MIHAIL NEAMȚU - "Demolatori avem destui. Ne trebuie calfe, meșteri și zidari"

Cristian Curte
Este unul dintre puținii intelectuali tineri care au încercat să facă ceva în politica românească. Intrat în arena deloc como­dă a democrației noastre originale, a avut curajul de a construi de la zero un partid - Noua Re­pu­blică, care nu a reușit însă să intre în parlament. După acest asalt curajos asupra politicii românești, Mihail Neamțu s-a întors la cariera sa intelectuală. Când i-am solicitat interviul pe care îl publicăm, se afla în Statele Unite, unde își lansează o carte la fel de îndrăzneață și incitantă: "Fenomenul Trump - cum a șocat un businessman politica lumii."Ne-am gândit că distanțarea lui de politica românească îi va permite, așa cum s-a și întâmplat, o abordare detașată și clară a ei.

"Barca are nevoie de vâslași"

- După eșecul intrării în parlament cu partidul "Noua Republică", v-ați despărțit de politică. A fost o pierdere sau un câștig?

- Privesc înapoi și am amintirea unei platforme politice curate: "Noua Republică". Privesc înainte și văd că, în plină furtună, barca numită România are nevoie de vâslași. Cetățeni care înțeleg dife­ren­ța între sclavie și libertate. Români care știu că au o țară frumoasă, cu istorie, cultură, limbă și spi­ri­tualitate. Lideri care n-ascultă sirenele ade­me­ni­toa­re ale imoralității. Ambasadori ai României care să ne reprezinte, prin excelență profesională, oriunde în lume. Tineri care au învins lehamitea și frica. Vizionari care înțeleg puterea simbolurilor care unesc, nu dezbină. De ase­­menea oa­meni are nevoie Ro­mânia: băr­bați și femei care prac­tică op­ti­mis­mul ca pe-o for­mă de poli­tețe. E important să re­cunoaștem oa­menii capabili de per­for­man­țe. Dacă suntem prin­tre primii la viteza internetului în lume și da­că avem mii de fir­me IT com­petitive (să nu uităm cel mai bun antivirus), putem de­veni cam­pioni și-n alte in­dus­trii. Într-o societate bolnavă de cancerul neputinței, cei hrăniți cu lumina credinței vor face dife­rența. E ușor să faci promisiuni, e mai greu să construiești lucruri durabile. Demolatori avem destui. Ne trebuie calfe, meșteri și zidari.

"Să ducem dezbaterea de idei în casele cât mai multor români letargici"

- În general, credeți că se mai poate întâmpla ceva bun în politica românească?

