Era pe vremea imperiului Austro-Ungar, și oamenii care își duceau grâul la măcinat erau români și germani. Pe urmă nemții au plecat, prin casele pustiite au început să crească buruieni și copaci și țăcănitul morii a încetat. Părea să nu se mai întâmple nimic în Sasca Montană, un sat răstignit de istorie, când un medic din Timișoara, bântuit de amintirile neuitate ale copilăriei, s-a-ntors în sat, a cumpărat moara de la ultimul ei proprietar și a transformat-o în pensiune. "Vechea Moară" e azi o casă desprinsă, parcă, dintr-o poveste, cu un restaurant pe măsură, în care se servesc bunătăți bănățene, la mese de lemn. Dai pe gât berea rece, inspiri adânc aerul de pădure și-ți spui că toate minunile trebuie să aibă un început.
Prof. dr. IOAN SPOREA
"Județul Caraș-Severin are o singură șansă: turismul"
- N-am crezut niciodată că într-un sat din vârful Munților Locvei poate exista o pensiune la fel ca cele elvețiene, și ca frumusețe, și prin confort. Sunteți medic timișorean, ba chiar șeful Clinicii de Gastroenterologie a UMF Timișoara. Ce v-a îndemnat, ca pe lângă îndeletnicirile dvs., să cumpărați o moară abandonată?
- Amintirile din copilărie, în primul rând. Tatăl meu era din Sasca Montană și aici mi-am deschis și eu ochii asupra lumii. Sunt foarte legat de locul acesta, unul dintre cele mai frumoase din România. În ce privește moara, eu am luat-o prin 2008, când era părăsită și nu mai avea în ea nici un mecanism! Mai rămăsese doar groapa unde fusese roata cea mare și o grămadă de pietre. Am cumpărat și moara, și casa de lângă ea. Ne-au plăcut și soției mele, și mie, că erau pe malul unui pârâu, Șușara, care trece pe sub ferestre. După vreo doi ani, având în minte niște locuri frumoase din zona rurală a Austriei, unde mergem frecvent și unde există și un restaurant numit "Alte Muhle" (Moara veche), am hotărât să numesc moara la fel și să fac un restaurant după același model. Un restaurant care să ne placă nouă, în primul rând, în care să ne simțim ca acasă, primitor, dar și cu o notă de nostalgie, pe care i-o conferă stilul mobilelor și obiectele vechi. Am pus mult suflet, toate ideile au fost ale noastre, iar ceea ce am dorit a fost să nu schimbăm structura exterioară a morii. După un an, ne-am decis să transformăm podul casei în trei camere de cazare, mici și prietenoase, pentru oamenii care apreciază astfel de lucruri. Din cauza multelor solicitări, venite mai ales din partea nemților și austriecilor, care ajung frecvent în rezervația Nerei, în 2014 am deschis o nouă pensiune, mai mare, în sat: Pensiunea Sasca. Și în ea, ca și la "Vechea Moară", am adunat lucruri frumoase și vechi, ce amintesc de vremurile de altădată, multe din ele aduse din Austria.
- Se pare că pensiunile deschise de dvs. în Sasca Montană vă implică în viața comunității, ba chiar și în dezvoltarea acestei zone de vis din Banatul Montan, aflată în apropierea rezervației Nerei.
- Într-adevăr, mă implic social în sat, sunt cetățean de onoare al comunei, fac "lobby" pentru dezvoltarea turistică a zonei (inclusiv a orașului Oravița), capitala Banatului Montan. Problema noastră sunt drumurile, de-a dreptul îngrozitoare, care izolează acest paradis natural. Am militat chiar și la numeroși miniștri ai turismului, pentru nevoia de infrastructură, de drumuri, pentru viitorul unei zone minunate din România, de care, de 25 de ani, toată lumea cu puteri de decizie își bate joc! Am înființat chiar și o asociație culturală, "Sasca Montană", împreună cu biserica catolică din localitate, cu Forumul german Reșița și cu primăria. Am luat în comodat o clădire pe cale de distrugere (clădirea fostei judecătorii din Sasca) în care am făcut un Muzeu al Germanității și un mic Muzeu al Minei (aici a existat o zonă minieră foarte puternică). Am reabilitat celula de detenție de acolo ("Vechea pușcărie"), iar la etaj, în trei încăperi, am făcut o galerie de tablouri, unde anul trecut am avut trei vernisaje!
"Sasca este una dintre perlele turismului românesc"
- D-le doctor, vă rog să faceți oficiile de ghid și pentru cititorii revistei noastre. De ce ar trebui să ajungă neapărat la Sasca Montană un călător român sau străin?
- Pentru că Sasca este una dintre perlele turismului românesc! Se află la marginea rezervației naturale Beușnița - Cheile Nerei. Are nenumărate obiective: Cheile Nerei (drumeție și rafting), Cheile Șușarei (drumeție), Cascada Beușnița, Cascada Șușara, Lacul Dracului, Ochiul Beiului, Mânăstirea Nera și Mânăstirea Călugăra, Cascada Bigăr, Morile de apă de la Rudăria, orașul Oravița, cu teatrul Imperial de acolo, orașul Anina etc. Deci, turism de week-end și de concediu, cu zile pline cu locuri de vizitat. În prezent, turiștii care ajung la noi sunt în majoritate români, dar și unguri, cehi, germani, austrieci și, mai recent, sârbi.
