Săptămâna 26 mai - 1 iunie

Tana Rosca
Luna nouă în Gemeni tocmai s-a petrecut, iar pe luna în creștere putem începe o su­medenie de lucruri noi, cu succes. Putem cu­noaște oameni noi printre vecini sau rude, ne putem schimba în bine comunicarea cu per­soa­nele din anturaj cu care nu ne-am înțeles prea bine până acum, putem să găsim copiilor noștri un meditator bun sau ne putem apuca noi înșine să învățăm ceva nou. Ne trebuie multă prudență la drum în intervalul acesta, marți fiind ziua cea mai plină de riscuri. Dacă simțim că nu sun­tem suficient de calmi și atenți, ar fi mai bine să nu conducem. Mințile ascuțite și cei cu înclinații artistice beneficiază în schimb de o perioadă de­o­sebit de rodnică. Cei cu aplecare științifică pot inventa lucruri noi, în timp ce artiștii pot atinge un nou nivel de creativitate. Afacerile pot merge din plin, pe 31 și 1.

Semnele cardinale:

BERBECII,
mai ales cei născuți în ul­ti­mul decan al zodiei, se pot trezi pro­pulsați de circumstanțe dictate de destin, într-un context neobișnuit de favorabil, în care să-și poată fructifica cu brio strădanii depuse mult timp. Fiți însă mai mult decât prudenți la volan.
RACII își fac ordine printre sentimente și din acest motiv pot alege să fie mai retrași. Unii dintre dvs. își vor da seama că le-ar prii o schimbare de dietă sau de medicație. O sumă de circumstanțe fericite pot duce la un salt semnificativ în carieră.
BALANȚELE așteaptă multe în urma unei călătorii sau a unor examene. În am­bele situații ar fi bine să vă păstrați cal­mul dacă, marți mai ales, apar situații ten­sio­nate. Partenerul de cuplu sau de afaceri vă poa­te oferi o surpriză de proporții, de povestit nepoților.
CAPRICORNII cumpănesc oportuni­ta­tea unor investiții în carieră sau în sta­tutul social. S-ar putea să vă dați seama că e mai bine să investiți mai degrabă într-o afacere de familie. La serviciu se pot isca certuri, în special marți.

Semnele fixe:

TAURII
comunică lejer, ajutați de Mercur în semnul lor. La finalul lunii puteți înregistra un succes academic ori puteți avea de câștigat în urma unei călătorii. La acest succes pot contribui, din umbră, prietenii dvs. De pro­ble­me financiare nu e cazul să vă ocupați acum.
LEILOR li se întâmplă lucruri ne­aș­teptate. Unii dintre dvs. își pot găsi marea iubire, alții își pot descoperi o vocație. Cei care și-o cunosc deja pot fi des­co­periți de public. Fiți doar atenți ca toate aceste întâmplări să nu tulbure relațiile dvs. de prietenie, în special marți.
SCORPIONII sunt ocrotiți de as­pec­tul pozitiv între Mercur și stăpânul lor, Pluton, de riscul de accidente. Acestea pot interveni doar în domeniul finanțelor, unde ar trebui să fiți cât se poate de conservatori. Sunteți inventivi și lucrați bine cu colegii.
VĂRSĂTORII tentați de a începe o poveste de dragoste s-ar putea să constate, cel mai probabil marți, că au ales un tra­seu greu. În cazul acesta, gândiți-vă bine dacă e oportun să continuați.

Semnele mutabile:

GEMENII sunt pradă unor tendințe con­tradictorii. Pe de o parte, ați dori să porniți un capitol nou în viața de cuplu sau în re­lația de asociere, pe de altă parte, vechile probleme se pot dovedi ireconciliabile. Cereți sfatul priete­ni­lor, s-ar putea să vină cu soluții inedite.
FECIOARELE doresc din ce în ce mai intens să depășească o stare de plafonare, care le ține pe loc cariera. Situația fami­lia­lă se poate pune însă de-a curmezișul pla­nurilor dvs.
SĂGETĂTORII încep să-și descurce problemele cu o ingeniozitate de care nici ei nu se credeau capabili. Dar acest lucru poate răsturna cumva raporturile de cuplu și să ducă la un conflict zdravăn cu partenerul.
PEȘTII, încadrați de prieteni, își revin de pe urma ultimelor provocări din viața profesională. Dar începe agitația în familie, iar marți se poate să aveți de gestionat două situații de urgență la serviciu și acasă. Dacă e vorba despre reparații acasă, nu vă apucați dvs. de meșterit.