Dezbaterile publice, legate de impactul aplicării ei asupra economiei reale, au fost mai degrabă formale. Ca și în cazurile modificării celebrei OUG 13 - când fostul ministru Iordache s-a prefăcut că acceptă criticile și propunerile societății civile - conducătorii partidelor la putere nu au luat în seamă analizele specialiștilor, cerințele sindicatelor sau firavele critici ale opoziției. Prin Legea salarizării, România trece intempestiv de la o anvelopă salarială de aproximativ 8% din PIB la una de 10-12%. Ar fi o creștere excelentă, stimulatoare pentru consum, dacă ar avea acoperire în veniturile fiscale. Pentru a susține creșterea propusă, acestea ar trebui să fie de 50-60% din PIB. Or, veniturile fiscale realizate de guvernul României se situează în jurul unui procent de 25% și pe un trend descendent. Cum va reuși administrația să atingă - până în 2020 - un nivel al salariului minim de 1750 lei (cu 50% mai mare decât cel actual), ca să nu mai vorbim de 2500 lei, cât a prognozat pentru 2022? Vor fi sacrificate, desigur, investițiile în infrastructură, producție și cercetare, dar chiar și așa, încasările statului nu vor fi suficiente. Guvernul nu are alte soluții decât îndatorarea prin împrumuturi de pe piața bancară (lăsând stingerea lor pe seama generațiilor viitoare) și introducerea altor impozite în locul celor tocmai anulate. Ideea unui impozit global pe venit, numit "impozitul pe gospodărie", un fel de fumărit din vremurile fanarioților, a apărut tocmai în urma constatării că, prin aplicarea de la 1 iulie a.c. a noii legi, sacul nu numai că se golește complet, dar este și rupt. Ținta de maximum 3% a deficitului bugetar convenită prin acordurile aderării la UE va fi depășită, situându-se - în 2017 - la 3,6% și depășind, în anul următor, 3,8%. PSD-ul "se ține de cuvânt", mărind salariile și pensiile, dar - trebuie să ne întrebăm - cu ce preț?
"Fumăritul", impozitul global pe gospodărie, ridică mai multe probleme în fața aparatului administrativ care trebuie să-l recolteze. În România sunt aproximativ șapte milioane de gospodării care, teoretic, ar trebui să-și aducă contribuția la alimentarea bugetului de stat. În "programul PSD" s-a renunțat la impozitarea veniturilor mai mici de 2000 lei. Câteva milioane de pensionari și salariați cu venituri per capita sub acest plafon au scăpat de contribuțiile obligatorii, pe care trebuiau să le verse administrațiilor financiare teritoriale. Dar, într-o "gospodărie", sumele cumulate ale mai multor membri cu venituri mici vor depăși nivelul celor 2000 de lei, impozitul nou introdus sărind cu mult peste sumele plătite de indivizi înainte de introducerea plafonului din program. PSD va lua cu două mâini ceea ce a dat cu una. Cota de 10% a impozitării, pe care guvernanții au anunțat-o pentru veniturile de peste 2000 lei este, la rându-i, o măsură iluzorie dacă nu va fi aplicată eficient tuturor contribuabililor. "Soluția" aplicării ei, găsită de Ministerul Finanțelor din guvernul Grindeanu, devine cea mai mare aberație a "generozității" PSD-iste: angajarea a 35.000 de "consultanți fiscali", care să urmărească și să dirijeze recoltarea fondurilor datorate de "gospodării", bugetului statal. Angajarea acestor "perceptori" - pentru că, în fond, misiunea lor va fi să descopere și să impoziteze "la sânge", chiar și cele mai mici venituri ale "gospodarilor" - este necesară, deoarece nici ministerul în cauză, nici ANAF, nu dispun de un sistem informatizat modern, de evidență a "intrărilor" și "ieșirilor" din bugetele familiale, iar sistemul în funcțiune dă nenumărate rateuri. Exemplul cardului de sănătate este edificator. "Consultanții" vor trebui să proceseze manual milioane de dosare fiscale și, evident, vor trebui plătiți pentru asta. Calculele sumare indică faptul că, pentru plata noului aparat birocratic, statul va trebui să scoată din bugetul său peste un miliard de euro anual. Cum o va face? Treaba lui, că de-aia e stat, vorba lui Caragiale. Lăsând gluma deoparte, toate socotelile arată că administrația centrală va fi obligată să reintroducă impozitarea progresivă, fie și la nivel de gospodărie, în locul cotei unice de 16%, pentru a umple golurile pe care măririle bruște (fie ele realizate și în etape) de salarii și pensii, le vor provoca bugetului de stat. Impozitarea progresivă va lovi, în primul rând, în clasa de mijloc a țării, adică tocmai în categoria întreprinzătorilor care țin în viață și dinamizează economia românească. Deducerile pentru reinvestirea profitului nu vor putea fi atât de consistente, pentru că "foamea bugetară", generată de "dărnicia" PSD-istă va fi mai mare decât recolta impozitărilor obișnuite. Blocarea clasei de mijloc va insinua haosul în economie, va duce la creșterea șomajului și va impune guvernului "tipăriri suplimentare de bani", altfel spus, creșterea inflației. În câțiva ani, dacă lucrurile nu se vor schimba radical, economia României va deveni o economie de subzistență.
"Fumăritul", fiscalizarea excesivă a vieții economice românești, creșterea exponențială a aparatului birocratic (în locul simplificării eficiente a suprastructurii de stat) sunt consecințele încăpățânării cu care conducerea PSD-ului și, în special, liderul său condamnat, Liviu Dragnea, vor să supună și să controleze Justiția. Lansând zgomotos și fără studii aprofundate de impact Legea salarizării (cu subsidiarul impozit global, îndulcit prin imaginare avantaje), guvernanții vor să abată atenția societății de la modificarea codurilor penale, de la Legea răspunderii magistraților sau Legea grațierii, de la presiunile uriașe pentru decapitarea Parchetului General, a DNA sau DIICOT. Dacă încercarea de "îmblânzire" a Justiției le va reuși, dacă "dosarele" lor vor fi albite, dacă "accidentele juridice", precum cel al fugarului de curând capturat, S. Ghiță, vor fi "prevenite", nimic nu-i va mai împiedica să demonstreze de ce, obiectiv, România nu se poate alinia la dezvoltarea cerută de aderarea la UE și NATO. Cu un aparat mediatic pervertit total, cu "moguli binefăcători" în libertate, cu o democrație falsă în funcțiune, ei vor putea atunci să-și dezvăluie adevăratele ținte: stăpânirea în impunitate a unui popor prea obosit în lupta pentru "ziua de mâine" pentru a se mai răzvrăti în fața mizeriilor zilei de azi. "Fumăritul" își va dezvălui în timp rolul de instrument eficient în controlul total al unei țări împinse conștient de lideri spre subdezvoltare.