- Ați creat locuri de muncă în pensiuni, într-o zonă în care ele sunt rare. Faceți față pretențiilor turiștilor?
- Aici a fost zonă de minerit, nu de turism. Nu există tradiție. Cu toate astea, deviza noastră este ca toți turiștii să plece mulțumiți, indiferent de pretențiile lor. Un turist nemulțumit împărtășește nemulțumirile cu alți 100. Am încercat să dăm zonei un standard cât mai apropiat de cel austriac. Județul Caraș-Severin este un județ sărac, care are o singură șansă: turismul! Nenorocirea este că nimeni nu repară drumurile, și asta o simte turistul! Fie că vine prin Oravița, Moldova Nouă sau Bozovici, tot drumuri neprietenoase îl așteaptă! Vor reveni de zece ori mai mulți, dacă drumurile se vor reface. Dar cine să împlinească minunea asta?
"Istoria nu trebuie lăsată în paragină"
- Pe lângă turism, vă dedicați și culturii. Ce v-a îndemnat să înființați o asociație culturală în Sasca Montană, un sat pe jumătate depopulat?
- Centrul Cultural Sasca Montană vrea să demonstreze că acolo unde se vrea se poate! Istoria noastră nu trebuie lăsată în paragină, clădirile istorice nu trebuie părăsite, actul cultural poate fi făcut oriunde, nu doar în marile orașe. E nevoie de inițiativă, inițiativă personală, ea duce societatea înainte. La câteva luni după ce Asociația Culturală Sasca a decis funcționalitatea diverselor spații, am descoperit, întâmplător, undeva, în Austria, pe Valea Wachau, un centru cultural care semăna izbitor cu proiectul nostru. Se găsește la Weissenkirchen și este și acolo un proiect câștigător al comunității locale. Adevărul nostru este pe cât de simplu, pe atât de frumos: Sasca încearcă să-și regăsească identitatea. După închiderea minelor de cupru de aici, o letargie a pus stăpânire pe acest sat din Banatul Montan. Mulți oameni au plecat, alții sunt doar pensionari, iar timișorenii cu case de vacanță aici (sunt câteva sute) vin ocazional, în week-end sau concedii. De câțiva ani, am observat că turismul pare a reînvia în această zonă excepțională prin frumusețea ei. Nu știu de ce nu se face nimic oficial în direcția aceasta. Natura noastră poate fi transformată în aur curat.
Prețul raiului
De la "clopoțelul bucătarului", la placa de lemn, cu mielul negru ce le urează turiștilor bun venit, și la ceasul de perete "Grand Central", obiectele decorative din pensiunea "Vechea Moară" sunt bune de dus la muzeu: fluturi metalici, sticle de bere de la începutul secolului al XIX-lea, cupe de porțelan atârnând pe pereți, halbe de doi litri, din rețetarul austriac de epocă, tăvi de aramă sculptate de mari maeștri ai feroneriei gospodărești din Austria, broasca-regină, colorată în albastru, așezată pe un tron metalic, în formă de clopot, șei ciudate, de cai sălbatici, aparate de radio din vremurile de început ale radiofoniei, sculptate în lemn de tei. Să te tot uiți și să te minunezi. În sufragerie, domină portretele patronilor, Ioan și Johana Sporea, îmbrăcați în costume tradiționale austriece. Deși toți proprietarii morii au fost români, prima bucătăreasă a restaurantului "La Vechea Moară" a fost o săsoaică, specialistă în bucate austriece. Bucătăresele următoare, inclusiv doamna Gabi, maestra de azi, au promovat bucătăria românească a zonei. Se spune că este de neuitat mămăliga "Gabi", însoțind ciorbele și grătarele pentru care străinii parcurg mii de kilometri. Pentru bucuriile trăite la "Moara Veche", turiștii din Austria, Serbia și Germania, uită gropile de pe șosele, considerând că ăsta e prețul ca să ajungi în rai.
Ce puteți vedea primprejur
Cheile Carașului din comuna Carașova
Au o adâncime de 200 m și o lungime de 19 km (dintre care aproximativ 10 km se pot vizita). Sunt remarcabile datorită versanților cu pereți calcaroși, vegetației abundente, izvoarelor carstice, precum și celor peste 500 de peșteri și avene.
Peștera Gaura cu Muscă din comuna Sfânta Elena
Peștera Gaura cu Muscă este situată la 12 km de Moldova Nouă. Intrarea in peșteră se află în versantul stâng al Defileului Dunării, în marele abrupt calcaros situat în apropierea stâncii Baba Caia din albia Dunării, la 3 km în aval de localitatea Pescari. Este situată la o altitudine de 92 m (28 m deasupra apei Dunării) și are o lungime de 254 m.
Parcul cu mori de apă din comuna Eftimie Murgu
Este cel mai mare parc mulinologic din Europa. Cuprinde aproape 22 de mori înșiruite pe trei kilometri de râu.
Tunelul iubirii din comuna Glimboca
Este situat pe calea ferată dintre Caransebeș și Băuțar și leagă localitățile Obreja și Glimboca. Tunelul figurează pe lista comorilor ascunse din Uniunea Europeană, publicată pe site-ul Parlamentului European.
Sursa: locuridinromania.ro