Prin intermediul revistei dvs., pe care o citesc de la apariție neîntrerupt și care a fost medicul meu de suflet, de nenumărate ori, vreau să aduc mulțumiri părintelui Ovidiu Scrob și colegului dvs. Claudiu Târziu pentru articolul publicat în "Formula AS", din 21-28 iulie 2016, care i-a salvat viața soțului meu. Un articol din care am învățat un lucru esențial: cum să ne rugăm pentru a primi mai repede ajutor de la Dumnezeu. Sincer vorbind, nu eram într-un mare impas. Aveam problemele zilnice ale oricărui om normal, dar în textul citat, părintele spune la un moment dat cât de important este să te rogi în fiecare zi, cu ce rugăciuni să începi și să sfârșești ziua. Eu știam Tatăl nostru și Rugăciunea Inimii. Mi-am zis că nu are să fie decât bine, dacă voi citi în fiecare zi rugăciunile indicate de părintele Ovidiu Scrob. Pe unele le aveam în casă, altele mi le-am procurat, și după două-trei zile, am început în fiecare dimineață să mă rog, citindu-le.
Și minunile au apărut, la nici două săptămâni. Astfel, în data de 8.08.2016, soțului meu îi apare, peste noapte, o durere ca o centură de foc, în zona toraco-abdominală. După câteva manevre de ușor masaj, un pahar de apă cu zahăr și aerisirea camerei, durerea nu cedează, ba din contră, se întețește, îngreunând respirația. Chem Salvarea. Era ora 5 dimineața. Vine în câteva minute, soțului meu i se fac câteva investigații de urgență și este luat la spital. Îl urmez și eu, după câteva minute. Este investigat, tratat, intubat...
Și atunci, fix atunci au început să apară primii Îngeri păzitori trimiși de Dumnezeu și toți acei Sfinți la care începusem să mă rog cu două săptămâni înainte. Soțul meu a avut norocul de un colectiv de doctori, puțin spus minunat, care a acționat cu maximă urgență și profesionalism. Un diagnostic greu, dar bine pus și acționat la timp, a salvat viața soțului meu. Eu stăteam pe holul spitalului, mai intram puțin în ușa sălii de la urgență, ieșeam. Eram disperată. Nu știam ce are, dacă e grav sau nu. Cu toate astea, mă stăpânea o stare neînțeleasă, de liniște, într-un astfel de moment. Un înger de doctoriță îmi spune apoi pe un ton calm, pentru a mă liniști, că deși diagnosticul este complicat și grav - disecție de aortă descendentă, pentru mai multă siguranță i se vor face analize imagistice. După câteva minute, se întoarce și îmi confirmă că, din păcate, diagnosticul fusese corect, dar că în scurtul răstimp ce trecuse s-a luat deja legătura la Spitalul din Târgu Mureș, unde va fi transportat cu un elicopter Smurd. Au început manevrele de intubare și pregătirea soțului meu pentru plecare. Nu vă pot descrie cum se mișcau acei oameni, care erau de gardă în acel moment: asistente și doctorițe, o altă doamnă doctor care ținea legătura prin calculator și telefon cu spitalul din Târgu Mureș. Cu toată zarva din jurul meu și cu toată grija pentru starea soțului meu, eu eram sub pacea acelei liniști, pe care mi-o pogorâseră în inimă rugăciunile.
În scurt timp, a sosit echipajul SMURD, care trebuia să îl ducă pe soțul meu din Brașov și până la Ghimbav, de unde cu elicopterul pleca spre Târgu Mureș. Ne-am despărțit, urmând să plec și eu cu o mașină, la Târgu Mureș, împreună cu cei doi băieți ai noștri și nașul unuia dintre ei. La spitalul din Târgu Mureș, am ajuns la terapie intensivă, unde soțul meu se afla deja sub tratament. Și acolo ușile ni se deschideau ca în vis... Urma ca a doua zi să i se facă o nouă tomografie, pentru siguranța deciziei, de a fi operat sau nu. Între timp, am asistat, ca la un spectacol la care păream invitată, cum intră în scenă tot aparatul medical de la secția ATI și medicii ce erau de gardă în acea zi și a doua zi, așteptând rezultatul tomografiei. Fiecare își vedea de treabă, îmi vorbeau frumos, cu răbdare, îmi explicau, îmi răspundeau la întrebări, se ocupau cu blândețe de soțul meu. Și nu numai de el, ci și de toți ceilalți bolnavi din salon. Ce cazuri grele am putut vedea acolo, nu-și poate închipui mintea omenească. Oameni salvați de alți oameni-îngeri. Medici "supremi". Și ca minunea să nu se oprească, diagnosticul pus la Brașov este reconfirmat, dar fără a necesita operație. Nu veți putea crede motivul: în jurul aortei se formase un hematom, situație neașteptată, dar care putea salva situația cu multă grijă și cu mult tratament și repaus.
