Puterea vindecătoare a copacilor - SOCUL

Gilda Fildan
Socul (Sambucus nigra), cunoscut în unele regiuni sub nume destul de neobișnuite, cum ar fi holer, hoz, iboz, scorpat, soace, este un arbust din familia Caprifoliaceae, întâlnit frecvent la margini de pădure, în luminișuri sau în subarboretul din desișuri, precum și în lunci, ca și în spații deschise la șes, unde crește stufos, pe lân­gă gardurile gospodăriilor, atingând chiar și înăl­țimi de 4-5 metri.

În perioada mai-iulie, el se împo­dobește cu nenumărate umbreluțe de flori alb-găl­bui, mărunte, având forma unor steluțe, care degajă un parfum intens. Se culeg numai pe vreme însori­tă, pentru a fi uscate ulterior, tot prin expunere la soare. În cazul când nu există condiții prielnice, se pun la uscat pe coli mari de hârtie, în poduri. După ce florile se trec, în urma lor rămân fructele, niște boabe rotunde, cu gust plăcut, dulce-acrișor, foarte prețuit și de păsări. La maturitate, boabele de soc se colorează în nuanțe închise, de la vișiniu până la negru, atârnând pe ramuri grupate în fostele in­flo­rescențe, ce măsoară 12-20 centi­metri în diame­tru. Se recoltează toamna, în septembrie sau oc­tom­brie și, după ce au fost uscate la soare sau în poduri bine aerisite și li s-au îndepărtat codițele, sunt păstrate în pungi de hârtie sau depozitate în saci.
Proprietățile benefice ale socului au fost re­mar­cate încă din antichitate. Arbustul apare în scrierile lui Plinius cel Batrân, sub denumirea "sambucus". Pe meleagurile dacice, unde și-a găsit variate utili­zări ca remediu în medicina zamolxiană, îl chema "seoacs" ori "soac" - cuvinte care stau, în mod evident, la originea numelui său actual din limba română.

Mituri și superstiții

La indieni, socul a fost dintotdeauna considerat un panaceu, dătător de viață lungă. În schimb, pro­babil că boabele lui negre, asemănă­toare cu ale mătrăgunei, au îndemnat populațiile europene să-i creeze o aură de mister, țesând în ju­rul său nume­roase legende. Se credea că o tufă de soc are pute­rea să asigure protecție caselor pe lângă care crește, respectiv, oamenilor care trăiesc în ele, deoarece între ramurile lui își găsesc adăpost tot felul de enti­tăți supranaturale, spiriduși, zâne și duhuri, acestea din urmă aflate de obicei în tranzit spre tărâmul de dincolo. Tocmai de aceea, olan­de­zii nu tăiau niciodată crengi de soc, fără a cere mai întâi permisiunea spiritelor, care, altfel, ar fi putut să se supere și să-i bântuie. În Germania, frații Grimm au reluat într-unul din basmele lor un per­sonaj fantastic, plăsmuit de imaginația folclo­rică, iar apoi perpetuat și mereu modelat de tradiția populară: bătrâna Holle. Poveș­tile și cântecele o descriau ca pe staros­tele unei cete de suflete ale copiilor încă nenăs­cuți, împreună cu care colinda prin lume, în căutarea părinților potriviți. La răs­timpuri, grupul făcea popas în coroa­na deasă a unui soc. De aici și datina ca femeile care își doreau copii sau erau deja însărcinate, să scuture o tufă de soc, ca să le cadă în poală un suflet de copil. Exista și o a doua variantă, rezervată fetelor nemăritate: și lor li se recomanda să scuture tufa, însă nu ori­când, ci la solstițiul de iarnă, în ziua de 21 decem­brie. Și din direcția de unde aveau să audă un câine lătrând, de acolo urma să le sosească ursitul. Așa­dar, nu e câtuși de puțin de mirare că ramurile de soc erau folosite la confecționarea baghetelor magice.

