Anchetă - Vizita președintelui Klaus Iohannis în SUA

Claudiu Tarziu
- Putem fi entuziaști? -

Vizita președintelui României la Casa Albă a avut loc într-un context special și s-a soldat cu declarații de natură să nas­că entuziasm la București. În conferința de pre­să comună, ținută de Trump și Iohannis, preșe­din­tele american a asigurat România că SUA îi ga­ran­tează securitatea și a promis investiții americane masive, în virtutea parteneriatului strategic dintre cele două țări. Având în vedere comportamentul po­litic curent al președintelui american, carac­te­rizat de unii comentatori ca imprevizibil, dar și evoluția de până acum a politicii noastre externe, care părea scoasă din priză, se impun cel puțin două întrebări, la care am căutat răspuns împreună cu trei publiciști competenți în domeniul relațiilor internaționale.

1. Care considerați că pot fi efectele ime­diate ale întâlnirii dintre președintele României, Klaus Iohannis, și cel al SUA, Donald Trump, și la ce putem spera pe termen lung?
2. Cum apreciați felul în care a fost re­pre­zen­tată România de către președintele Iohannis, la această întâlnire, pe care unii au numit-o "is­torică"?



Teodor Baconschi
Scriitor și diplomat
"Am trăit un moment fast: depinde de noi să-i asigurăm continuitatea"


1. Ultimul președinte român a fost primit la Casa Albă acum 6 ani, pe 13 septembrie 2011, "când s-a adoptat Declarația privind parteneriatul strategic pentru secolul 21" și a fost semnat "Acordul privind amplasarea scutului anti-rachetă de la Deveselu" (între timp operațional, și trecut sub umbrela NATO). A urmat apoi un soi de pauză, o rupere de ritm. Prin urmare, însăși reluarea dialogului la vârf cu o nouă administrație la Washington e o veste foarte bună. Noi ne-am făcut mereu tema, am fost con­secvent pro-americani. Așteptăm mai multe investiții americane, ridicarea vizelor și, poate, un dialog politic (la toate nivelurile) cât mai dinamic.
Pe planul cooperării politico-militare stăm ex­ce­lent, s-a acumulat o vastă experiență pe teren, cu pers­pective mereu mai bune. Sperăm ca prin dia­logul președinților Iohannis și Trump să urmeze o intensificare a relației, care să valorizeze întregul ei potențial economic, de afaceri, academic și turistic. Contactul fundamental - sau primul impuls - există: rămâne acum să ținem pasul cu această deschidere, pentru că nimic nu se realizează automat, adică fără susținerea din spate a celor două guverne, parla­mente, societăți civile.
2. A fost o vizită atipică (de pildă, nepregătită de către cei doi miniștri de Externe), la începutul unei pre­ședinții, de asemenea, atipice. Președintele nos­tru, dl Iohannis, s-a prezentat excelent, cu o pres­tan­ță calmă, care a făcut bună impresie. E foarte im­por­tant și că cei doi lideri s-au înțeles, că a func­țio­nat, cum se spune, "chimia interpersonală". Faptul că Donald Trump a afirmat angajamentul Americii pentru apărarea colectivă în NATO (faimosul Ar­ticol 5) stând alături de omologul său român creș­te profilul nostru internațional.
A fost corectă și abordarea lui Klaus Iohannis: un NATO puternic, fără antagonisme cu UE, capabil să apere ceea ce domnia sa a numit, judicios, "ci­vilizația noastră occidentală". Regret că în 27 de ani de democrație, n-am învățat încă să vedem politica externă ca pe un domeniu unde nu mai contează pasiunile și luptele partizane autohtone. Politizăm to­tul, în loc să vedem că un succes diplomatic apar­ți­ne României ca atare, mai presus de clivaje ideo­lo­gice și de agen­da internă. Am trăit, așadar, un mo­ment fast: depinde de noi să-i asigurăm continui­tatea.

Radu Carp
Profesor la Facultatea de Științe Politice a Univ. București
"Președintele României a devenit unul dintre cei mai bine conturați oameni de stat din Europa"


1. Până la acest moment, nu avem detalii despre ce au discutat cei doi președinți în întâlnirea bi­la­terală, iar comentariile pe care le facem sunt ex­clusiv pe baza a ceea ce au declarat la conferința de presă. Detaliile sunt foarte importante, pentru că ele ne vor arăta exact pe ce coor­do­nate se va întări par­te­neriatul stra­tegic România - SUA. De pil­dă, președintele Io­hannis a afirmat că suntem prima țară care și-a asu­mat să aloce 2% din PIB pentru armată, ceea ce e perfect adevărat. Totuși, în bugetul pe acest an, sunt alocați, din fon­durile proprii, chel­tu­ie­lilor militare ale țării numai 1,37%, restul banilor urmând să pro­vină din împrumuturi pe termen lung. Nu știm în ce condiții vor fi luate aceste îm­pru­mu­turi, nici cum vor fi acoperite ele. Efortul însă ne este răsplătit prin faptul că SUA ne garantează secu­ritatea - ceea ce a spus președintele Trump în mod clar, în conferința de presă. Pe de altă parte, pre­șe­dintele Trump a de­cla­rat că sprijină lupta anti­co­rup­ție din România, și acesta este un lucru bun. In­ves­tițiile americane de­pind de un mediu de afaceri cât mai curat. Sunt fir­me mari americane care au avut se­rioase dificultăți de a se menține pe piața româ­nească, din pricina co­rup­ției care guverna anumite domenii de activitate. Toate acestea indică faptul că vizita președintelui Iohannis la Casa Albă este un suc­ces. Parteneriatul Strategic între România și SUA a devenit complet funcțional odată cu această vizită oficială.
2. Dl Klaus Iohannis a făcut o bună impresie la Washington. Și-a depășit statutul de politician și a devenit unul dintre cei mai bine conturați oameni de stat din Europa la ora actuală, capabil să abordeze cu dezinvoltură orice întâlnire cu omologii săi și să do­mine orice discuție. Niciun cuvânt în plus, ni­ciu­nul în minus. În plus, a vorbit o limbă engleză im­pe­cabilă, cu mult peste nivelul predecesorilor săi, ceea ce contează la un asemenea nivel.