- Ca să vă răspund la întrebare trebuie ca, mai întâi, să punem degetul pe rană și să spunem ce mer­ge rău și de ce. În esență, e vorba de geneza feu­dalismului politic în România post-decembristă. Ime­diat după asasinarea lui Nicolae Ceaușescu, Par­tidul Comunist s-a reorganizat prin reunirea baronilor locali din teritoriu (șefi de întreprinderi, eșalonul doi al nomenclaturii, oamenii Securității, etc.)... Noua putere n-a ezitat să recurgă la crimă, vio­lență de stradă, hoție. După pervertirea proce­se­lor democratice, cetățenii săraci ai României au asistat la spectacolul redistribuirii arbitrare a re­sur­selor economice, pe criterii clientelare. Care județe beneficiază de îngăduința partidului conducător? Cele care aduc mai multe voturi, de la un electorat păcălit cu noianul de pomeni, sacoșe electorale, acțiuni de șantaj și angajări în aparatul de stat. Ce rol au baronii locali? Să cumpere conștiința alegă­to­rilor turmentați de propaganda televiziunilor. Ce face despotul de la centru? Distribuie în teritoriu (prin Ministerul Dezvoltării) felii apetisante din marele tort de arginți, adunați din buzunarele noas­tre, în vistieria țării. Așa cum narcomanul își crește zilnic doza de heroină, guvernele ticăloșite măresc dependența populațiilor sărace față de po­liticile Statului social. Baronii ne vor sclavi, nu oameni liberi. Cetățenii educați, harnici și gospo­dari sunt principala amenințare la adresa feu­da­lismului politic. Așadar, cât timp accesul la In­ter­net va fi liber, bătălia pentru democrație e deschisă. Trebuie să învățăm să folosim Facebook, YouTube, Twitter sau alte platforme social-media. Dacă vrem să ne conducă oameni corecți, în 2019, 2020 și 2024, trebuie să ducem dezbaterea de idei (și, une­ori, războiul cultural) în casele cât mai multor ro­mâni letargici. E nevoie de o trezire spirituală. Vrea cine­va să fie sclav fericit? Căpușă sătulă? Robot pro­gramat cu cheița, din exterior? Sunt milioane de inși deja încolonați spre abatorul conștiinței co­lective. Oameni fără patrie și fără destin; ființe ge­la­tinoase, lipsite de licărul luminii. Indivizi ingrați, alienați, lipsiți de rădăcini. Din fericire, cunosc și ro­­mâni care nu și-au vândut sufletul pentru un pumn de arginți. Au voința aprigă! Prețuiesc res­pec­­tul și onoarea, tăcerea evlaviei, ierarhiile natu­ra­le, privirea ageră a cercetașului, zâmbetul cam­pio­nului, credința și loialitatea. Îi știți și dum­nea­voas­tră! Împreună, așadar, putem descoperi algo­ritmi inteligenți, care vor scoate din vocabularul nostru expresia "nu se poate".
Așadar, ca să revin la între­ba­rea dumneavoastră, se poate schim­ba politica din România, cu o sin­gură condiție: să practicăm trezvia. Oare chiar cre­deți că Ro­mâ­nia va ieși din mize­rie și sără­cie prin imbecilizarea or­­chestrată de canalele pro­pa­gan­distice? Oare vom fi vreodată o țară demnă, res­pectată și pros­peră, câtă vreme min­țile tinerilor sunt umplute, ca niște tomberoane, doar cu pro­pa­gandă murdară, ma­nele, can-can, ru­meguș, cana­bis, to­xine alimen­tare, hlizeală și vul­garitate? N-o să ne salvăm ca țară fiind me­reu fa­ta­liști, neputincioși, pa­sivi. Sun­­tem o generație obli­gată să ac­țio­­neze. Cum? În spiritul celor care au luptat în 1989, în 1918, în 1878. Tertium non datur.
Personal vreau ca Maria, fiica mea de nici doi ani, să trăiască mai bine decât generațiile născute sub comunism. Înain­te de-a salva pla­ne­ta, avem de apărat ceva foarte per­sonal, chiar intim: un arbore ge­nea­logic, niște rădăcini, dar mai ales un proiect. Zidul de protecție în jurul familiei se construiește cărămidă cu cără­mi­dă. Una dintre că­rămizi vizează planul eco­no­mic, alta dimen­siu­nea morală. Mai există educația, cultura, spiri­tua­litatea. Politica, evident, nu poate lipsi din puzzle.

"Există riscul unui declin profund al credinței"

- Referința dumneavoastră la trezirea spiri­tuală a neamului românesc ne obligă să vorbim despre relația dintre Biserică și societate. Cum vedeți acest raport delicat?

