Doamna avocat a cotit-o la timp!
- Ești una dintre aparițiile cele mai noi și extrem de plăcute din echipa TVR 1. Începând din această primăvară, alături de Dorin Chioțea, prezinți "1 Matinal", o emisiune-magazin care, deși are un ton mai lejer, îi informează pe telespectatori cu privire la știrile cele mai importante ale zilei. Ești implicată în redactarea și selecția lor sau ești doar simplu prezentator?
- De redactarea informațiilor, propriu-zis, nu mă ocup, deși - culmea! - cariera în televiziune mi-am început-o ca redactor de știri. Cinci ani am făcut munca asta! Ceea ce nu înseamnă că la matinal doar "mitraliez" niște fraze. Dorin și cu mine nu intrăm pe post așa, complet aerieni. În niciun caz! Facem parte din echipa "1 Matinal" pe deplin, adică ne documentăm temeinic pe fiecare subiect în parte, ne ocupăm de invitații pe care îi aducem în platou, suntem implicați amândoi și pe partea de conținut, nu suntem doar niște "figuri" pe ecran. Cu atât mai mult cu cât miza e mare: ceea ce ne dorim noi, întreaga echipă, este ca la "1 Matinal", pe un ton destins și cu bună dispoziție (totuși, e vorba de diminețile telespectatorilor, pe care nu vrem să le stricăm), să furnizăm informații importante, scurt și clar, încât ele să fie înțelese pe loc, de absolut toată lumea, indiferent de vârstă sau pregătire. Ceea ce nu e chiar așa de ușor. Inclusiv pe invitații noștri îi rugăm să se exprime limpede și la obiect.
- Ești absolventă de Drept și Jurnalism. Nu ți-ai simțit vocația de la început?
- Dreptul a fost o facultate pe care am făcut-o din obligație, spre deosebire de Jurnalism, unde m-am dus din pasiune. La Drept am ajuns la insistențele părinților. În familia noastră există un adevărat cult pentru acest domeniu: indiferent încotro privești, pe ramurile arborelui genealogic, găsești avocați, juriști, procurori, judecători... Așa că am fost împinsă de la spate pe această cale, ca să duc tradiția mai departe, deși nu aveam deloc atracție pentru zona asta. Dovadă că, până la urmă, am "cotit-o". Dar, la momentul acela, abia ieșită din liceu, eram încă prea crudă ca să mă opun, mai ales tatei, militar de carieră, care, când decreta ceva, apoi așa se făcea! (râde)
- Cum ți-a ieșit în drum jurnalismul?
- Era o dorință foarte puternică în mine să explorez domeniul ăsta. De altfel, încă din perioada studiilor am început să colaborez la două posturi de radio din Brașov, orașul meu de obârșie: "Radio Impuls" și "Radio Unu". Dar imediat după ce-am terminat Dreptul, am pornit-o către București. Așa, pur și simplu. Nu cunoșteam pe nimeni aici. Mi-a fost îngrozitor de greu la început: eram ca frunza în vânt, nu aveam cu cine să mă sfătuiesc, nu știam încotro să mă îndrept, mă sprijineam doar pe credința că, în jurnalism, numai aici, în Capitală, pot să reușesc. Până la urmă, mi-am luat inima-n dinți și m-am dus la Vlad Petreanu, care pe vremea aceea era director editorial al departamentului de știri de la Antene. Am avut noroc. L-am convins și am devenit redactor de știri, iar pe postul ăsta am făcut cea mai bună școală de jurnalism. După cinci ani însă, simțeam nevoia de o nouă provocare. Începusem să intru într-o oarecare rutină, iar cu rutina și cu lucrurile prea simple eu nu m-am împăcat niciodată. Am mers la șeful meu, mi-am spus oful și el, înțelegător, a găsit soluția: puteam să devin prezentatoare a știrilor sportive. Zis și făcut: am intrat în pregătiri asidue, care au durat câteva luni și au inclus și lecții de dicție, căci încă mai vorbeam ardelenește. La final, și noaptea dacă mă trezeai, puteam să port o discuție competentă în domeniu. Apoi, cu doar câteva zile înainte să intru pe post, șeful m-a chemat și m-a anunțat că situația s-a schimbat: n-o să mai prezint sport, ci meteo. Am fost stupefiată! În afară de punctele cardinale, habar n-aveam ce înseamnă meteo. M-am ambiționat însă și n-am dat înapoi. Peste vreo trei zile, am ieșit pe post și, într-un minut și jumătate, cât a durat acea primă intervenție, nu m-am bâlbâit și n-am spus nicio prostie. (râde)
- De la știri la meteo nu era o retrogradare?
