ales din punct de vedere al mesajului. Cât despre curiozitatea din spatele poveștii, pot spune că tema despărțirii de persoana iubită, pe care o cânt în această melodie, nu mai este neapărat una inspirată din experiența mea actuală. Dar cine nu a trecut prin așa ceva, cel puțin o dată în viață?! Eu recunosc că am avut această experiență chiar de mai multe ori. Despărțirile acestea nu sunt deloc plăcute la început, dar din ele, cu siguranță învățăm o mulțime de lucruri. Punem punct, o luăm de la capăt, o nouă poveste, un nou început. Și iată cum primăvara parcă începe să-și recâștige sensul ei clasic, iată cum din melancolie se ivesc mugurii unei noi "flori"...
- Apari constant cu melodii noi, cu colaborări inedite și reușite, deși asta îți fură câteodată prim-planul. Există o explicație?
- Mă străduiesc ca în fiecare an să apar cu ceva nou, să fiu vizibilă. Anul trecut, de exemplu, a fost acel clip filmat în Malibu, pentru "Nopți și zile". De ce spun "vizibil"? Pentru că problema este că doar clipurile lansate pe TV sau Internet par a fi singura noastră activitate. O parte din presă lasă doar acest lucru să se înțeleagă. Nu este deloc așa. Avem concerte, suntem implicați în multe acțiuni și proiecte. Ba mai mult, la mine este chiar un "defect" de care nu mă pot dezbăra, și anume, acela de a fi prezentă în același timp în prea multe proiecte. Iar de când sunt pe cont propriu, fără manageri sau case de discuri, chiar fac totul doar după placul meu. Este puțin haotic, recunosc, pentru că de multe ori, e chiar în detrimentul meu să fiu implicată în atât de multe lucruri deodată, să am atâtea colaborări. Dar cum să spun "nu" băieților mei de suflet de la Crush, proiectelor cu Soundland și Kazibo concertelor acustice sau lui Mircea Rusu, sau taberei de muzică de la Zărnești, în care sunt implicată, sau să refuz câte o piesă cu Grimmus, cu muzicienii din Nightlosers, cu Lora Deniș, cu orchestra simfonică, ba, chiar cu atât de tânărul și talentatul Alex Mușat (locul doi la ultima Vocea României n. red.)?! Pe el l-am cunoscut înainte de "Vocea' și am rămas cu gura căscată cât talent și câtă modestie pot exista într-un băiat atât de tânăr. După cum vezi, nu prea pot spune acest "nu". Consecința: sunt peste tot, ceea ce face ca pentru public să devină o misiune foarte dificilă "să mă așeze la locul meu". O fi neproductiv din punct de vedere al afacerii, dar mie îmi place enorm ceea ce fac, așa că... asta e!
După rău vine bine
- Oare cum reușesc să se descurce material artiștii ca tine, discreți, care nu fac bani din cancan-uri și din prezența la radio. Cum faci?
- Nu știu alții cum sunt...ha, ha..., dar eu mă descurc. Este o luptă permanentă, mai ales pentru cineva care trăiește exclusiv din muzică, așa ca mine. Adică, eu n-am investit în nimic altceva. Traiul mi-l câștig din concerte, din drepturi de autor și din asocierea imaginii mele cu diferite brand-uri, în care eu am încredere. Sunt foarte selectivă din acest punct de vedere, nu recomand nimic ce nu am încercat eu însămi. Așa s-a născut colaborarea mea cu gama de produse HydraFacial, prin ei am reușit să remediez foarte mult din vechea mea problemă cu acneea, dar și cu aparatele de masaj VelaShape, prin care-mi modelez corpul într-un mod neinvaziv. Revenind la întrebarea ta, să-ți duci traiul din muzică e o luptă, una încâlcită, cu suișuri și coborâșuri, pentru că nu poți fi mereu la vârf. Iar în prezent nu este cea mai bună perioadă pentru niciun artist. Viața complicată, tensiunile politice, toate acestea generează pe plan mondial o criză răsfrântă mult asupra muzicii, a artei în general. Pe de altă parte, eu cred că, uneori, lucrurile trebuie să meargă foarte rău, pentru ca din haos să recunoaștem din nou binele. Sunt clipe când uităm să vedem frumosul, pur și simplu nu mai suntem capabili să-l recunoaștem, și atunci, numai prin comparație cu un rău cumplit, putem vedea din nou binele, frumusețea și valoarea. Observ bucuroasă că în România se întrezărește o lumină clară în acest sens. Văd și cunosc oameni frumoși, care vor să facă bine și chiar fac. Am încredere în tineri, în talentul și implicarea lor, iar acest început de an, ornat cu evenimentele lui de stradă, este o dovadă mai mult decât grăitoare că tinerilor le pasă de țara lor, de viitorul ei.
