E scund de statură părintele Nicolae Clinciu. Și e tânăr. Mai că nu-ți vine a crede că ține frâiele uneia dintre cele mai pestrițe comunități ortodoxe din județul Sibiu: pe cea a credincioșilor din localitatea Brateiu, la doar câțiva kilometri de Mediaș. Păstorește o comunitate aparte, pentru că pe lângă români, populația satului e alcătuită majoritar din țigani și corturari. În plus, biserica pe care o păstorește adăpostește o comoară: Icoana Maicii Domnului Pantanassa, făcătoare de minuni.
Pe ciment, cu picioarele goale
A rămas orfan la doi ani. Trei ani a stat apoi într-o casă de copii, unde a mâncat mai multă bătaie decât pâine, atât de la personalul instituției, cât și de la colegii mai mari. S-a îmbolnăvit de rinichi, pentru că a stat desculț pe cimentul rece. Avea cinci ani când o mătușă biruită de milă a decis să-l ia la ea și să-l crească omenește, lângă ceilalți copii ai ei. Tot ea a fost cea care i-a insuflat credința și bucuria de a fi aproape de Dumnezeu, învățându-l că fără El nu poți face nimic în viață. "Mi-am pus toată nădejdea în Dumnezeu, dar pentru că rămăsesem orfan, am simțit-o mai ales pe Maica Domnului ca pe o mamă care te ajută și te sprijină când îi ceri ajutorul", mărturisește părintele Clinciu.
Poate de aceea, când a avut ocazia să ajungă în Muntele Athos, i s-a lipit de suflet icoana Maicii Domnului Pantanassa, făcătoarea de minuni, de la Mânăstirea Vatopedu. Și-a dorit să aibă o copie în parohia lui de acasă, în satul lui din Ardeal, a cărei păstorire tocmai îi fusese încredințată. "Mi-am dorit tare mult o astfel de icoană. În icoana originală, lângă Maica Domnului, pe margine, sunt doi sfinți: Sf. Nicolae și Sf. Nectarie. Am făcut comanda în 2014. După un an, mi-a telefonat călugărul care o pictase și mi-a spus că icoana e gata, dar e o problemă. Mă gândeam că e vorba de preț. «Vă supărați dacă trebuie s-o dăm în altă parte?», m-a întrebat. «Dacă aș spune că mă bucur, v-aș minți. Dar dacă Maica Domnului a îngăduit asta, așa să fie!». Călugărul mi-a mai spus: «O să aveți o bucurie și mai mare!». A mai trecut un an până când a fost gata. Atunci am aflat că voi avea parte de un unicat: Pentru prima dată, Maica Domnului era pictată înconjurată de șase sfinți: Sf. Nicolae, Sf. Nectarie, Sf. Maxim, Sf. Serafim de Sarov, Sf. Luca al Crimeii, Sf. Calinic. A fost lucrată cu foiță de aur, timp de un an. Înainte să se apuce de lucru, călugărul care a pictat-o a ținut post 40 de zile. Când nu avea stare, se oprea, se ruga, apoi continua munca. Și tot așa. Icoana asta nu e comercială, ci trăită duhovnicește, iar asta e mare lucru!", spune cu emoție părintele Clinciu.
Serbarea soarelui
Emoționantă este și povestea sosirii icoanei la Brateiu. Era 20 februarie 2016, se anunțase ploaie și frig. Icoana urma să fie întâmpinată de o mulțime de oameni, în frunte cu oficialitățile locale. Cu o zi înainte, s-au amplasat corturi în curtea bisericii, pentru ca ceremonia să decurgă în cele mai bune condiții, dar noaptea, o furtună le-a pus pe toate la pământ. "Era înnorat tare în ziua aceea, dar, când au coborât părinții călugări din mașini, cu icoana în brațe, a ieșit soarele. A fost ceva extraordinar! Erau de față vreo 2000 de persoane, venite din întreaga țară. Am lăsat icoana în curtea bisericii, la închinare. În fața altarului, avem o raclă cu moaștele a 11 sfinți: Ecaterina, Ștefan, Nectarie, Epictet, Astion, Ioan, Serghie și Patriche de la Ierusalim și Anastasia Romana, plus alți doi sfinți necunoscuți din Sf. Munte Athos. Din când în când, moaștele acestea emană un miros plăcut, de mir. La fel s-a întâmplat și atunci când am dus icoana la locul special pregătit pentru ea. Parcă sfinții cărora le aparțin acele moaște s-ar fi bucurat că Maica Domnului a venit să-i viziteze tocmai aici", spune părintele.