- Eu nu m-am gândit așa. Știu că majoritatea oamenilor au impresia că prezentatorii de meteo sunt simple apariții pe ecran, că doar citesc de pe prompter un text și cu asta basta. În realitate, lucrurile nu stau deloc așa. Ca prezentator de meteo, nu primești de la specialiști decât niște date tehnice absolut sumare, pe care tu trebuie apoi să le modelezi, astfel încât să obții un text corect și coerent. În plus, la Antena 3, prezentatorii de meteo nu au prompter. Ești obligat să vorbești liber. Iar pentru mine, asta a fost din nou o școală extraordinară! Care, iată, îmi folosește și azi, la "1 Matinal", unde nu avem prompter. Și eu, și Dorin vorbim liber.
La drum, când cântă cocoșii
- Ești brașoveancă. Vii din Ardeal, dintr-un oraș de munte curat și frumos, total opus poluării și hărmălaiei din București. Ai reușit să te acomodezi?
- Da. Acum Bucureștiul îmi place mult. Parcurile, în special. Sunt un om care face mult sport, dar niciodată nu mă închid într-o sală cu aparate, ci ies în natură, așa că parcurile sunt locurile mele preferate din București. Dar, sincer, acel "acasă" din adâncul sufletului a rămas zona Brașovului. Sunt o brașoveancă pursânge. Pentru mine, Brașovul e cel mai frumos oraș de pe pământ, iar brașovenii sunt cei mai frumoși oameni de pe pământ. E clar că, la capitolul ăsta, obiectivitatea zboară pe fereastră! (râde) Probabil că există măcar un sâmbure de adevăr în teoria aceea care spune că, indiferent cât de departe ai ajunge, locul în care te-ai născut îți rămâne în inimă și mereu ești atras către el. În plus, natura și muntele mi-au fost încrustate în ființă încă de mică. La fiecare sfârșit de săptămână și în toate vacanțele, mergeam în drumeții cu familia: am "răscolit" toate dealurile, toate văile, toate piscurile și toate cotloanele munților și pădurilor. Iar călătoriile astea erau niște lecții fantastice de istorie și de geografie. La 9:30 dimineața, tata dădea plecarea. Cine nu era la mașină la ora aia rămânea acasă, fără posibilitate de apel. Militarul din el nu tolera o întârziere nici măcar de o jumătate de minut! Ca să nu ratăm excursia, eu și fratele meu ajunsesem să ne trezim la cântatul cocoșilor și să coborâm la mașină cu mult înainte de 9:30. Odată porniți însă, tata începea să ne spună cele mai minunate povești, despre locurile spre care ne îndreptam. Era excepțional în rolul ăsta, iar noi, copiii, îl ascultam fascinați!
- Ai un loc preferat în Brașov?
- Oaza mea de pace și de verde și sursa mea de energie e la vreo 20 de kilometri de Brașov. Acolo, familia noastră are un teren măricel, unde, de-a lungul timpului, am ridicat o căbănuță rustică și ne-am organizat în așa fel încât să ne producem singuri hrana: cultivăm ceapă, roșii, verdețuri, avem și o mică livadă cu pruni și meri, creștem câțiva curcani și iepuri... În ziua de azi, din alimentele pe care le cumperi nu mai știi ce e sănătos și ce nu, așa că încercăm să ne ferim de achizițiile din magazine și din piețe. După fiecare weekend petrecut acolo (asta înseamnă aproape toate weekend-urile), când mă întorc la casa din București, am în mașină lădițe cu tot felul de bunătăți, provizii de hrană curată, cât să-mi ajungă pentru o săptămână. Și să știi că toți membrii familiei muncim ca să avem ce mânca! Eu mă pricep cel mai bine la săpat, doar cositul îmi ridică probleme, nu izbutesc deloc să deprind mișcarea aceea semi-circulară, care aparent e atât de simplă. Și-apoi, în paradisul acela despre care-ți vorbesc, mama a plantat o mulțime de flori, care de care mai frumoase, și pe care le îngrijește cu o tandrețe și cu un devotament de-a dreptul înduioșătoare. Pădurea nu e nici ea departe, iar undeva, în zare, se profilează munții...
