Sultana din Răchitova

Ciprian Rus
- Povestea Stelei, fata dintr-un sat hațegan, care a devenit mama marelui sultan Mahomed -

Pe urmele presimțirii

Cocoțat pe un deal abrupt, deasupra podișului hațegan, vechiul turn medieval din satul Răchitova nu și-a pierdut deloc semeția isto­rică, cu ținuta lui austeră, care taie, cu zimții tociți de secole ai ruine­lor sale, franjuri dichisiți, în norii de pe cer. M-am opintit adesea, în dru­mu­rile mele prin Țara Hațe­gului, pe dealul cel înalt al Răchitovei. Vezi de acolo, de sus, întreg ținutul, până la poalele Rete­zatului, vezi rân­duiala ardelenească a satelor, bați până spre cetățile bătrânilor daci, spre Streiul cel plin de co­mori, către Sântămărie Orlea, către biserica de la Colți și Densuș! Mi­nuni și iarăși minuni! Parcă sim­țeam că locul are ceva special, ceva dincolo de priveliștea lui liniști­toa­re și blândă, simțeam că trebuie să existe în întinderile acelea ceva din­­colo de realitate, dincolo de is­to­riile ofi­ciale, ceva ce, poate, s-a pierdut odată cu scur­gerea timpu­lui, ceva de care nu-și mai amintesc nici bătrânii, pe care îi tot iscodeam în căutare de povești neștiute. Cu vara stă­până pe cerul strălucitor precum smalțul, urc din nou spre Turnul Mușinilor din Răchi­tova, prin spatele curților bogate ale săte­ni­lor. Urcușul e anevoios, ca de obicei, dar de data asta, ceva îmi însuflețește pașii. Sipetul istoriei s-a deschis iarăși în fața mea. Nu urc dealul doar așa, de dragul priveliștii, ci urc pe urmele unei fabuloase povești, scufundate complet în uitare, deși ascunde în ea un sce­nariu fantastic: mama sultanului Ma­homed Cuceritorul a fost o româncă frumoasă, fu­rată de turci din Răchitova și dusă la Istanbul!

Legenda domniței din turn

Ce doar simțeam până mai ieri acum îmi e cât se poate de limpede: zeci și zeci de cneji ardeleni, care mai viteji, încercați în lupte, care mai galanți, ori bogați, de nu cuprindeai cu privirea pământurile stăpânite de ei, cu toții au bătut, rând pe rând, la poarta Turnului Răchi­tovei. Nobili de Sălaș, viteji de Streisângeorgiu, cneji de Rușor și, mai cu sea­mă, mândrii cavaleri Cândești au bătut la porțile cetății Răchitovei, pen­tru a-i cere strașnicului cneaz Bolian, mâna Stelei, copila lui cea mică, despre care se spunea că între­cea soarele în frumusețe. Doar că bătrânul cneaz Bolian, care deja își mări­tase fata cea mare, într-o nobilă familie româ­neas­că, nu se grăbea deloc să-și dea și fata cea mică, care îi mai însenina anii se­nectuții. Și, la drept vorbind, nici fata nu se prea grăbea la măritiș - nu pentru că ar fi fost din cale afară de mofturoasă, ci pentru că visase că se va mărita după un mare prinț, pe-un cal alb. Știa că prințul acela ciudat din vis îi este sortit, așa că îi amăgea, cu îngăduința zâm­betului ei cald, pe toți cei care se încumetau să urce dealul Turnului. Nu era zi lăsată de la Dum­nezeu ca Stela să nu scruteze văzduhul în aștep­tarea cavalerului gonind pe un cal alb. Și nu era zi să nu-i bată vreun pețitor la poartă. Turnul țeapăn al Mușinilor de la Răchitova avea, ce-i drept, faima unui turn greu de cucerit, dar nu mai greu ca inima domniței Stela...