Utilizări terapeutice

* Din florile socului se prepară un ceai, din care se beau 3-4 căni pe zi, la gripă sau răceală, dar și la infecțiile urinare. În acest scop, se infu­zează, timp de 15 mi­nute, 1-2 lingurițe de flori, uscate în 200 ml apă clocotită.
* Pentru combaterea consti­pa­ției se bea seara, înainte de cul­care, o cană de ceai (200 ml), pre­gătit cu 1 linguriță de flori us­cate și mărunțite. Are efect laxativ, diuretic și su­dorific.
* O infuzie mai puțin concen­trată, obținută din 40 g flori, lăsate 15-20 de minu­te într-un litru de apă în clocot, se aplică extern, sub formă de cataplasme contra ar­su­rilor, abceselor, furunculelor și erizipe­lului.
* La arsurile de soare, se poa­te între­buința și balsamul a cărui rețetă o veți găsi mai jos.
* Sucul stors din boabele de soc se adminis­trea­­ză intern, pentru detoxifiere și ca tratament contra nevralgiilor. Scoarța se întrebuin­țea­ză ca re­mediu împotriva infec­țiilor urinare și a constipației. Frun­zele zdrobite lasă un suc care poate fi utilizat, prin tamponări locale, la arsuri și hemoroizi.
Socul este una dintre plantele recomandate pen­tru fumigații.

Rețete fel de fel

Socată
Ingrediente: 8-10 flori proas­pete sau uscate de soc, 4-5 lămâi, 1 kg zahăr, 10 g drojdie, 10 l apă.
Mod de preparare:
1. Tăiați lămâile în felii și puneți-le împreună cu florile, zahărul și drojdia într-un borcan mare, turnând deasupra întreaga cantitate de apă.
2. Lăsați totul la fermentat timp de 48 de ore. De două ori pe zi, amestecați conținutul borcanului cu ajutorul unei linguri de lemn cu coadă lungă. Apoi scurgeți lichidul în sticle și aveți grijă să le astupați bine. Sticlele se depozitează cu gura în jos, la răcoare, într-un loc ferit de lumină.
Utilizare: Socata este o băutură deosebit de plă­cută, răcoritoare și spumantă. Totodată, ea rea­lizează un aport vitaminic deloc neglijabil (conține o doză însemnată de vitamina C, alături de A și de vitamine din complexul B).

Sirop cu flori de soc
Ingrediente: 20 flori proaspete de soc, 2 kg zahăr, 2 l apă, 50 g acid citric, su­cul și coaja de la 2 portocale și 2 lămâi (preferabil bio).
Mod de preparare:
1. Culegeți și spălați florile de soc. Amestecați zahărul și apa cu acidul citric, până la di­zolvarea completă a zahărului. Tăiați citri­cele în felii subțiri și puneți-le în apa îndulcită, îm­preună cu florile de soc.
2. Lăsați vasul deoparte pen­tru 48 de ore. După aceea, stre­cu­rați li­chidul și aruncați florile, stoar­ceți feliile de lămâie și por­tocală și turnați siropul în sticle curate.

Prăjiturele de casă
Ingrediente: 20 flori proas­pete de soc, 1 ou, 500 ml lapte, 70 g zahăr, puțin zahăr vanilat, 200 g făină, ulei de cocos.
Mod de preparare:
Cu oul, laptele, zahărul și făi­­na, frământați un aluat. Înfă­șu­rați pe rând florile în aluat și prăjiți-le în ulei de cocos fier­bin­­te. Prăji­tu­relele cu flori de soc sunt deli­cioa­se și se potri­vesc de minune cu nec­tarul de mere, compotul de me­rișoare sau iaurtul cu aromă de vanilie.

Balsam răcoritor
Ingrediente: 3 flori proas­pete de soc, 100 g ulei de cocos, 10 pi­cături de ulei de cătină, 20 pică­turi de ulei eteric de lavandă.
Mod de preparare:
1. Încălziți uleiul de cocos în bain-marie, la o temperatură nu prea ridicată. Puneți florile de soc în el.
2. Mențineți temperatura constantă și lăsați flo­rile în ulei pentru aproximativ 30 de minute, timp în care ele își vor ceda treptat principiile active.
3. Strecurați uleiul. Adăugați-le pe cele de că­ti­nă și lavandă, amestecând mereu. La sfârșit, pu­neți bal­samul în borcănele mici și lăsați-l să se ră­cească.
Utilizare: Balsamul de soc intră foarte repede în piele. El calmează pielea înfierbântată după statul prelungit la plajă sau după o insolație.