Dragoste, dar fără dulcegării
- Când nu ești pe micul ecran și nici la Brașov, ce faci? Există timp și pentru altceva?
- Din păcate, timp liber am foarte puțin. Uite, chiar acum, când stăm de vorbă, eu primesc continuu telefoane și e-mailuri legate de subiectele viitoare. Așa că în puținul timp liber care îmi rămâne, pe lângă sport, de care sunt dependentă, îmi place mult să citesc, să "devorez" filme și să mă întâlnesc cu prietenii, care nu sunt mulți, dar sunt vechi și de nădejde. Sunt foarte selectivă la acest capitol. Întâmpin cu multă prudență orice persoană care încearcă să se apropie de mine. Trebuie să treacă timp ca să mă lămuresc asupra calității ei și abia apoi o accept ca prieten. Însă, în clipa în care consider că omul respectiv e un camarad adevărat, sunt prezentă permanent pentru el. Practic, îl consider ca făcând parte din familia mea: care e cea mai importantă și pentru care sunt în stare să fac orice. Și, ca să închei, în vacanțe, fie ele mai lungi sau mai scurte, îmi place la nebunie să călătoresc, să descopăr priveliști noi și culturi diferite... Asta e ceea ce mă interesează.
- Iubirea nu e și ea importantă?
- Dragostea este esențială. E motorul existenței mele, e ceea ce mă motivează mai presus de orice: dragostea pentru familie, dragostea pentru un partener de viață... Dacă n-am pomenit nimic de iubire e așa, din discreție.
- Ce filtre folosești când alegi în iubire?
- Bărbatul care ar putea să mă intereseze trebuie să fie echilibrat, motivat în activitățile lui și să am ce să învăț de la el. Întotdeauna mi-au plăcut oamenii de la care am de învățat. Altfel, am senzația că pierd timpul. A, și foarte important: să nu fie genul acela de partener care funcționează pe bază de dulcegării. Nu agreez cinele romantice, așa cum vedem prin filme, detest să mi se atribuie porecle-alintătoare, din categoria "iepuraș", "puișor" ori "îngeraș". Numele meu e Linda, e clar, e simplu! Și încă un detaliu: trebuie să fie un om dintr-o bucată, corect, ferm, cu o atitudine pe care să și-o exprime civilizat (dar s-o exprime!) și imparțial. Când eu greșesc cu ceva, să aibă tăria să-mi spună direct, iar când el greșește cu ceva, să aibă tăria să recunoască.
- Pari hotărâtă în opțiunile tale! Om crescut în aerul tare al Brașovului. Dar pe tine cum te descrii?
- În primul rând, sunt un om ambițios. Nu există să-mi pun ceva în minte și să nu realizez. Sunt un om care își face planuri de viitor. Viața mi-a demonstrat că planurile sunt utile, atât doar că trebuie să fii suficient de maleabil și de inteligent, încât să le ajustezi, în funcție de circumstanțele reale. Să visezi e extraordinar, dar nu întotdeauna realitatea se potrivește în proporție de 100% cu visurile. Esențial e să pui cele două talere în echilibru. Și, apropo, sunt o persoană echilibrată și, cum spuneam mai devreme, în ceea ce-l privește pe EL, sunt o persoană dintr-o bucată: spun lucrurilor pe nume. În termeni eleganți, dar mă exprim. Mai ales când mă lovesc de prefăcuți, de obraznici sau de mitocani... Nu suport mitocănia, în orice fel s-ar manifesta: în limbaj, în gesturi, în atitudine. Sunt un om corect și de cuvânt, așa cum m-au educat părinții. Și sunt un om vesel, care zâmbește și râde mult. Un zâmbet, din când în când, face bine: și ție, dar și celor ce se află în preajmă. E cea mai frumoasă exprimare a optimismului.