Chinuri basarabene

Ion Longin Popescu
Stop Fals la Chișinău!

Zilele trecute, la Chișinău, a avut loc un protest în fața Parlamentului. Mii de tineri au cerut renunțarea la proiectele de lege depuse de Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor, prin care ar putea fi introduse voturile uni­no­minal și mixt. Plahotniuc (PD) și Do­don (PS) au semnat o con­venție "frățească", capa­bilă să aducă majoritatea parlamentară de partea președintelui rusofil. Televiziunile de partid, Publika TV și Canal 2, ca și diverse site-uri și portaluri de casă, au publicat știri în ge­nul postului românesc Antena 3: "La ma­ni­fes­tație au participat câteva sute de persoa­ne". Miile de tineri au fost transformați în câ­teva sute, la ordinul politrucilor. În mod la­mentabil, majoritatea deputaților a votat am­bele proiecte, în primă lectură, urmând să le co­maseze pentru ședința viitoare. Sub gene­ricul STOP FALS!, presa independentă incri­mi­nează în cadrul campaniei media desfă­șurate de Asociația Presei Independente (API), de Centrul pentru Jurnalism Inde­pendent (CJI) și de Asociația Telejurnaliștilor Inde­pen­denți din Moldova (ATVJI), proiectul de lege al "trădătorilor" basarabeni.
"Țari moldavskii Dodon"
Remarcabilul jurnalist Valeriu Săhărneanu analizează prezența lui Igor Dodon la Mos­cova, la parada militară din 9 mai. După cum mărturisește analistul de la Chișinău, "greața pe care a stârnit-o figura lui Dodon de curcan umflat în pene și mutra desfigurată de un ac­ces de trăire introvertită a propriei impor­tanțe au fost de râsul rușilor și de rușinea noastră". Și presa independentă rusă, atâta câ­tă mai este, a creionat cu mult umor pre­zența "gi­gantului" moldovean, alături de în­sin­guratul Putin. Ignorată de întreaga lume, parada de la Moscova l-a speriat pe țarul rus. Avându-l alături pe "Dodon moldavskii", în­tâmplarea a amintit tuturor de prezența lui Iaser Arafat la ultimul congres al lui Ceau­șescu. "Fără soa­re, dar cu Dodon", scriau zia­rele mosco­vite. Prezența nefirească a așa-zisului lider mol­dovean a subliniat și mai tare singurătatea re­gimului politic rus. "Acest ni­meni absolut", scriau ziarele rusești, refe­rindu-se la Dodon, "a subliniat vidul mos­covit". "Dodon a fost uni­cul", punctează Să­hăr­neanu, deoarece "lichea mai originală ca el nu s-a mai putut vedea în acea zi pe fața pă­mântului". Rușii iu­besc trădarea lui Dodon, dar îi urăsc pe tră­dători. Strecurarea lui în gra­țiile lui Putin jig­nește demnitatea națională a românilor. Nu în­tâmplător, rușii i-au pus eticheta fără rezerve: "Țari moldavskii Do­don" (moldoveanul țar Dodon). Fără alte co­men­tarii, Săhărneanu decide militărește: "Da, Dodon a fost mare trădător al intereselor statului, peste care a devenit Președinte, fie el și președinte fals. Nu s-a putut inventa o mai mare lovitură de ima­gine pentru Republica Moldova ca această prezență neroadă a lui Dodon la Kremlin".
Este foarte clar că, pentru a se opune partidelor trădătoare, democrat și socialist, doar apariția a două poluri de coalizare pe dreapta-centru-dreapta îi mai poate salva pe basa­ra­beni - crede un alt jurnalist, Valeriu Dul­­gheru. În timp ce, după 300 de ani, Ucrai­na se desparte de imperiul rus și revine acasă, adică în Europa, grație rusnacului Dodon, Basarabia, străină neamului slav, în­clină să reintre în imperiul rus. Ce faceți, moldoveni?