O metodă a medicinei tradiționale rusești - CHIROPRACTICA VISCERALĂ

Florentin Popa
NICOLETA DIMOFTE - kinetoterapeut, cabinet "Santamia", Galați

"Chiropractica viscerală normalizează funcțiile organice"

- V-ați câștigat renumele, între concitadinii dvs. din Galați, prin rezultatele terapiilor pe care le aplicați: masajul organelor interne. Unde ați învățat acest tip de masaj și în ce constă?

- Am învățat tehnicile chiropracticii viscerale de la reputatul instructor Oleg Hazov, președintele Asociației Practicanților Terapiei Viscerale din Ru­sia, profesor al Asociației Ruse de Medicină Tradi­țională, care a fost invitat în România pentru a preda aceste cursuri.
Chiropractica viscera­lă este o terapie manuală, care presupune masarea or­ganelor interne prin pre­sare ușoară și deplasare, pentru normalizarea func­țiilor organice și redresarea stării de sănătate a în­tregului organism.
Cele mai des întâlnite cauze de suferință ale orga­­nelor interne sunt staza venoasă și limfatică, spasmele și prolapsul în cavitatea abdominală. Masajul visceral face posibilă eliminarea eficientă a tuturor acestor probleme. De regulă, un organ bol­­nav are fibrele nervoase afectate, ceea ce dă naș­tere spasmelor vasculare - nu există boală fără această tulburare! Din cauza stazei venoase și lim­fatice, organele nu sunt eficient oxigenate, nici hră­nite cu nutrienți, produsele de metabolism se eli­mină cu dificultate, microflora patogenă se dez­voltă și duce la "otrăvirea" celulelor. În tratament, prin aplicarea unei presiuni ușoare și în anumite direcții pe organele bolnave, conform regulilor de bază ale terapiei, se elimină staza venoasă și lim­fatică, ceea ce duce la normalizarea funcțiilor or­ganice, cu efecte benefice asupra stării generale de sănătate. Totodată, masajul organelor interne echi­li­brează activitatea sistemului nervos central și ve­ge­tativ, ceea ce duce la optimizarea stării psiho-emo­ționale. În aceeași măsură este utilă și reloca­rea or­ganelor colapsate, care eliberează tensiunea și îm­bunătățește circulația limfei și a sângelui, ade­sea afec­tată de poziția incorectă a organului în cauză.

- Ce alte beneficii aduce chiropractica vis­cerală?

- Prin această tehnică se pot elimina tensiunile și blocajele de la nivelul sfincterelor aflate de-a lun­gul traseului digestiv - de la mușchiul pilor până la sfincterul vezicii urinare și anus. Foarte multe persoane suferă diverse traume de ordin psi­hologic: se sperie, trec prin emoții puternice sau sunt supuse permanent unui grad ridicat de stres. După cum se știe, toate aceste tipuri de stres se re­simt în zona stomacului și a intestinelor, prin spas­me sau blocaje. Chiropractica viscerală este o teh­nică foarte rapidă și eficientă pentru relaxarea musculaturii sfincteriene: în circa 10 minute, în­treaga zonă se relaxează complet, iar tubul digestiv își recapătă funcționalitatea.
Drenajul limfatic abdominal are nenumărate efec­te pozitive, care se pot observa după parametrii analizelor de laborator, înainte și după tratament. Ficatul lucrează mai bine și filtrează sângele mai eficient; drenarea pancreasului aduce mari bene­ficii bolnavilor de diabet zaharat; sistemul imunitar este dependent de sănătatea sistemului digestiv; drenajul limfatic abdominal sporește imunitatea, ceea ce explică de ce mulți pacienți n-au mai făcut viroze după tratament, deși erau foarte sensibili la schimbările de sezon, până la acea vreme.
Chiropractica viscerală le este recomandată și femeilor care se confruntă cu dereglări menstru­ale, chisturi sau infertilitate. Masarea ovarelor a dat rezultate foarte bune la femeile cu amenoree și chisturi ovariene, iar prin repoziționarea uterului am ajutat mai multe tinere să devină mămici.
De asemenea, tehnica le este benefică și persoa­nelor cu bronșită sau astm bronșic: prin eliberarea diafragmei, ajută la îmbunătățirea respirației.

- Ați amintit de mai multe ori în acest interviu despre repoziționarea organelor. La ce anume vă referiți?

- Mă refer la prolapsul organelor interne, care poate fi rezolvat cu ajutorul acestei tehnici, prin repoziționarea lor în cavitatea abdominală. Spre exemplu, am avut în cabinet multe cazuri de pro­laps al stomacului, la persoanele cu obezitate, care mâncau nepermis de mult. Repoziționarea stoma­cului a avut efecte favorabile imediate asupra pa­cienților: odată cu diminuarea cantității de alimente inge­ra­te, ei au reușit și să slăbească.
Chiropractica viscerală este eficientă pentru femeile care au născut sau pentru pa­cien­tele care au suferit ope­ra­ții de extirpare a uterului, deoarece la naștere sau în urma intervențiilor chirurgi­cale or­ganele interne au ten­dința să migreze spre zona abdo­mi­nală joa­să (ocupată până a­tunci de ute­rul extir­pat sau de sar­ci­nă), ceea ce duce la apa­riția pro­blemelor cu co­lonul, a consti­pației și a hemoroi­zi­lor. Prin repo­ziționa­rea tractu­lui intestinal colapsat, retoni­fi­ca­rea fasciei mus­­cu­lare ab­domi­nale și stimula­rea tran­­zitului intesti­nal sunt evitate toate ace­ste probleme.

