Planta nemuririi - ZĂVĂCUSTA (Astragalus dasyanthus Pall)

Elena Josan
Deseori îmi vine să mă aplec până la pământ în fața Reginei Natură, pentru imensa putere vindecătoare pe care o pu­ne în toate plantele ei, indiferent că sunt mici, ascunse prin iarbă, sau că sunt copaci uriași.

Mă grăbesc să vă spun că acum, până la sfârșitul lunii iunie, putem să culegem o plantă prea puțin cunos­cută și folosită la noi, deși în alte zone ale lumii e celebrată drept "Planta nemuririi". În Ar­deal, planta era utilizată în trecut pentru fracturi de mâini și picioare, având reputația că "lipește oa­sele". Basarabenii o numesc COSACI și-o folosesc și astăzi, fiartă în țuică, contra dure­rilor de stomac și contra blenoragiei. Ca înfățișare, Zăvăcusta are tulpină lemnoasă și scurtă, cu frunze ovale, distan­țate între ele și cu flori de culoare gal­ben deschis, asemănătoare cu florile de lucernă. Se culeg părțile aeriene în mai și iunie, după ce s-a ridicat roua, și se scot rădăcinile în luna martie sau noiem­brie. Se usucă în pod sau în camere bine aerisite. Uitată și redes­coperită, noua celebritate a plantei con­stă în canti­tatea mare de seleniu pe care o con­ține, un micro­element care prelungește perioda de tinerețe a orga­nismului, normalizează activitatea inimii la orice vârstă, întărește pereții vaselor san­guine, aju­tă la vin­decarea alergiilor și a cancerelor.
Înainte de pregătirea preparatelor, florile sau ră­dăcinile uscate se toacă sau se râșnesc cât se poate de mărunt. Într-o linguriță aveți 5 g de plantă, o lin­gură rasă are 15 g, iar o lingură cu vârf 20 g.

Preparate antitumorale

Toate părțile plantei se folosesc ca parte a tera­piei tumorilor maligne sau benigne, în perioada de recu­perare de după intervenția chirurgicală, sau după chimioterapie.

Tumoră cerebrală cu edeme și creșterea tensiunii
1. Se infuzează în termos, timp de 2 ore, o lin­gură de amestec din părți egale de zăvăcustă, frun­ze de rostopască, frunze de mușcată cu flori roșii, flori de calendulă în 250 ml de apă clocotită. Se bea câte o lingură de ceai, la fiecare 3 ore, timp de 6-8 luni.
2. Se prepară o tinctură pe bază de alcool de 70%. 30 g de flori uscate se pun în 500 ml de alcool, timp de 14 zile. Sticla se agită de 3-4 ori pe zi. Tinctura strecurată se păstrează la rece. În cazuri de urgență, puteți începe cura după 3 zile de ma­cerare. Se consumă, de 4-5 ori pe zi, 25 de picături amestecate cu 2 linguri de apă. În cazuri grave, doza crește la 50 de picături.
Rețeta se folosește și în terapia afecțiunilor cardiace (angină pectorală, hipertensiune, tahi­car­die, ischemie miocardică, miocardită), bolile ficatului, plămânilor și ale rinichilor.

Cancer de col uterin, ovare, fibrom, miom
De 5 ori pe zi, timp de 6 săptămâni, se fac spălături cu infuzie dintr-un amestec de părți egale de zăvăcustă, rădăcină de pelin și flori de vetrice. Într-un litru de apă se fierb 6 linguri de amestec, timp de 10 minute după primul clocot. Pentru fiecare procedură se folosește minimum 200 ml de preparat. Ultima procedură se face înainte de culcare.

Cancerul sistemului digestiv (gât, esofag, stomac, ficat, intestine)
1. Se pune un vas cu 200 g miere de albine li­chi­dă, ames­tecată cu 20 g pulbere din frunze și flori uscate și râș­nite de zăvăcustă și se încălzește 10 minute pe bain-marie. După ră­cire, se adminis­trea­ză câte 3-5 lin­guri, cu un pahar de lapte cald.
2. Se amestecă 5 linguri de preparat, cu 500 ml de apă caldă și se bea în timpul zilei, cu înghițituri mici.
3. În 300 ml de apă se fierb 10 minute, 3 linguri de amestec din părți egale de zăvăcustă, rădăcină de ștevie, flori de cartofi, muguri de mesteacăn și saschiu. Apoi lichidul răcit se bea câte o lingură, de 5 ori pe zi. În cazuri grave, câte 150 ml, de 4-5 ori pe zi.