- Despre artiști se spune că sunt firi visătoare. Tu pari "suspect" de implicată în social...
- Adevărat, urmăresc poate mai mult decât oricând aspectul social al vieții din jurul meu. Sunt din ce în ce mai implicată în problemele de mediu și nu ratez nicio ocazie să atrag atenția asupra pericolelor reale din acest domeniu. La fel de implicată sunt și în protecția animalelor. Ce observ? Observ, evident, enorm de multe probleme, dar mai observ și că evoluăm. Este evident acest lucru. Văd asta în oameni și o văd la mine. Evoluez și social, dar și muzical, compun mult mai mult, scriu mult mai mult, tocmai pentru că mă inspiră viața societății, în aceeași măsură în care mă inspiră propriile experiențe.
- Cum ești, de fapt, Alexandra? Pentru mine, ești plină de nuanțe: retrasă și timidă câteodată, dar, în același timp, extrem de stilată, surprinzătoare, provocatoare chiar. E adevărat sau mă înșel?
- Puțină lume mă cunoaște așa cum mă descrii. Mă bucur că tu faci parte din ea și că în "Formula AS" apar totdeauna "pictată" în culorile mele adevărate. O revistă în paginile căreia îmi place, tocmai de aceea, să mă deschid. Așa cum încerc să fac și în compozițiile mele, în care mă implic tot mai mult: pentru prima dată în carieră, vreau ca mult mai multă lume să mă cunoască cu adevărat. Să nu se mai creadă despre mine că sunt ciudata aceea retrasă, pentru că nu e adevărat. Da, sunt un om timid, poate și pentru că am fost un copil cuminte și o adolescentă retrasă, mai ales din cauza problemelor cu acneea, cu care m-am luptat de când mă știu. Am avut mereu un conflict în mine, ceea ce a făcut ca de-a lungul timpului să par intangibilă și nedeschisă complet către bucurie. Dar eu nu sunt așa. Nu sunt doar o voce frumoasă, așezată pe o persoană inaccesibilă, și cred că a venit vremea ca oamenii să înceapă să mă cunoască așa cum sunt. Așadar, voi fi din ce în ce mai deschisă cu publicul meu. Voi fi în continuare vigilentă cu o parte a presei, despre care știm cu toții ce vânează, dar în rest, voi primi mult mai deschis oamenii în viața mea. Mediile de socializare ajută mult din acest punct de vedere. Nu e greșit ca lumea să vrea să știe multe lucruri despre noi, persoanele publice. Dacă îmi ascultă cu plăcere o melodie, parcă ar vrea să mă și cunoască mai bine, iar eu cred că oamenii ca noi au datoria de a se face vizibili, dar într-un mod frumos, armonios. Avem datoria de a fi exemple pozitive. Mult timp am crezut că discreția absolută e un exemplu pozitiv. Poate că este, dar te și îndepărtează de oameni, devii inaccesibil și perceput ca fiind rece. Și, iată, așa cum în urmă cu doi ani mi-am deschis sufletul rănit, tot prin literele așternute în "Formula AS", aleg ca tot aici să spun că Alexandra Ungureanu e o fată veselă, o fată care are prieteni, care e generoasă și care, da, iubește din nou, aleg să spun că sufăr de anemie, că sunt zăpăcită și, câteodată, neglijez tratamentele, aleg să spun că mă trezesc târziu dimineața, aleg să spun că nu mă deranjează cei 35 de ani și faptul că încă nu sunt "la casa mea", aleg să spun că mama suferă din cauza asta dar, mamă, sunt bine, iubesc, sunt iubită și fericită!
- A înflorit primăvara în tonul tău! Vorbești cântând! Te însuflețește și pe tine natura care renaște? Iubești mai mult? Trăiești mai intens?
- Am un sentiment mai ciudat decât atât, parcă simt seva din întreaga natură cum pornește prin fiecare plantă, fiecare lăstar. Primăvara sunt mereu transpusă în curtea bunicii, unde știam fiecare floare ce loc ocupă și când urmează să înflorească. Dar, în rest, parcă nu mai am anotimpuri preferate. Îmi place fiecare. Chiar și iarna, care îmi displăcea cândva. Acum, cu trei pulovere lălâi de lână pe mine, am învățat să schiez. Parcă nici toamna nu mă mai umple de tristeți închipuite. Nu știu ce înseamnă asta, poate simplul fapt că în prezent sunt chiar în bună înțelegere cu propria mea persoană.
Pluralul iubirii
- Primăvara e, totuși, anotimpul iubirii. Câte iubiri crezi că există într-un om?