Trebuie să vă mărturisesc că pe lângă rugăciunile învățate de la părintele Scrob, când aveam probleme de sănătate citeam și Acatistul și rugăciunea Sfântului Nectarie, iar de câte ori ajungeam în București, mergeam împreună cu soțul meu la Mânăstirea "Radu Vodă", la moaștele Sfântului ca să ne rugăm și să-I mulțumim. Cred cu toată convingerea că acest hematom creat în jurul aortei, în zona disecției, nu poate fi altceva decât minunea Sfântului Nectarie. Citisem două seri la rând Acatistul, dimineața la fel, plus rugăciunile despre care vă vorbeam la început. Și minunile se țineau lanț, de parcă erau purtate pe aripi de îngeri. Astfel, ajunși la Târgu Mureș luni, vineri am plecat cu mașina băiatului nostru, Mihai, acasă. Dar după drumul lung și obositor, cu vreme rece și ploioasă, problemele nu s-au terminat. Seara, soțul meu a făcut un șoc de temperatură, cu pierderea cunoștinței. Din nou ambulanță, din nou urgență de noapte. Infecție urinară ca urmare a sondei pe care a avut-o de la plecare și până înainte de reîntoarcere. Eram obosită și îngrozită de ce urma să se întâmple și am rămas acasă plângând. Nu mai aveam niciun fel de speranță. Plângeam și citeam acatistul Sfântului Nectarie. În hohote, rugându-l să-mi salveze bărbatul. Ațipisem, când pe la 4-5 dimineața, aud soneria ușii. Era să leșin, când mi-am văzut soțul "bolnav" în prag. Da, la ora 4.30 dimineața. Urcase scările pe picioarele lui. Venise acasă pe picioare, după ce, cu câteva ore înainte, fusese dus, inconștient, cu Salvarea. O altă echipă medicală, cu același comportament impecabil, îi salvase din nou viața.
Din acea dimineață, am început tratamentele recomandate cu repaus la pat, regim și îngrijire deosebită. La început a fost mai greu, dar, încet-încet, l-am pus pe picioare. Din momentul în care s-a așezat în pat, i-am pus cărticica cu acatistul Sfântului Nectarie sub pernă, o lungă perioadă de timp...
Am scris această relatare a încercărilor prin care am trecut, în primul rând, pentru a pune în lumină forța extraordinară a rugăciunii, care spusă constant și din inimă are totdeauna ecou. Sunt, efectiv, clipe în care simți că vorbești cu Hristos, că se deschide un canal de comunicare, prin care rugăciunea îți ajunge la El și ți se împlinește. Cât despre Sfântul Nectarie, pe el îl simți efectiv, alături. Ai putea să-l atingi dacă ai îndrăzni. Dar scrisoarea mea vrea totodată să fie o laudă meritată, adusă tuturor medicilor pe care încercările soțului meu ni i-au scos în drum. Datorită priceperii și devotamentului lor, ne-a ajutat Dumnezeu să facem sărbătorile de Crăciun sănătoși, iar acum ne pregătim pentru Sfintele Paști. Mulțumesc părinte Ovidiu Scrob, mulțumesc doamnelor și domnilor doctori din Brașov și din Târgul Mureș, mulțumesc "Formula AS" că exiști! Pe toți să vă aibă Dumnezeu în pază, îngerii să-i aveți mereu aproape, să vă călăuzească în viață pașii pentru a vă împlini rostul pentru care ați venit pe pământ.