Paul Dragoș Aligică
Politolog, cercetător și profesor la Universitatea George Mason - SUA
"Lume, știi ce? Noi doi suntem mai aliați ca niciodată"


1. Cel mai important efect pe termen scurt este ca s-au spulberat toate incertitudinile legate de poziția noii administrații față de problema anga­ja­men­tului strategic și de securitate comună în re­giu­nea noastră. Din surse și motive pe care nu e cazul să le discutăm, se crease o stare de spirit care punea semne de întrebare privind modul în care noua administrație vede NATO, flancul estic și România, relația ei cu SUA. Ce ar fi putut liniști și schimba părerea celor îngrijorați? Modul în care noua administrație reflectă prioritățile sale strategice în bugetul NATO și cel al apărării SUA. Din păcate, în ciuda faptului că acest indicator a arătat nu doar continuitate, ci chiar o intensificare în privința angajamentului, din nou, din surse și motive pe care nu e cazul să le discutăm, incertitudinea a continuat să fie alimentată. Răspunsul ultim și extrem la astfel de îngrijorări este următorul scenariu: președintele SUA iese de mână cu cel al României în curte la Casa Albă. Și acolo cheamă toată suflarea presei și de față cu ea zice: "Lume, știi ce? Noi doi suntem mai aliați ca niciodată și vom fi și mai tare în viitor. Și mai știi ce? NATO îl întărim. Și mai știi ce? NATO va fi activ în caz de nevoie. Uite, lume. Asta e SUA, asta e România, dăm mâna încă o dată, să ne vedeți și să auziți toți". Ei bine, scenariul ăsta chiar s-a întâmplat. L-am văzut toți în direct.
Pe termen lung, sunt anticipabile câteva mutări geopolitice majore, sau cel puțin câteva tendințe în acea direcție. E prematur să speculăm cu privire la cum ar arăta concret poziția României în noul con­text emergent. Putem spune cu certitudine un lucru însă: România este foarte bine poziționată în raport cu aceste evoluții. Adică, nu intră în confruntarea cu apele tulburi generate de aceste tendințe, așa cum a intrat în anii 30, sau în anii 40 și chiar anii 90, când reașezări similare au avut loc. Garanția pe care SUA o oferă României acum este de cu totul altă na­tură decât cele date sau impuse de partenerii europeni sau eurasiatici, în perioadele de turnură mai sus menționate.
2. Vizita, în totalitatea sa, pare cea mai bine or­ga­nizată vizită de până acum a unui președinte român, în întreaga perioadă de când locuiesc eu în Washington DC (15 ani). A punctat aproape tot ceea ce se putea puncta în condițiile date și a făcut-o în­tr-un moment foarte important pen­tru evoluțiile glo­bale și trans-atlan­tice. Unii spun că e cea mai bine orga­ni­za­tă comparativ cu toate. Nu știu as­ta. Dar față de ceea ce știu din ex­perienta mea directă, în mod clar este așa.
O notă importantă merită aspec­tul de logistică, infrastructură și or­ga­­ni­za­re a vizitei. Se simte că în acest moment frâiele po­li­ticii ex­terne americane sunt puternic deter­mi­nate, din nou, de acea parte a establishmentului de politică exter­nă american ce vine din zona Penta­go­nului și a ser­viciilor de intelligence. Și, în același timp, se simte că legătura dintre zona notată mai sus și echi­valentul ei românesc este puternică, funcțio­na­lă, și pare, într-adevăr, să se fi maturizat într-un real par­te­neriat spe­cial. Vizita asta pare să fi fost - și pe partea României, nu doar a SUA - a armatei și ser­viciilor, pe cât a fost și a Ministerului de Ex­terne. Remar­cabilă și inteligent calibrată, angajarea și pe partea de societate civilă, comunitate și in­fra­struc­tură de idei și ideologică (vezi vizita la Heritage, think tankuri, în Arlington, și pre­miul de la "Ame­rican Jewish Commitete"). Din nou: foarte bună consiliere pe acea linie. Alți președinți ro­mâni din trecut, deși excelent pozitionați teoretic pe acea zonă, prin susținătorii din Washington și con­tac­tele lor, au reușit ca, în practică, în această privință, să-și termine mandatele aproape exact unde înce­pu­seră: adică la zero.

CLAUDIU TÂRZIU