Corole de minuni
Icoana s-a bucurat de mii de pelerini, după ce, în prezența sa, s-au consemnat vindecări. Sub sticla ce-o acoperă, sunt etalate numeroase bijuterii, puse acolo de oameni cărora li s-a îndeplinit o dorință. "Au venit din Timișoara două doamne, una diagnosticată cu cancer de sân, cealaltă cu cancer de colon, care s-au vindecat la scurt timp; o familie din Mediaș a trimis o litografie a icoanei în Toronto, nepoțelului lor, care se afla în comă de șapte luni, iar medicii nu-i mai dădeau nici o șansă. Și-a revenit spectaculos, spre mirarea doctorului și a celor de acolo, care nu-și puteau explica cum de s-a produs minunea aceasta. Acum, băiețelul e în clasa I, merge la școală, e totul în regulă. Două femei, una de 42 de ani, și una de 35 de ani, care, în ciuda numeroaselor tratamente pe care le încercaseră, nu rămâneau nicicum însărcinate, au avut parte de această mare bucurie la scurt timp după ce au fost aici și s-au rugat în fața icoanei Maicii Domnului Pantanassa. Sunt multe astfel de cazuri, dar contează și condiția credinței de aici. Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă. Dacă tu nu folosești traista bunătății și a sincerității față de Dumnezeu, degeaba, e greu să se deschidă singură. Vin mulți pelerini din țară, care au auzit de minunile și de puterea acestei icoane. Când pleacă, sunt mult mai bucuroși, mai liniștiți, mai încrezători că Maica Domnului le va ajuta în îndeplinirea dorințelor", spune părintele Nicolae Clinciu.
Nimic fără Dumnezeu
Lui Nicolae îi plăcea foarte mult, încă de copil, să participe la sfintele slujbe. Din această cauză, avea mereu probleme cu directorul școlii, care le scădea nota la purtare și-i bătea pe cei pe care-i vedea mergând la biserică. Bunicul a fost cel care, înainte să se stingă, la 105 ani, i-a lăsat, ca testament verbal, dorința ca el să devină preot. "El rămăsese văduv de tânăr, cu 11 copii, și și-ar fi dorit tare mult să se călugărească. L-a împiedicat episcopul locului, spunându-i că misiunea sa e să-și crească pruncii, nu să fugă din calea greutăților, alegând viața în mânăstire. Și asta a făcut și a făcut-o bine, căci toți copiii i-au ajuns oameni frumoși și adevărați, cu studii, făcându-și mândru tatăl".
Viața i-a rezervat părintelui o mulțime de surprize, nu toate plăcute, iar drumul pe care l-a parcurs, până să ajungă să-L slujească pe Dumnezeu, a fost plin de sinuozități. "Viața este pe cât de dură, în unele cazuri, pe atât de frumoasă, când poți să răzbești, să treci cu puterile tale prin toate". A fost plecat la lucru în Germania și în Turcia și era cât pe ce să plece în Serbia, când s-a întâmplat să ajungă ghid și muzeograf la Mânăstirea Cheia din Prahova, metoc patriarhal. Apoi a dat la Facultatea de Teologie, la Craiova. Vorbise cu cineva să îl cazeze timp de trei zile, cât durau examenele. Plătise înainte, dar a doua zi, întors de la examen, a găsit ușa închisă. Două nopți a dormit în gară. La admitere, au fost subiecte grele, concurența era mare, iar el învățase de unul singur, cum s-a priceput. "N-am crezut că voi reuși. După o lună, am mers să-mi iau dosarul. M-au întrebat de ce vreau să mă retrag, pentru că reușisem, și încă pe locurile fără taxă. A fost voia lui Dumnezeu să fiu aici, în slujba lui. Atunci mi-am dat seama că nimic nu e întâmplător. Apoi, pentru că în primul an avusesem media generală peste 9, am avut posibilitatea ca anii II-III să-i fac într-un singur an. A fost greu, dar m-a ajutat bunul Dumnezeu să intru în anul IV fără nicio restanță".
