Punctul critic al guvernării

Toma Roman
Alternanța la putere, caracteristică democrațiilor reale, presupune ca de-a lungul unei legislaturi, opoziția să speculeze oricare moment de slăbiciune al guver­nan­ților, pregătindu-și - prin alternativele propuse la de­ci­ziile aces­tora - terenul pentru câștigarea viitoarelor ale­geri.

O opoziție puternică amendează imediat și tranșant dera­pa­jele puterii, în special nereușitele și/sau dezicerile aces­teia, în raport cu propriul program de guvernare, cel care i-a asigurat câștigarea administrației. Derapajele sunt cu atât mai evidente cu cât programul câștigător are un con­ținut populist, demagogic, vizând preluarea pu­te­rii în alte scopuri decât cele vânturate prin el pe scena publică. Pro­gramul de guvernare al PSD-ului a fost, de la început, con­ceput în această perspectivă, autorii lui știind prea bine că realizarea sa este o utopie. PSD-ul a profitat de apa­tia electoratului de centru și dreapta, pro­mi­țând o re­dis­­tribuire a veniturilor economiei na­ționale pe o bază con­­formă ideologiei social-democrate, con­cre­tizată în mă­riri amețitoare de salarii și pensii, redu­ceri de impozite și taxe, creșteri de venituri pentru în­tre­gul sistem ad­mi­nis­­trativ etc. Pentru electoratul de stân­ga, mai puțin infor­mat asupra resurselor unei ase­me­nea "mișcări", mai sărac, în postura de client al statu­lui, "programul PSD" a fost o ma­nă cerească. Ușor mo­bilizabil prin sistemul de depen­den­țe clientelare al celui mai structurat partid politic ro­mâ­nesc, el i-a asigurat PSD-ului o victorie clară la ulti­mele "parlamentare", pe fondul unui absenteism masiv al celuilalt electorat. Foar­te repede, după alegeri, PSD-ul și-a dezvăluit ade­vă­ratele obiective: blocarea Justiției la pro­cesele în curs, eliberarea marilor afaceriști încarcerați pentru jaful economiei naționale, "castrarea" legislației anticorupție, subordonarea politică a sistemului judiciar. De la asaltul imediat asupra instituțiilor statului de drept (cu celebra OUG 13, adoptată "noaptea ca hoții"), la ini­țiativele de modificare a codurilor juridice, toate "mij­loa­ce­le" au fost folosite pentru capturarea tuturor palierelor pu­­terii, inclusiv prin încălcarea gravă a principiului - esen­țial în democrație - al separației clare a puterilor în stat.
PSD-ul s-a grăbit să evolueze spre formula unei or­ga­nizări iliberale a statului, tocmai pentru că liderii săi erau con­știenți că minciuna propagandistică a răs­tur­nării "cor­nului abundenței" asupra românilor avea pi­cioarele foarte scurte. Măririle de salarii și pensii, redu­ce­rile de taxe și im­pozite, precum și alte facilități au fost, desigur, votate de confortabila majoritate parla­men­tară, dar aplicarea lor s-a anunțat a fi selectivă și trep­tată. Dacă s-au găsit bani pentru salariile demni­ta­rilor și pentru pensiile lor neru­șinate, dacă s-au găsit fon­duri pentru fidelizarea admi­nis­trațiilor locale (pentru care s-au operat modificări le­gis­lative menite să le lăr­gească "competențele" în utilizarea discreționară a aces­tora), pentru angajații din sănătate și învățământ s-a constatat că s-a ajuns la fundul sacului. Ministrul Mun­cii, "poliglota" O. Vasilescu, a susținut că PSD-ul și-a ținut promisiunile, doar că... eșalonat, pentru următorii ani, 2019, 2020... 