DOINA CONSTANȚA FLOREA - Brașov
Visul
Am stat multă vreme în cumpănă dacă să scriu și eu ceva minunat pentru pagina de Spiritualitate. Miracolul cred că este prezent în viața fiecăruia dintre noi, dar poate că nu l-am privit cum trebuie. Până acum 6 ani, credința în Dumnezeu se rezuma la respectarea tradiției de Paști și de Crăciun și câteva vizite la biserică. Nu știam să mă rog, nu aveam cărți ortodoxe. Necazurile, bolile, lipsurile, erau prezente la tot pasul și încercam orice ca să scap de ele, fără să cer ajutorul bunului Dumnezeu. Dar Dumnezeu mi-a trimis un semn care să mă trezească la realitate și să vadă cum reacționez: mi-a apărut un nodul la sânul drept. Viața mea s-a schimbat cu 180°, eram disperată, aveam doi copii mici, dintre care unul handicapat. M-a cuprins deznădejdea, frica de moarte, dar dorința de a trăi și de a-mi ocroti copiii a învins. Așa am început încet, încet, să-L cunosc pe Dumnezeu, să mă rog în fața icoanelor, să implor pe Maica Domnului și pe Iisus să mă ajute să trec de acest moment greu. Am fost la preot, mi-am cumpărat Biblia și cărți de rugăciuni. Am fost la doctor, mi-a dat tratament, nodulul a scăzut în diametru, dar nu scăpasem de operație.
Am început să postesc, să mă rog în fiecare zi, să dau acatiste de sănătate, să ofer haine și alimente celor săraci și să-i ajut pe oamenii care apelau la mine.
Dumnezeu mi-a răspuns la toate acestea după numai șapte luni, când, în urma unui vis minunat, o voce puternică, caldă, iubitoare, mi-a spus că m-am vindecat și pot să mă întorc acasă. Dimineața, când m-am trezit, nodulul dispăruse complet. I-am mulțumit lui Dumnezeu, și de atunci Îi mulțumesc mereu, merg la biserică ori de câte ori pot, ajut oamenii și îi îndemn să creadă în Dumnezeu, să creadă că El e cel care ne dictează viața. Eu nu fac un pas până nu cer în gând ajutorul Domnului. De șase ani sunt sănătoasă și sufletul meu e plin de lumina credinței.
Elena Tănase - Alexandria, jud. Teleorman
Iubindu-L pe Dumnezeu
Povestea mea nu are nimic extraordinar, dar derulând filmul ultimelor zece luni din viață, am simțit nevoia să împărtășesc și altora din propriile trăiri, în speranța că fiecare va găsi lucruri de folos, în lupta cu demonii lumii moderne.
Cu ceva timp în urmă, am pierdut o persoană foarte dragă și am intrat într-o depresie puternică. Este greu de descris suferința produsă de o asemenea stare, pornind de la momente de ezitare și îndoială, care se transformau ușor în stări de adevărată groază, culminând cu o stare permanentă de frică inexplicabilă, care se așternea ca un văl negru peste mintea mea, împiedicându-mă să mă comport ca o persoană normală. Munca la serviciu devenise un calvar, iar acasă, neînțelegerile se înmulțeau, adâncindu-mă și mai mult în deznădejde și disperare. În fiecare dimineață mă trezeam cu groaza perspectivei de a îndura noi și noi chinuri și, nu de puține ori, am fost aproape de a comite un gest necugetat pentru a-mi curma definitiv suferința. Citisem despre multe cazuri similare în "Formula AS", despre diferite tratamente medicale pentru astfel de situații, dar și despre multe persoane care au depășit suferința, regăsindu-L pe Dumnezeu, așa că am hotărât să urmez un parcurs duhovnicesc, în speranța ieșirii din impas. Am început să merg la biserică, la Sfânta Liturghie și la Sfântul Maslu, am regăsit rugăciunea, citind câte trei acatiste diferite în fiecare zi, și mă spovedeam cât puteam de des la duhovnic. Am început să-mi recapăt liniștea, dar pe perioade scurte de timp, și simțeam că bat pasul pe loc, cu toate că eram extrem de motivat la rugăciune, mergeam destul de des la biserică, și încercam cu disperare, la spovedanie, să-mi reamintesc și să mărturisesc păcate mai vechi.