Frumoasa răpită

Numai că, într-o bună zi, în locul mirelui pe-un cal alb, la poalele turnului au sosit, câtă frunză și iarbă, trupele de achingii ale sultanului, puse pe jaf și stricăciuni, prin întreg Ardealul. "Se zice că ceta­tea ar fi rezistat fără probleme asal­tului. Dar Stela, fata cneazului, află prin emisari că sultanul l-a capturat pe tatăl ei, pe bătrânul Bolian, și că nu-i va cruța viața decât dacă se închină și ea. Cu inima pustiită de durere, Stela deschide poarta de necucerit a turnului Răchitovei...", spu­ne Da­cian Muntean, pasio­natul cercetător și autor de legende din Țara Hațegului. Și uite așa, domnița cea ves­tită a Ardealului ia drumul pribegiei, împre­ună cu tatăl ei. Numai că, de îndată ce o în­tâlnește, ma­rele sultan Murad se îndrăgostește ne­bu­nește de Stela și o ia de soție, ridi­când-o la rang de sul­tană, stăpână pes­te cel mai puternic imperiu al lumii. "Dar po­ves­tea e mai mult decât o simplă le­gendă!", spune Dacian Muntean, și mă cheamă să îmi arate o sen­zațională scrisoare medievală desco­perită, nu de mult, în Italia...

Senzaționala scrisoare din arhivele Veneției

Sunt aproape 10 ani de atunci, dar istoricii stau și acum blocați în fața senzaționalei informații peste care au dat. Un document descoperit la Biblioteca Nazionale "Marciana", din Venezia, și publicat, în 2008, de reputatul academician Ioan Aurel Pop, rec­torul Universității din Cluj, aduce în discuție o spec­taculoasă ipoteză despre legăturile de rudenie dintre nobilimea românească din Ardeal și Înalta Poartă Otomană. Într-un mesaj diplomatic de cea mai mare urgență și încredere, trimis Papei de la Roma, Rege­le Matia Corvinul afirma - nici mai mult, nici mai puțin! - că tatăl său, ilustrul cneaz român, Iancu de Hunedoara, și dușmanul de moarte al acestuia, sul­ta­nul Mahomed al II-lea, Cuceritorul Constantino­polului (cu care s-a războit ani de zile pentru apă­rarea Europei, n.r.) ar fi fost veri primari, căci ma­mele lor erau surori! "Iancu de Hunedoara, văr cu Mahomed Cuceritorul?", s-au întrebat spe­cialiș­tii, uimiți. Apoi au început să recitească, pe baza aces­tui document uluitor, tot ce știau despre relațiile dintre cei doi mari lideri ai Evului Mediu. Poate că astfel se explicau formulele extrem de fa­miliare din corespondența purtată de Matia Cor­vinul și dinastia otomană; asta să fi fost explicația pentru care, la moartea lui Iancu, petrecută la capătul unor lupte crân­cene, cu oștile turcești, pe meterezele Bel­gra­du­lui, sultanul Ma­homed a ți­nut doliu și post aspru, timp de o lună de zile, sub privirile suspi­cioase ale mu­sul­manilor săi... Era strigător la cer, îl mâniai pe Allah, ca musul­man, să plângi moartea unui "ghia­ur", dar­mi­te a unui duș­­man atât de în­ver­șu­nat ca Iancu de Hu­nedoa­ra, spai­ma Ma­relui Im­periu! Ni­meni n-a înțeles atunci ce s-a petrecut, de fapt, cu Mahomed la moar­tea lui Iancu, iar lumea a fost încă și mai surprinsă când, la capătul săp­tă­mânilor de doliu, sultanul a ținut să dezvăluie lumii întregi mâhnirea ce-i cuprin­sese sufletul: "Cu toate că a fost inamicul meu, m-am întristat la moartea lui Iancu de Hu­nedoara. Niciodată lumea nu a mai cu­noscut un asemenea om!".