- Iubirea nu hibernează. Este acolo mereu. Mai important, cred eu, este să observăm detaliile care răscolesc în noi aceste iubiri multe și diferite. Iubirea de oameni, de natură, de părinți, de animale, de viață, de tine însăți. Dar dacă nu suntem atenți măcar din când în când la detaliile care ne înconjoară, iubirea aceasta se reduce doar la un simplu cuvânt. Uite, ieri am văzut o pisică neagră, lungită la soare pe o mașină roșie. Atât de bine se potriveau amândouă, atât de puternică a fost imaginea, mai ales din punct de vedere cromatic, încât bucuria ei nu m-a părăsit toată ziua. Cât despre iubirea aceea cu "i" mare... Eu nu cred că există o mare dragoste și atât. Deși am aplecare către iubiri intense, pasionale, care să mă ridice de la pământ și să-mi ia mințile, știu cu certitudine că nu acelea sunt singurele. Ba chiar nu acelea sunt întotdeauna cele mai mari. Sunt iubiri care te înfloresc, care te fac să vrei să fii mai bun, care au aceeași valoare cu o dragoste pasională. Poate chiar mai multă. Un lucru este cert pentru mine: cea mai frumoasă iubire este cea pe care o trăiești în prezent. Și iată ce zâmbet frumos mi-a crescut pe chip spunând asta!...
- Să nu ne îndepărtăm de iubirile mari, înainte de a vorbi despre mama ta, cu care ai o relație de excepție. Sunteți la fel de apropiate?
- Da, evident. Și, în continuare, nu încetează să mă uimească cu efervescența ei. După ce a învins cea mai cumplită dintre boli, după ce l-am pierdut pe tata în lupta cu aceeași boală, mama este în continuare profesoară activă la școală, la after school, are grijă de căței, gătește, umblă toată ziua. Nu știu de unde are atâta energie. Eu nu reușesc să fac jumătate din ceea ce face ea zilnic. Este una dintre marile mele iubiri și mă bucur să vorbesc despre ea. Mă iartă când o mai supăr, căci nu știu cum se face că ne purtăm câteodată cel mai urât cu oamenii pe care-i iubim cel mai mult. Nemulțumirile și frustrările noastre se descarcă pe ființele care ne vor numai binele. Mă bucur că e sănătoasă și sper să trăim împreună și vremurile acelea la care visează ea, cu mine măritată și cu ea legănând copiii mei pe genunchi. Ha! Ha! Dar toate la rândul lor. Spun asta pentru că eu constat că am o relație foarte bună cu timpul. El nu trebuie dat înapoi. Dacă mă întreabă cineva câți ani am, trebuie să stau să mă gândesc. Îmi place să fiu copil, să am o legătură permanentă cu oameni foarte tineri, să-i înțeleg. La fel ca și mama, până la urmă. Îmi place să nu-mi pierd spiritul acesta de copil. Chiar fac anumite lucruri care să mă transporte în copilărie, cum ar fi sentimentul acela plăcut și familiar, când te vâri seara în pat, îți este frig, te faci cocoloș, și freci repede, repede, tălpile una de alta. Pe mine lucrurile acestea mă trimit înapoi în timp și-mi dau o liniște nemaipomenită. Ar fi grozav să putem adormi așa, direct, cum o făceam de copii, fără să mai auzim vuietul acela în cap, când punem capul pe pernă, însoțit de zgomotul șirului nesfârșit de lucruri pe care trebuie să le rezolvăm a doua zi. Ei, asta chiar nu se mai poate, dar să scoatem cât mai des la iveală copilul din noi e mai mult decât posibil. Chiar pregătesc alături de băieții mei de la Crush, o piesă care se numește "Copiii din noi", cu un subiect care se potrivește exact cu ceea ce vorbim acum. Spuneam mai devreme că vreau să fiu deschisă, că nu mai îngădui ca un sentiment puternic de-al meu, o trăire, o poveste specială, să nu mai fie transpusă în muzică. Melodia aceasta este un exemplu în acest sens. Muzica este singurul mod prin care eu știu să mă exprim autentic și cel mai direct mijloc pentru ca oamenii să mă cunoască cu adevărat. Muzica este și cea mai bună terapie pentru mine. Și problemele medicale dispar când cânt. E chiar adevărat! Pentru mine e muzica, pentru altcineva poate fi orice lucru în care pune pasiune. A face ceva cu plăcere cred că generează în corpul nostru niște reacții chimice vindecătoare.
- Tot muzical încheiem interviul nostru, întrebându-te ce mai pregătești anul acesta?
- Pe lângă multe concerte, pregătesc un album de muzică pop cu influențe country. Deja înregistrez. Cine mă cunoaște știe că plăcerea mea vinovată este muzica country. Mor după ea, este parte din mine și, de aceea, am hotărât să o scot la lumină. Nu este vorba de vreun country clasic, bătrânicios, ci doar de anumite influente și tușe country, adăugate unor melodii moderne. Așadar, asta pregătesc. Ceva ce-mi face mie extrem de multă plăcere și sper din toată inima ca publicului să-i placă la fel.
Fotografii de RALUCA CIORNEA