Într-o seară de martie, ușor deznădăjduit, îngenunchiat pentru rugăciune, gândeam retrospectiv la toată suita de chinuri și suferințe pe care le-am îndurat, la faptul că parcursul meu duhovnicesc se lovea parcă de un zid, și atunci, aproape involuntar, mi-am ridicat privirea spre o icoană dragă a Mântuitorului, am privit-o câteva clipe și cu lacrimi în ochi am strigat: "Doamne, de ce nu mă lași să Te iubesc?". Mesajul a fost probabil primit, pentru că din acel moment, totul a început să capete substanță. Rugăciunea sporise calitativ, mai ales pentru că spuneam cu cuvintele mele ce aveam pe suflet, trăiam cu toată ființa slujbele la biserică și descopeream cu bucurie, pe Internet, pilde și fapte ale unor sfinți părinți, dintre care cei mai dragi îmi erau cuvioasa Parascheva, Sfântul Nectarie, Sfântul Calinic de la Cernica, Arsenie Boca, Sfântul Dimitrie cel nou. Am regăsit și Rugăciunea inimii, care spusă de trei ori, în orice situație de tulburare, mă liniștea imediat.
Treptat, treptat, liniștea a venit, mai ales că în permanență luptam să am certitudini solide, pentru ca în momentele de frică și ezitare să am răspunsuri imediate, care să-mi readucă starea de liniște. De ce să-mi fie frică, când deja știam că frica vine de la diavol, și Dumnezeu îngăduie astfel să fim încercați, dar nu mai mult decât poate îndura fiecare. De ce să-mi fie teamă, când am înțeles că prin aceste încercări, Dumnezeu vrea să ne apropie și mai mult de El. Spunea foarte frumos părintele Arsenie Boca: "Rugați-vă la Dumnezeu să vă pedepsească în această viață pentru faptele nespovedite de voi sau nedezlegate de duhovnicii voștri, căci în viața de apoi, amarnice sunt pedepsele Celui de Sus!". Cât adevăr! Paradoxal, suferințele prin care trecem, inclusiv depresia care chinuie atâta lume, ar trebui să ne aducă bucuria gândului că Dumnezeu se gândește la noi, nu ne-a uitat și ne îndeamnă astfel să regasim credința curată, fără de care nu există mântuire. Fiecare om ajunge, mai devreme sau mai târziu, să-L cunoască pe Dumnezeu, și ar trebui să considerăm un privilegiu faptul că primind suferința, suntem invitați ACUM să ne apropiem de El. Să considerăm deci, că alături de bucurii, prin suferință, am primit un dar, Dumnezeu știe cum este și ce este cel mai bine pentru fiecare dintre noi, și prin aceste încercări, nu dorește decât să ne curețe de tot ce este rău, pentru că nu putem ajunge și nu putem sta în fața Lui, decât curați și neprihăniți! Vă invit și eu, așadar, să vă depășiți suferința, să priviți un pic în jur și să vedeți că sunt lângă voi oameni care trebuie ajutați, oameni pe care să-i smulgeți din patimile lumii acesteia efemere, oameni care să înțeleagă că adevărul capătă substanță, doar în năzuința apropierii de Iisus Hristos. Și oare cum să nu vrem să fim lângă El, când știm cât a pătimit pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, când știm că a înviat pentru învierea credinței din noi, când știm că s-a înălțat la ceruri cu păcatele noastre, ca să putem noi primi apoi duhul cel sfânt, mângâietorul. Cum să ne fie frică de suferință, când știm că astfel L-am jigni pentru tot ce a făcut pentru noi și pentru toate darurile minunate pe care ni Le-a dat, daruri neprețuite, pentru care putem da în schimb întreaga noastră ființă. Și asta, doar Iubindu-L pe Dumnezeu!
CRISTIAN ALEXANDRU - Bacău
Cum am învins cancerul
Numele meu este Ioan Ghirca, am 57 de ani și sunt din Constanța. Aș dori să relatez în cele ce urmează despre una din multele minuni pe care Sfântul Nectarie din Eghina le săvârșește la tot ceasul.