În ultimul an de studenție, s-a căsătorit. Locuia cu soția sa, preoteasa Cornelia, într-o cameră de cămin. Când li s-a născut primul copil, doctorii nu i-au prea băgat în seamă, erau tineri și fără posibilități. Pruncul a primit la naștere nota 1,8, aproape de moarte, așa că li s-a spus că nu are nicio șansă. Părintele a slăbit 20 kg, iar doamna preoteasă a stat o lună de zile în spital, ascultând lamentările doctoriței care le spunea că pruncul va avea un handicap toată viața, asta, dacă va supraviețui. Părintele alerga în toate părțile: făcea mâncare, spăla scutece, se ducea la spital, fugea la școala unde preda, iar după-amiaza, la facultate. "Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să ieșim la liman. Niciodată nu ne-am pierdut încrederea. La un moment dat, i-am zis soției: «Dacă e să moară pruncul, hai să-l botezăm, să nu moară nebotezat». Era noiembrie, minus 22 de grade, și a fost botezat în holul bisericii. A dormit 16 ore neîntrerupt după aceea, deși nu dormea mai mult de o oră-două pe noapte. Chiar am crezut că a murit. Apoi, ușor, ușor, și-a revenit. Acum are 16 ani, e un copil sănătos, e elev la Seminarul Teologic din Alba Iulia. Eu nu i-am sugerat nimic, l-am lăsat să decidă singur. Dacă va fi să ajungă preot, va fi doar cu îngăduința lui Dumnezeu și a Maicii Domnului".
Păștenii corturari
Când a venit părintele Clinciu în Bratei, le-a spus credincioșilor săi că n-o să le fie doar preot de duminică. "Viața de preot nu se rezumă la preoția de duminică. Spuneau mulți: lasă, că este boierie, primești colaci, colivă, ai slujbă doar duminica, la înmormântări ei plâng, tu cânți, e viață de huzur. Nu e așa! Dacă ar fi așa, am fi mai ceva ca funcționarii publici, și atunci n-ar trebui să-i condamnăm pe parlamentari că dorm, căci noi dormim mai mult ca ei. Cu toate că păstoresc aici o comunitate eterogenă, am încercat să-i învăț pe oameni să vină mai des la biserică, de aceea fac slujbe aproape în fiecare zi. La liturghia de sâmbătă, facem Acatistul Maicii Domnului Pantanassa și parastas pentru cei adormiți. Părintele Iulian Prodromitul, un duhovnic în vârstă de la Muntele Athos, care e un bun sfătuitor pentru toți pelerinii, mi-a zis să nu treacă sâmbătă fără să fac parastas pentru cei adormiți: «Așa cum este balsamul pentru o rană la cei vii, așa este parastasul pentru cei adormiți!», așa mi-a spus".
Parohia Brateiu este o parohie grea. Credincioșii ortodocși sunt nu numai români, ci și țigani și corturari, căci aceștia din urmă nu trebuie confundați între ei. Corturarii au respect și credință în Dumnezeu, unii chiar țin toate posturile. Părintele Clinciu i-a botezat pe cei nebotezați, i-a cununat pe cei necununați. Are, astfel, 15 fini de botez și vreo 11 perechi de fini de cununie. A avut și cazuri în care cei doi miri erau foarte în vârstă, imobilizați la pat sau în scaun cu rotile, pe care i-a cununat acasă. Au plâns de bucurie, au spus că toată viața au așteptat să fie cununați, să fie în rândul lumii. "La scurt timp, unul chiar a trecut la Domnul. Am căutat să-i sprijin pe cei săraci. Asta e menirea preotului, să fie lângă oameni. Iar dacă acel om are de dus crucea asta, a sărăciei, tu caută să i-o ușurezi. Milostenia nu înseamnă doar să-i dai niște haine, sau mâncare, sau niște bani, ci înseamnă și relația ta personală cu oamenii. E mare lucru să fii lângă cel în suferință, lipsit de posibilități. Iar dacă acesta are o dragoste mai mare decât cel care are bani, e ceva ce te copleșește".
Anul acesta, la Brateiu, pășteni au fost o familie de corturari. Așteptau de 20 de ani ca preotul să le îngăduie și lor să plătească Sfintele Paști. Acum, părintele Clinciu le-a acceptat jertfa și le-a făcut cea mai mare bucurie din viața lor. Obiceiul locului e ca, în a doua zi de Paști, preotul să fie invitat la masă în casa păștenilor. Părintele le-a trecut pragul, s-a așezat cu ei la masă și a mâncat din bucatele puse dinainte-i. Ba, la sfârșit, s-a și fotografiat purtând una dintre pălăriile specifice acestei etnii. "Rolul preotului e să încerce să ridice niște oameni din greutăți, și să nu-i alunge. Unii sunt mai răi pentru că nu-L au pe Dumnezeu în sufletul sau în trăirea lor. Un om care-L are pe Dumnezeu are iubire și, dacă are iubire, nu are răutate. Preotul trebuie să fie împăciuitor, un mediator între binele și răul dintre oameni. Încerc să fiu cel care împacă, să-i îndrum, să-i ajut, e cel mai frumos și mai curat legământ în comuniunea cu Dumnezeu. Dacă ai astea, nu-ți trebuie nimic în plus".