Boli cardiovasculare

Infarctul miocardic
Pentru profilaxie, 7 linguri de plantă uscată sau rădăcini măcinate se opăresc cu 2 litri de apă clo­cotită, apoi se fierb 10 minute pe foc mic. Se infu­zează o oră. După răcire, lichidul strecurat se păs­trează închis ermetic în frigider.
Se beau câte 150 ml, de 3 ori pe zi, la o oră după masă, timp de 21 de zile. Se repetă de 6 ori, cu pauze de 10 zile între cure.
Dacă infarctul s-a întâmplat deja, timp de 2 luni, se bea, pentru recuperare, un ceai din zăvă­custă, rădăcină de odolean, flori de gălbenele, tri­foi, siminoc, petale de trandafir, rozmarin sălbatic, semințe de fenicul, scoarță de salcie albă, ames­tecate în cantități egale. O linguriță cu vârf de plante se infuzează în termos, în 300 ml de apă fierbinte, timp de 6 ore. Se bea ceaiul cald, câte 65 ml (un sfert de pahar) de 6 ori pe zi, între mese.

Ateroscleroză, dereglări de circulație cerebrală, AVC, cardioscleroză
Putem combina zăvăcusta cu can­tități egale de ruscuță de pri­măvară, sulfină, flori de castan și de păducel, mentă și rădăcină de păpădie. Două lingurițe pline de amestec se infu­zea­ză în 200 ml de apă clocotită, timp de 4 ore, în ter­mos, sau acoperind vasul cu o per­nă. Se bea câte o lingură de in­fu­zie, de 4 ori pe zi, cu 15 minute înainte de masă, timp de 2 săptămâni.

Boli Ginecologice

Sterilitate
Vindecătorii din Rusia au observat că infuzia de zăvăcustă crește șansele de concepere a copilu­lui. Se opăresc 2 linguri de flori sau rădăcini, cu 300 ml de apă. Se ține vasul pe foc până se evaporă 150 ml de lichid. Decoctul strecurat se bea cald, înainte de actul sexual. Se repetă până la rezolvarea problemei.

Leucoree, boli venerice
Spălături vaginale: se amestecă 30 g iarbă sau rădăcină de zăvăcustă, câte 10 g scoarță de stejar și de salcie, coada-șoricelului, vâsc, traista-cioba­nului, pelin, rădăcină de urzică și de tătăneasă, flori de siminoc. În 2 litri de apă rece se pun 10 linguri de ames­tec, după începerea fierberii se mai lasă pe foc mic 20 de minute, și se infuzează până la răcire. Se strecoară prin presare.

Armonizarea stărilor psihice

Insomnie
1. Pentru insomnie ocazională, se fierb 5 lin­guri pline de plantă, în 500 ml de vin roșu dulce, timp de 15-20 de minute, pe un foc slab. Vasul se învelește în plapumă și se lasă 3 ore. Vinul stre­curat se consumă în doze de câte 150 ml, înainte de culcare.
2. Pentru cei afectați de insomnie cronică, 2 linguri rase de plantă se infuzează 40 de minute într-un pahar de apă clocotită, învelit în prosop flaușat. Nu se strecoară. Se bea în două reprize, jumătate de pahar cu 2 ore înainte de culcare, iar can­titate rămasă împreună cu planta - peste o oră de la prima doză, timp de 14 zile.

Nevroze, depresii
Se prepară un amestec din 3 părți de zăvăcustă, 5 părți frunze de arțar și sovârf, 2 părți rădăcină de odolean și roiniță. Se opăresc 2 linguri pline de amestec, cu un litru de apă fierbinte. Se mai țin pe foc slab 10 minute, apoi se toarnă în termos și se infuzează 8-10 ore. Dimineața se strecoară și se beau câte 150 ml, de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă, timp de 21 de zile.

Restabilirea puterilor fizice, tonifiere
Ingrediente: un litru de vin roșu natural, 100 g flori proaspete de zăvăcustă tocate mărunt, 50 g semințe de urzică pisate, 3 linguri pulbere din rădă­cină de iarbă mare. Plantele se macerează la întu­neric, timp de 21 de zile. Se agită zilnic vasul de 2-3 ori. Se consumă câte 30 ml de vin, de 2-3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă.
Zăvăcusta nu are contraindicații, dar poate isca reacții alergice individuale.