În martie 2008, în urma unei radiografii făcute la Spitalul de la Palazu Mare (Constanța) am fost diagnosticat cu tumori la ambii plămâni. Doresc să precizez că nu a existat niciun fel de simptom care să presupună existența acestei maladii, singurul lucru care mă jena era o tuse grea, de care nu puteam scăpa cu niciun fel de tratament. În momentul citirii rezultatelor, doctorii au dat verdictul: nicio șansă de vindecare, iar durata de viață pe care mi-o mai dădeau era de câteva luni. Rugăciunile duhovnicului familiei noastre, arhimandrit Ciprian de la Mânăstirea Sihăstria, ale rudelor și ale celor apropiați, către Bunul Dumnezeu și Maica Domnului, ne-au îndreptat pașii, pe data de 25 martie, de Buna Vestire, către Spitalul Militar Central "Carol Davila" din București. Aici a urmat un nou set de analize și investigații, care au confirmat existența tumorii pe plămânul stâng, plămânul drept fiind... sănătos. Extirparea tumorii de pe acest plămân era, totuși, împiedicată de artera aortă care se află în apropierea lobului.
Părintele duhovnic ne-a sfătuit să citim acatistul Sfântului Nectarie. Am aflat, de asemenea, că o parte a moaștelor Sfântului se află la Mânăstirea "Radu Vodă" din București. Pe toată durata spitalizării m-am rugat Sfântului, care mi-a ascultat rugăciunile și a înfăptuit minunea. După operația care a durat 6 ore, doctorul a comunicat familiei vestea cea bună: aorta nu a împiedicat extirparea tumorii și nu a fost necesară decât eliminarea unui singur lob: lobul inferior din plămânul stâng.
De la operație duc aceeași viață normală ca și înainte și toate acestea, datorită minunii pe care Sfântul Nectarie a săvârșit-o cu mine, nevrednicul.
Mulțumesc din suflet bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, Marelui meu Binefăcător, Sfântului Nectarie, și tuturor Sfinților, pentru grija pe care mi-au purtat-o și mi-o poartă. Îmi doresc ca Bunul Dumnezeu să mă învrednicească să dau slavă și mulțumire Sfântului care mi-a fost atât de aproape, ajungând să mă închin la locurile care i-au fost atât de dragi: Insula Eghina.
Nu în ultimul rând, doresc să aduc mulțumirile mele și celor care au închinat rugăciuni pentru mine, mi-au purtat de grijă și mi-au fost alături: familia și cei apropiați, părintele duhovnic arhimandrit Ciprian împreună cu părinții de la Mânăstirea Sihăstria, preotul Alois Adrian.
De asemenea, minunea s-a împlinit prin măiestria, profesionalismul și priceperea care le-a fost dată doctorilor care m-au consultat și operat: dr. Anca Alexa, de la Spitalul din Palazu Mare, dr. Natalia și dr. Cezar Motaș, de la Spitalul Militar Central "Carol Davila" din București, care m-au operat.
Singura scăpare este la Dumnezeu!
IOAN GHIRCA - Constanța
Mulțumire din partea mamei
În ziua de 1 octombrie 2016, când îmi citeam rugăciunea, mi-a venit în gând să încep să citesc Acatistul Sfântului Nectarie, pentru 40 de zile. L-am citit până pe data de 9 noiembrie, cu lumânarea aprinsă (lumânare din Joia Mare - de la citirea în biserică a celor 12 Evanghelii). Pe data de 4 noiembrie, vinerea, când eu cumpăr "Formula AS", am citit la rubrica de răspunsuri de la cititori, răspunsul cuiva din Piatra Neamț. Cititorul relata cum s-a vindecat de o rană, folosind un tratament de la Institutul de Cercetare ROMVAC. Aceeași problemă o avea și tatăl meu, de doi ani, și pentru care mă rugam. Nu credeam că se mai poate rezolva, întrucât încercasem orice, era foarte greu de transportat (aproape nedeplasabil). Iată de ce aș vrea să îi mulțumesc pe această cale d-nei dr. Sima Lucica și personalului medical din Institut. Sunt niște oameni deosebiți, iar doamna doctor este un medic de nota 10. În urma analizei, doamna doctor mi-a dat tratamentul și tatăl meu s-a vindecat.
Mulțumesc Bunului Dumnezeu și Sfântului Nectarie că nu ne lasă pe noi, păcătoșii. Sfinte Nectarie, ai tu grijă de toți cei care sunt în suferință, oameni, copii, în spitale și orfelinate, pe patul suferinței, vindecă-i pe toți.
O cititoare fidelă