Strămoșii Mușini ai lui Mahomed Cuceritorul

Informațiile uluitoare din scrisoarea lui Matia Corvinul către înaltul pontif de la Roma, i-au activat pe cercetătorii clujeni. Iar strădania nu le-a fost de­geaba. Pe la 1500, după moartea lui Mahomed, lupta pentru putere dintre fiii săi era pe viață și pe moarte. Pentru a pune mâna pe imperiu, Djem, unul dintre fiii lui Mahomed, încearcă să-și caute aliați creștini, dar devine victimă a unei uneltiri și se trezește ostaticul unor cavaleri creștini în insula Rhodos. Aflând de întâmplare, regele Matia îi scrie numaidecât Papei, să-l elibereze și să i-l trimită lui pe fiul sultanului, Djem.
"El cu mâna sa scrisu-mi-a ca să vină la mine, că el este cu mine prin drept de sânge unit, pentru că sora bunicii mele, care a fost răpită de turci, fu căsătorită cu bunicul lui, turcul din care, mai apoi, s-au zămislit el", îi explica Regele Matia Corvinul, Papei, legăturile sale de rudenie cu tânărul Djem. În plină glorie pe tronul Regatului Maghiar, Matia Corvinul se lăuda în Europa cu descendența sa românească, care îl înrudea cu imperiul otoman!
"Dacă Regele Matia și Djem erau veri de-ai doilea, tații lor, Iancu de Hunedoara și Mahomed erau veri primari, iar bunicile lor au fost surori, două fiice de cneaz de aici, din Țara Hațegului", continuă firul poveștii marele pasionat de istorie, Dacian Muntean. Tânărul cercetător hațegan des­face o "hartă" pe care sunt desenate, cu caligrafie prețioasă, medievală, toate în­cren­găturile strămo­șești ale marelui Iancu de Hune­doara. Pe ramura tatălui, Iancu vine din puternica familie a Cos­teștilor de la Mes­tea­căn. Pe ramura mamei, familia se trage din cnejii Mușini de la Răchitova, din ini­ma Țării Hațegului, ctitori ai minu­natei biserici de la Densuș. Sunt docu­mente care vorbesc despre doi frați, Stoian și Bolian, stăpâni ai ținuturilor Ră­chitovei și ai turnului impresionant ale cărui ruine se văd și azi, pe dealul ce străjuiește satul. Din Mu­șinul Bolian se trage Elisabeta, ma­ma lui Iancu de Hunedoara. Iar dacă dăm crezare scrisorii trimise de Matia Cor­vinul Papei, atunci sora bunicii Elisa­beta trebuie să fi fost domnița răpită de turci. Fru­moasa Stela, din turnul Răchitovei.

"Și-oi fi împărăteasă, și-oi ședea la masă, unde-s de mătasă"

"În cercetările mele, am dat peste mul­te coin­cidențe care dau putere legendei dom­niței devenite soție și mamă de sul­tan", spune Dacian Muntean. Și nu e vor­ba doar de repere istorice care se potri­vesc, ci și de vechi colinde ale locului care con­firmă legenda domniței din turnul Răchitovei.
"Să fie o simplă coincidență că numele mamei lui Mahomed Cuceritorul, «Huma Hatun», înseam­nă "Domnița de pe cul­me" în limba otomană?", întreabă Dacian. Des­chide apoi o veche culegere de colinde hațe­gane din zona Răchitovei și a Densu­șului. Lumea le-a cam uitat acum, dar cărțile vechi de folclor nu mint! Îmi arată versurile unei colinde, la fel de parfumate ca o cronică medievală: "Eu că mi-am d-alesu/ Tânăr de-mpăratu/ Și-oi fi îm­pă­ră­teasă/ Și-oi ședea la masă/ Unde-s de mă­tasă". Sau: "Dă-ne, fiico, cetățearea/ Eu ceta­tea nu voi da-o/ Până voi că mi-ți aduce/ Cel voinic rămas de-asară/ De-asară și de-alaltă-sară/ D-în poartă lui Țaligradu/ C-un păr galben retezatu/ C-un furcer însâncelnatu...". "Pentru mine nu există dubii: colinda aceasta vorbește despre fata stăpânului ce­tă­ții, care nu vrea să predea turnul emisarilor tri­miși să ceară capitularea, până nu îi este adus tatăl, cneazul cu păr blond, căzut cu ceva vreme în urmă în fața «Înaltei porți», de la Constan­tinopol - "poar­ta lui Țaligradu'", rănit, pro­babil, și schin­giuit de dușmani. Nu poate fi vorba decât despre cetatea Răchitovei și despre capitularea fetei cnea­zului Mușina, cu condiția salvării tatălui său. Și-apoi, mai e ceva, iar aici e vorba despre docu­mente cât se poate de clare. Sultanul Murad chiar a avut o expediție de pe­depsire a Transilvaniei, în timpul căreia Ceta­tea Hațegului a fost cucerită, iar împrejurimile au fost prădate", spune Dacian.

