Cum a devenit calul mânz și nu e de dar

Claudiu Tarziu
Liviu Dragnea mi-a făcut întotdeauna impresia unui samsar de zarzavaturi din Obor.

Cu mustața adumbrindu-i zâm­be­tul viclean și cu o serio­zi­tate jucată prost, îmi evocă un escroc. Nu vă grăbiți, nu e un atac la per­soană. Este doar o pă­rere, posibil greșită și nedreaptă. Ce să fac, însă, dacă Liviu Drag­nea ține morțiș să mi-o confirme?
Bunăoară, acum, cu legea salarizării unitare. E un act pe care l-a girat per­sonal, ca un adevărat Tătuc al partidului, cum se și afirmă.
PSD a făcut în alegerile de anul tre­cut promisiuni dintre cele mai gogonate, între care, la loc de frunte, șade aceea a măririi până la cer a salariilor buge­tarilor. O ispită cât capitalul electoral al principalului partid aflat la guvernare. Majorarea salariilor trebuia operată, conform calendarului PSD, imediat după preluarea puterii. S-a mai amânat nițel, până în astă vară. Iar miercuri, 7 Iunie a.c., a primit votul final în Parlament. Însă, în atâtea luni, calul a devenit mânz și nu e de dar, ci de vânzare. Numai să nu-l căutăm la dinți.
Mai pe șleau, PSD a amendat pro­iectul inițial, pentru că nu sunt bani. Se dă mai puțin, nu tot odată ci în etape și cu speranța legiuitorului ca Pronia să umple vistieria între timp.
Drept care și premierul Sorin Grin­dea­nu, și ministrul Finanțelor, Viorel Ște­fan, au lipsit de la dezbaterea din Le­gislativ, pentru a nu fi siliți nici să spu­nă adevărul, nici să mintă. Au lăsat-o așa, dialectic, să se descurce Dragnea cum va ști. Firește, s-a descurcat, dar a scăpat printre dinți niscaiva amenințări.
Fapt este că în loc ca lefurile să crească de la 1 Iulie pentru toată lumea, asta se va întâmpla numai pentru unii demnitari, cu parlamentarii în frunte, care vor avea salarii ceva mai mult decât duble. Ceilalți vor primi o majorare de 25% de la 1 Ianuarie 2018, urmând ca, de la 1 Martie anul viitor, să li se mai dea medicilor și profesorilor câte ceva. Salariile uriașe făgăduite în alegeri (de până la 16.000 de lei pe lună pentru medici, de exemplu) vor veni abia în anul... 2022. Și numai dacă guvernul rezultat din alegerile generale din 2020 va majora salariul minim pe economie - la care se raportează toate celelalte -, de la 1.750 de lei, cât spune PSD că o să-l facă până la finalul actualei legislaturi, la 2.500 de lei. Ați amețit sau mai vreți? Vă mai pot da din programul de gu­ver­nare al PSD. E plin de cifre și termene. Până acum toate încălcate riguros de guvern. Și toate înveșmântate în panglici cu sclipici. PSD n-a retractat nimic, ci, dimpotrivă, se străduiește să ne convingă că și-a respectat cuvântul. Iar Liviu Drag­nea este dirijorul. Cu eschive di­bace și fandări spectaculoase, joacă pe degete nervii electoratului. Când tensiu­nea va deveni insuportabilă, va mai arun­ca mulțimii o pâine sau un cap al lui Moțoc, așa cum s-a întâmplat și în iarnă, când cu ordonanța de grațiere a politicie­nilor corupți. Lui Grindeanu i s-a re­zer­vat rolul de țap ispășitor de când a fost numit. Numai el a crezut că i se face o onoare. Pare-se că, în sfârșit, s-a prins. Dar deja e aproape moțiunea de cenzură.