Săptămâna 7-14 aprilie

Tana Rosca
Gospodinele care își pregătesc casa pentru sărbătorile Paștelui vor trebălui cu spor mai ales sâmbătă, căci duminică energia e mai scăzută și tentația relaxării, mai mare. Marele disciplinator, Saturn, aflat în Săgetător, își începe mișcarea retrogradă acum. Cei care au pus capăt recent unei relații sau unui proiect s-ar putea simți ușor deprimați. Bărbații, în schimb, doresc să-și de­mons­treze puterea în weekend, provocând accese de autoritate, ceea ce n-ar fi o idee grozavă. Pla­neta comunicării, Mercur, o pornește la rândul său înapoi, luni, în Taur și ne putem răzgândi în cazul unor înțelegeri financiare. E mai puțin bine să semnăm contracte ce vizează viitorul, cât să vedem ce e de rectificat la cele existente. Luna plină se pe­trece marți în Balanță și ne permite să ne expri­măm sentimentele în cuplu sau să facem un plan cu partenerul de afaceri.

Semnele cardinale:

BERBECII
se simt tentați să-i conteste pe șefi. E de preferat să vă lăudați numai în fața prietenilor, în weekend, decât s-o faceți cu adevărat. S-ar putea să trebuiască să re­con­siderați o plecare la drum sau ceva legat de examene.
RACII se decid mai greu, la final de săptămână, dacă să iasă cu amicii sau să meargă la un spectacol. Varianta cu amicii e preferabilă, dar fiți pregătiți să acordați timp familiei în preajma Lunii pline de marți, când ar fi bine să fiți aproape gata cu pregătirile de Paști.
BALANȚELE nu sunt în formă la sfâr­șitul săptămânii. Ar fi cazul să vă odihniți și să vă vedeți de sănătate. Luna plină de marți vă reenergizează, dar vă poate răs­coli emoțional. O discuție pe tema ba­nilor ar putea fi reluată, de luni încolo.
CAPRICORNII se resimt în urma re­tro­gra­dației șefului lor, Saturn. Se prea poa­te să vă doară oasele, sau intrigile la adre­sa dvs. care vă ajung la urechi vă pot des­cu­raja. Adevărul va ieși la lumină și ieșiți întăriți.

Semnele fixe:

TAURII
se trezesc că Mercur în sem­nul lor se-ntoarce și pleacă înapoi luni, când n-ar fi bine să se amestece în vorbă cu ceilalți. Noroc că finele săptămânii a fost plăcut și aveți răbdare, deși și intempestivul Marte e în semnul dvs. O afacere se cere reconsiderată.
LEII, vioi nevoie-mare, pentru că Soa­rele, stăpânul lor, este în exaltare în Ber­bec, riscă să facă exces de zel la sfâr­șit de săptămână. Rezultatul poate fi o acu­mulare de toxine în corp sau dete­riorarea re­la­țiilor de serviciu. De luni pot apărea chiar certuri.
SCORPIONII se simt bine alături de prietene, în weekend. Puteți să vă lăsați duși de emoții și să dezvăluiți din se­cre­tele dvs. păzite cu strășnicie. Mercur re­tro­grad de luni amenință echilibrul cuplului, care este deja subminat întrucâtva de Marte.
VĂRSĂTORII fac bine dacă evită con­dusul, ba chiar ieșirile în lume, la fi­ne­le săptămânii. Nici să meșteriți prin casă nu-i o idee bună. Doar de luni încolo e bine să vă apucați de re­parații. Marți puteți avea un succes la examene sau la drum.

Semnele mutabile:

GEMENII
aleg bine dacă petrec sfâr­și­tul de săptămână în familie. Dar nu uitați de eventualele obligații profesionale pe care vi le-ați asumat pentru weekend. Începând de luni, v-am sfătui să vă țineți departe de bârfitori.
FECIOARELE sunt relaxate, la finalul săptămânii, când Luna le traversează sem­nul. De luni, vă certați cu persoana iubită sau copiii încep să fie obraznici. Marți e posibilă finalizarea unui plan legat de bani, dar unele cheltuieli casnice pot crește.
SĂGETĂTORII încheie săptămâna de lucru cu o senzație de satisfacție. De luni însă, puteți să vă luați la harță cu co­la­boratorii dvs., pe tema unor chestiuni trecute. Mai bine fiți toleranți, ca Saturn retrograd în semnul dvs. să nu vă taxeze.
PEȘTII se lasă în voia lui Venus, care e în retrogradație în semnul lor. Duminică, partenerul de cuplu v-ar putea taxa din cauza lenevelii. De luni începând vă recomandăm prudență sporită în trafic.