Între "mătăsuri"

"Multă pradă de război a luat cu sine Murad de prin părțile Transilvaniei, dar adevă­rata comoară era domnița Stela. A înțeles asta de când a văzut-o, s-a îndrăgostit de ea și i-a promis marea cu sarea, numai ca să-i devină soție". Stela s-a învoit, cople­șită de farmecul seraiului și de răsfățurile nesfârșite ale marelui Murad. "Să fi fost chiar Murad, prințul pe-un cal alb pe care-l visa­se?", se întreba, de câte ori își vedea sul­tanul inspectându-și trupele de ieniceri, călare pe frumosul său cal alb. Și totuși, în nopțile înmires­mate ale seraiului, cufundată între perne scumpe, "unde-i de mătasă", domnița Stela că­dea adesea în visare biruită de do­rul cel necu­prins du­pă turnul ei fermecat din Răchitova, după dealurile unduitoare, pline de păduri ale Ha­țegului.

*

Conform legendei, domnița arde­leancă, pe care turcii o alintă "Huma Hatun", îi dă­ruiește sultanului Mu­rad un fiu ce avea să stăpânească peste jumătate din lume: viito­rul sul­tan Mahomed, Cuceritorul Constan­ti­nopolului, și marele adversar al vărului său, Iancu de Hunedoara, în încercarea de a supune Semilunii întreg Occidentul. Din sursele oto­mane, despre mama Sultanului Ma­ho­med al II-lea Cuceritorul știm foarte puține lucruri. E limpede că era o domniță creștină și că a devenit soția lui Murad II, în jurul anului 1425, iar în anul 1432, la 29 martie, l-a născut pe Mahomed. Se pare că a locuit împreună cu fiul ei, conform tradi­ției turcești, în primii ani, în se­raiul Edirne, apoi în sageacul Amasya, până în 1499, când a murit. A fost mama sultanului între 1444 și 1446, când, temporar, Mahomed, la vârsta fragedă de 12 ani, a preluat condu­cerea statului. Pe mormântul ei din grădina moscheii Muradye din Bursa, iubitul ei fiu, Mahomed, a scris: "Slavă lui Allah! Acest ilustru mormânt a fost ridicat de domnul nostru, mărețul Sultan, pentru mama sa decedată, regină între femei. Fie ca țărâna mormântului ei să fie înmiresmată!".

Mahomed, fiul Stelei: ciudățeniile unui sultan

Sultanul Mahomed Cuceritorul, cel des­pre care regele Matia Corvi­nul ne spune că ar fi fost fiul dom­niței din Ardeal, are o biografie foarte intere­santă, care susține prezum­ția că ar fi fost crescut de o mamă creștină. A fost un sultan cu pu­țină aplecare spre Islam, fiind mustrat chiar de fiul său, Baiazid, pentru asta.
Marele pictor italian Gentile Bellini, care a pic­tat ani în șir la curtea marelui sultan, povestea că a descoperit cu mirare că în palat exista o cameră unde se afla un tablou al Fecioarei Maria, în fața căruia ardea în permanență o candelă. Mahomed, fiul Ste­lei, avea și o colecție impre­sionantă de relic­ve creș­tine: cămașa lui Iisus, un fragment din Sfânta Cruce, spini din Coroana lui Iisus, moaștele profe­tului Isaia, ale Sfântului Ioan Hrisostom, în total, 21 de re­licve. Se mai spune că Bellini a pictat pen­tru Ma­homed o iconiță a Mariei pe lemn, copie după o icoană mai veche, ștearsă, pe care Mahomed o purta în permanență pe sub cămașă și despre care se crede că fusese a mamei sale...

Autorul mulțumește pentru ajutorul acordat în documentarea articolului lui Dacian Muntean, cel care a înființat "Legendariumul” din comuna General Berthelot. Ultimul său proiect de educație non-formală, acela de învățare a istoriei cu ajutorul versurilor puse pe muzică, poate fi văzut pe site-ul www.istorime.ro și pe canalul YouTube cu același nume.