- În ce afecțiuni ați avut cele mai bune rezul­tate?

- Chiropractica viscerală s-a dovedit de ajutor în majoritatea afecțiunilor digestive - tulburări de di­gestie: lipsa poftei de mâncare, gastrite, ulcere gastrice, colecistite și colite, flatulență, blocaje ale sfincterelor; în sindromul colonului iritabil; în boa­la Crohn; în refacerea florei intestinale fiziologice după consum îndelungat de antibiotice (dacă n-a fost extirpat apendicele); în pancreatite și diabet; în afecțiuni hepatice - congestii hepatice, steatoză hepatică; în afecțiuni biliare - litiază biliară, bilă leneșă; în litiaza renală și fenomene de congestie la nivelul rinichilor; în tulburări cardiace ușoare; în boli tiroidiene, în varice, în probleme ale vezicii urinare; în bronșite și astm bronșic; în chisturi mamare și mastite; în probleme ginecologice (de­reglări ale ciclului menstrual, vaginite, cistite, chis­turi ovariene, sterilitate); în transpirație excesivă; în insomnii; în constipație cronică, diaree și hemo­roizi; în prolapsul organelor interne; în staze ve­noase la nivelul pelvisului; în probleme ale pros­tatei și dereglări de dinamică sexuală la bărbați. Sunt multe afecțiuni în care chiropractica viscerală are efecte benefice, folosită ca terapie unică sau ca tratament adjuvant!

- Câte ședințe de chiropractică viscerală sunt necesare pentru rezolvarea unei probleme de să­nătate?

- Durata totală a tratamentului depinde de parti­cularitatea problemei. Dacă un pacient vine cu o durere acută, de cele mai multe ori pleacă fără ea. Dacă vorbim de o afecțiune cronică sau o problemă mai complexă, poate fi nevoie de 5-6 ședințe pen­tru rezolvarea ei. În acest timp, pacientul trebuie să-mi urmeze întocmai recomandările referitoare la stilul de viață și la regimul alimentar, deoarece este necesar să fie eliminați toți factorii care irită sis­temul nervos. Chiropractica viscerală este strâns legată de sistemul nervos, prin intermediul căruia se realizează reglajele fine dintre creier și orga­nism.

- Există și contraindicații ale acestei metode?

- Chiropractica viscerală este strict interzisă persoanelor care suferă de hemofilie și în toate ca­zurile de stări acute, care reprezintă urgențe me­di­cale.

***

La ieșire, am rugat doi pacienți să vorbească despre efectul chiropracticii viscerale asupra lor.
D-l Nicolae, 60 de ani: "Cu 25 de ani în urmă, am făcut o operație pentru «în­cur­cătură de mațe» (ocluzie intestinală - n. a.). Mă durea burta înfio­rător, mă umfla­sem, nu mai aveam scaun și ar­deam de febră. M-au in­ter­nat imediat, mi-au făcut ana­lize și a doua zi m-au pregătit pentru opera­ție. Înainte să mă taie, doc­torii mi-au spus că sunt la un pas de peri­tonită. Mi-au scos o parte din intestin și din co­lon, iar de atunci, am dus-o din rău în mai rău. 20 de ani m-am chi­nuit și niciun tratament nu m-a ajutat. N-aveam voie să mănânc mai nimic, slăbi­sem mult, ajunse­sem la 50 de kile, nu mă mai pu­team ține pe picioare. Când am auzit de fata asta, acum cinci ani, am venit la cabinet, dar nu mă gândeam că mă vindecă. Mi-a făcut masaj vreo săp­tămână, iar de atunci nu mai am nimic, par­că mi-a luat durerile cu mâna. În fiecare an mai fac câte-o cură de întreținere, că am luat frica bolii".
D-na Elena: "Eu nu puteam să ridic brațul drept mai mult de-o palmă de la șold. Mi se bloca­se mâna, nu reușeam să fac nimic prin gospodărie. M-am dus la fizioterapie, am făcut și băi la Lacu Sărat, dar tot n-aveam putere în ea. Mi-a făcut Ni­coleta masaj, și priviți-mă acum (își întinde mâna peste cap)! Pot să car greutăți cât de mari, fac trea­bă toată ziua, sunt ca nouă. O să-i port recu­noș­tință toată viața!"

NICOLETA DIMOFTE poate fi contactată la Cabinetul "Santamia" din Galați, str. Saturn nr. 2, bl. B1, sc. 5, parter, tel. 0236.311.101, 0740/97.86.87