2025. Cu toate că a suspendat in­ves­tițiile - în special, în infrastructura transporturilor -, cu toate că a lansat o cursă spre împrumuturi masive pe pia­ța financiară externă și internă (grevând, în fapt, bu­ge­tele viitoare ale țării), cu toate că a stimulat con­sumul - generând o creștere economică nesănătoasă -, gu­ver­nul a realizat că, oricum ar coti-o, litera programului ela­borat sub îndrumarea liderului Liviu Dragnea nu poate fi ur­mată. Fricțiunile declarate între guvern și partid își au sor­gintea în incapacitatea reală a premierului Grin­dea­nu și a mi­nistrului Finanțelor, Viorel Ștefan, de a exe­cuta în­tocmai "ordinele șefului", scoțând bani din pia­tră seacă, deși ei - ca și toți ceilalți membri ai ca­binetului - au fost aleși pe criteriul obedienței totale, me­canice, față de aces­ta. Eșecul Legii salarizării i-a ară­tat "tăticului" Dragnea că, dacă nu se vor găsi "soluții" pentru o minimă mulțu­mi­­re a electoratului clientelar, s-ar putea ca el să se tre­zeas­­­­că, amendând la vot ade­vă­ra­tele țeluri PSD-iste: al­birea juridică a oligarhiei, cu con­servarea averilor furate și a privilegiilor autoacor­date, blocarea criticilor media­ti­ce și întărirea sistemului dependențelor "feudale" în conducerea țării ș.a.m.d.
Conducătorii PSD-ului s-au bazat, în bătălia lor pentru controlul tuturor puterilor din stat, și pe relaxarea regle­mentărilor impuse de organizațiile internaționale din care România face parte, în special UE și NATO. Brexit-ul și propunerea unei Uniuni Europene "cu mai multe viteze", alegerea populistului atipic Donald Trump la pre­ședinția SUA etc. i-a încurajat - după mo­de­lul Ungariei sau Po­lo­niei - să-și afirme o mai pro­nun­țată autonomie în ma­terie juridică, în vederea scopului final, stăpânirea în im­pu­ni­tate a întregului aparat de stat. S-a dovedit însă că o ase­menea credință este iluzorie. Pre­ședintele Klaus Io­hannis, socotit de ei principalul obstacol în acapararea totală a puterii, a ieșit întărit din vizitele în SUA și Occi­den­tul eu­ropean, Donald Trump numind fără echivoc speranța sa că lupta împotriva co­rupției și susținerea Jus­ti­ției inde­pen­dente vor continua până la capăt. Reculul popu­lis­mu­lui naționalist în UE va impulsiona și mai mult ten­dința acesteia de a re­gle­menta derapajele economice și aventu­ris­mul autonomist cu viză oligarhică, din siste­mele juri­di­ce ale statelor fe­de­rale. Încercarea PSD-ului de a con­diționa participarea României la direcțiile de dez­voltare a UE și NATO de creșterea autonomiei sale în exer­­­citarea puterii interne pare sortită eșecului. Elec­to­ratul însuși - de stânga sau dreapta - a realizat că inte­gri­tatea și su­ve­ra­nitatea țării sunt garantate numai de cele două orga­ni­zații.
Guvernarea PSD a ajuns, așadar, la un punct critic în evoluția ei. Tranșarea prin demiterea guvernului Grin­dea­nu nu rezolvă problemele de fond. Opoziția politică este însă slabă și divi­zată. Ea trebuie să înțeleagă că numai o reacție fermă și so­lidară la eșecurile PSD-iste îi poate asi­gura revenirea în jo­cul politic românesc. Cu o nouă con­du­cere, PNL-ul poa­­­te - după "curățarea rândurilor" - să își regăsească me­­ni­rea de campion al dreptei moderate. USR-ul este obli­gat să opteze pentru o formulă ideologică anu­me (even­tual cea a Platformei "România 100" a lui Da­­­cian Cioloș), renunțând la o "neutralitate" păguboasă. Tim­­pul tergi­ver­sărilor a trecut și pierderea momentului de derută a PSD-ului s-ar putea răzbuna.