L-am întrebat pe părintele Clinciu unde anume s-a simțit mai "acasă", în Moldova, unde s-a născut, sau aici, în Ardeal. "E foarte grea întrebarea. În toate locurile e o porțiune de acasă. Dacă le aduni, faci o casă întreagă, cu mai multe încăperi. Sufletul se împarte și se readună în toate amintirile frumoase. Omul trebuie să trăiască frumos acolo unde este și să se bucure de acel loc. Căci Dumnezeu este peste tot, și Maica Domnului, și sfinții. Fiecare loc are specificul lui, oamenii sunt la fel peste tot, și mai buni, și mai puțin buni. Important este să îi unească iubirea și credința în Dumnezeu".
"Greutățile ni le facem noi"
Încercările prin care a trecut în viață nu l-au făcut pe părintele Nicolae Clinciu să deznădăjduiască. Dimpotrivă: "Consider că cea mai grea cruce e crucea familiei, prima cruce pe care Dumnezeu a dat-o omului. De multe ori, e grea și anevoioasă pentru că intervin multe greutăți, dar sunt și multe bucurii. Bucuriile vin mult mai târziu, dar vin atunci când trebuie. Niciodată n-am disperat, chiar dacă am avut neajunsuri. În ultimul an de studenție, când copilul era bolnav, se-ntâmpla de multe ori, cu soția, să dăm mobila la o parte, ca să găsim, poate, ceva bani mărunți căzuți pe jos, ca să ne luăm o pâine. Atunci trimitea Dumnezeu și Maica Domnului pe câte un coleg: ne aduceau fie pâine, fie plăcinte, fiecare ce putea. Asta le spun și celor patru copii ai mei: să nu credeți că veți primi totul în palmă! În ziua de azi, suntem mai emancipați, avem mai multe lucruri frumoase, avem tehnologie, dar ne lipsește un lucru, care e vital pentru noi: liniștea. Stresul vine de la greutăți, se spune. Nu! Greutățile ni le facem noi, pentru că, în loc să căutăm simplitatea, noi ne complicăm viața. Am avut recent întâlnirea de 25 de ani de la terminarea liceului și am întâlnit o colegă, pasionată de fotografiat, care mi-a povestit că a fost într-un cerc foto în Africa. Spunea că sunt oameni foarte săraci, dar au ceva ce nouă ne lipsește: bucuria de a trăi. «Cum să fie bucuroși, dacă sunt săraci?», am întrebat. «Sunt fericiți cu ceea ce au. Era acolo o fetiță săracă, se uita la mine cum mâncam. I-am dat 20 de dolari, în bancnote de câte un dolar, apoi am urmărit să văd ce face cu ei. A mers, a cumpărat lapte, cornuri, ceva dulce, apoi a venit cu 19 dolari înapoi. I-am spus că-s ai ei. A zis: «Nu, îmi ajunge cât mi-am luat! Mulțumesc, acum am mâncat, pentru azi e destul atât!». Mă gândeam la câtă risipă se face în lumea modernă, la cât de extravagante sunt viețile unora care nu se gândesc la cei care nu au. Nu sunt de condamnat bogăția sau bogații, ci e de condamnat că se risipesc foarte mulți bani inutil".
"Viața este frumoasă așa cum este!"
Nu este patimă în spusele părintelui Clinciu, atunci când își amintește de încercările prin care a trecut. "Viața este frumoasă așa cum este, cu toate greutățile ei. Importante sunt trei lucruri: să fii bucuros că trăiești, să mulțumești lui Dumnezeu pentru ceea ce ai, cu bune și rele, și să te rogi să-ți poți duce crucea până la capăt, indiferent cât de grea sau ușoară este. Dacă este grea, poate Dumnezeu vrea ca să fii un pic mai încercat - pe cine iubește, pe acela îl încearcă mai mult".
Purtăm acest dialog în micuța biserică din Brateiu, în fața icoanei Maicii Domnului Pantanassa. La un moment dat, în sfântul locaș intră câteva femei cu fuste înflorate. Se apropie tăcute de icoană, ne zâmbesc stingher, apoi se închină, ca și când n-ar fi acolo decât ele și Maica Domnului. "Sunt din familia de pășteni de anul acesta", îmi șoptește părintele. E greu să le ghicesc vârsta, dincolo de broboadele ce le încadrează chipul. Le privesc pe furiș. Cum stau, așa, îngenuncheate, par să fi căzut pe de-a-ntregul în rugăciune. Într-una mai altfel decât toate. Nescrisă și necreată încă. Doar rostuită cu sufletul, în 20 de ani de așteptare.