- Îmi amintesc c-am debutat cu o carte intitu­lată: "Bufnița din dărâmături. Insomnii teologice în România post-comunistă." Volumul, publicat la 25 de ani, m-a costat scump. Înainte ca DNA să existe (ori personaje ca Teodosie Snagoveanu să prin­dă avânt), mi-am permis să vorbesc despre "mi­ta și mitra valahă". Consecințele unei asemenea îndrăzneli? Cred că le bănuiți.
Astăzi sunt și mai pesimist: dacă nu facem schimbări, ne așteaptă un veritabil tsunami. Există riscul unui declin profund și galopant al credinței, mai ales printre tineri. Comentariile mele nu-și aro­gă vreo superioritate morală ori vreo competență profetică. Sunt doar un observator atent, nevrednic și temător. Sumbrele mele presimțiri de la finele secolului trecut s-au adeverit. Încrederea în BOR s-a prăbușit, fără ca vreo dezbatere onestă între cle­rici și laici să fie provocată, cu sentimentul ur­gen­ței. Da, au apărut emisiuni decente la Trinitas.tv! Da, avem oaze monahale unde sfințenia terapeutică și delicatețea umană coabitează fericit. Da, există Oașa, Valea Plopului, Sihăstria Putnei, Horezu... De­sigur, toate reușitele Bisericii ne bucură. În ace­lași timp, fabricile de diplome ecleziastice au pro­dus forme fără fond; complicitățile vinovate ale unor ierarhi cu baronii locali s-au desfășurat în văzul tuturor (un lider politic condamnat definitiv a primit cântarea "vrednic este!"); manifestări de trufie ale administrației bisericești au existat și după tragedia #Colectiv. Credincioșii vor să-și vadă epis­copul în colectivitate, pe stradă, mergând într-o piață cu oameni normali, într-un platou de tele­vi­ziune laică, la Gara de Nord sau într-o stație de me­trou, la ore de vârf. Degeaba construim ziduri, dacă ne scapă reflexele pastorale inspirate din pildele lui Iisus. Dincolo de litomanie, unde-i normalitatea, fi­res­cul sau, altfel spus, epifania urbană? Iisus s-a re­mar­cat printr-o prezență publică marcată de ele­men­­tul-surpriză. Tinerii secula­ri­zați văd azi prea multe gesticulații religioase, amprentate de-o co­re­gra­fie robotizată. E doar impresia mea, mă întreb?

- Nu doar România, ci și Eu­ro­pa se zbate, în căutarea iden­tității, dând impresia neplăcută că nu se mai poate conta pe ea. Cum vedeți viitorul Uniunii Europene? Oare rezultatul recentelor ale­geri din Franța, în care populiștii au pierdut (spre neplăcerea multor politicieni români), scoa­te la lu­mină un spirit european pe care se poate clădi?

- Nu posed inteligența bi­ro­craților și nici sub­ti­litatea experților, dar mă întreb, totuși: în viitor, Eu­ropa va fi cu două, patru sau șap­te viteze? Cum mer­ge, de fapt, Europa? Problema ei este Polonia (o țară cu un PIB dublu față de România) sau, mai cu­rând, stagnarea economică din țările me­di­te­ra­neene (un fenomen endemic)? La ora asta e clar pen­tru toată lumea, că viața tine­ri­lor născuți în An­daluzia ori Sicilia nu seamănă de­loc cu opor­tu­nită­țile profesionale ale studenților din Niederbayern, Freiburg sau Tübingen. Pentru unii, viitorul în­seam­nă șomaj, depresie și tristețe, șosele pustii, chirii mizere în cartiere părăsite, un scuter sau o bicicletă second hand. Pentru alții, urmează decenii de prosperitate, cu prime grase la companii de suc­ces, o vilă scumpă, un BMW electric, va­can­țe în Malibu, Alaska sau Bora Bora. Ca și America de Nord, Europa e un continent al inegalităților ac­cen­tuate. Cuvinte precum "solidaritate", "casa co­mu­nă" sau "cetățenie europeană" sună frumos, dar nu țin de foame. În Spania, Grecia sau Italia, o pro­por­ție uriașă din segmentul tânăr de vârstă cunoaște șomajul (70% în Melilla sau 58% în Calabria). Ro­mâ­nia, de asemenea, are zone de sărăcie extremă. Ce soluții au liderii UE pentru popoarele europene? Ce facem cu zonele paupere, că au trecut patru de­cenii de la "integrarea" lor? Personal, cred că ne tre­buie libertate economică (pe scurt: capitalism) și o renunțare imediată la birocrație.