"Ușa primarului nu se închide niciodată"
- Bună ziua, domnule primar. Am găsit ușa biroului dvs. deschisă. Să o închid?
- Bună ziua. Nu, ușa primarului nu se închide niciodată. Noi lucrăm transparent, nu avem nimic de ascuns. Chiar la o ședință importantă, cu consilierii, lăsăm ușa deschisă. Oamenii cunosc această curiozitate, și ne respectă modul direct de comunicare. Chiar dacă vin specialiștii pentru consultări, pentru fonduri europene, îi rog să lase ușa cum au găsit-o, iar dacă apar localnici cu probleme, întrerup și-i primesc în audiență.
- Le spuneam cititorilor în preambulul acestui interviu că, vreme de 13 ani, ați fost preot, apoi, din 2012, ați fost ales primar. Trecerea a fost ușoară sau grea?
- În anul 2008, am fost ales consilier la primărie și am văzut cum merge administrația. În 2012, am candidat și am fost ales primar. Trecerea nu a fost extraordinar de grea, dar am ajuns repede să înțeleg că nu prea știu nimic din ce înseamnă un primar. Unii din primărie nu erau oamenii la care mă așteptam. Erau mai slabi decât nivelul unei comune atât de cunoscute. În plus, am avut de lucru și în discuția cu alegătorii. Intrau timizi și nu mă scoteau din "părinte". Le era greu să mă accepte, să-mi zică "domnule"; erau învățați cu alt stil de lucru, se obișnuiau greu cu disciplina și poziția mea fără cădelniță.
- Și biroul dvs. este aparte: pe un perete se află o icoană a Maicii Domnului, iar pe altul, portretul lui Constantin Brâncuși. Ce doriți să sugerați prin acest aranjament?
- Este firul spiritual care-mi străbate sufletul. Lupta mea zilnică este mereu spre înălțime, spre cer. Din partea mea, Brâncuși poate fi la fel de bine pictat pe o icoană și pus într-un altar, lângă Maica Precistă. Fără aceste două direcții sfinte, nu mă simt în stare să-mi conduc nici viața, nici primăria. Nu pot conduce nimic! Încerc să-i ajut pe oameni, să-i înțeleg. La început mă simțeam neajutorat, aproape speriat. Apoi am înțeles că oamenii văd lucrurile fără să intre în politică. Nici eu nu am fost ales politic, am candidat independent. Și în ziua de azi e la fel. În primărie nu se vorbește despre partide, se vorbește numai despre tineri, despre fonduri europene, despre locuri de muncă.
"În Baia de Fier învățăm cum se împletește trecutul cu prezentul"
- Vecinii dvs., polovrăgenii, spun că oamenii din Baia de Fier sunt mai avuți și mai pragmatici decât ei. Este adevărat?
- Este. Ai noștri sunt mai atrași de bani, dar lucrăm împreună cu ei. Polovrăgenii sunt mari cultivatori de căpșuni și fac un mare depozit de fructe, unde să avem și noi locul nostru, pe când noi vrem să construim o făbricuță de prelucrare a lânii, unde să fie și ei parte. Suntem în aceeași organizație, GAL, numai așa ne putem ajuta între noi. Cu banii europeni e la fel. Eu am adus primii bani europeni în Baia de Fier, în mandatul trecut. Este vorba de vreo 4,5 milioane de euro. Acum, după ce am reușit să facem Baia localitate turistică, voi aduce bani și mai mulți. Trebuie să semnez în curând, la Craiova, un proiect de drumuri de un milion de euro, și o jumătate de milion pentru căminul cultural din Cernădia, sat aparținător. Iau bani și de la Banca Mondială. Am terminat deja două școli cu această bancă generoasă. Am început apa și canalul la noi în comună, lucrăm pentru două milioane de euro.
- Ce credeți că vă ajută la împlinirea muncii de primar, în condițiile grele ale vieții la țară?
- Nu e nici un secret în această privință, contează doar cum te-a lăsat Dumnezeu. Pe mine așa m-a lăsat: să iubesc pe toată lumea, să înțeleg și binele și răul, să respect frumosul vieții de zi cu zi și înțelegerea dintre vârste. La Baia, țăranii tineri și bătrâni respectă familia, învață unii de la alții, cinstesc experiența trecutului, iubesc vremurile ciobanilor. Dintr-un trecut semi-industrial, în care lumea întreagă folosea grafitul din Parâng, varul de Galbenul, merele lunguiețe și dulci de Cernăzoara sau aninul de Bociota, Baia a rămas cu un prezent turistic și comercial. Peisajul actual este plin de sălcii, de fagi, de pruni, de meri și de nuci. A fost frumos și este frumos. Cine se adaptează are de câștigat. Adică este... țăran! Dacă doriți, este... cioban. Din fericire, nu a dispărut credința; mic și mare trec pe la biserică, aduc cinstire cojoacelor mițoase, răspund tradiției de munte, învață cum să împletească trecutul cu prezentul, mărul cu grâul, varul cu porumbul, piatra cu nisipul.
- Ce relații aveți cu oamenii? Faptul că ați fost preot vă ajută să vi-i apropiați mai ușor?
- Ca preot, i-am îndemnat pe băieșeni să nu-și piardă timpul la crâșmă, ci la căminul cultural și pe urcușurile de pe vârful Păpușa. Ca primar, mi-am dat seama că pot să-i ajut pe oameni și pe parte administrativă. De la mine din birou nu cred că a plecat nimeni nelămurit sau nemulțumit. Că e supărat, că e nervos, trebuie să te apropii de om, să intri în pielea lui. Administrația are multe chichițe, multora le-a fost greu să mă accepte, fiind obișnuiți cu alt stil de lucru. Părinte-primar mi se spune peste tot, și la București, și la Baia de Fier. Ei știu că harul nu mi-l ia nimeni, este o cruce pe care o s-o duc toată viața, până la mormânt. Eu îi înțeleg și pe necredincioși, deși nu-i mai pot judeca cum făceam în fața altarului. De aceea, biroul meu este loc de administrație, deși multora li se pare a fi biserică.
"Credincioși și necredincioși mi se adresează, ba «părinte», ba «domn primar», ba «părinte-primar»"
- De ce credeți că v-au ales și v-au reales oamenii?
- Nu m-au ales pe criterii politice! Cum v-am spus, am candidat ca independent. Poate le-a plăcut faptul că sunt sincer, că trăiesc în aceeași lume cu ei. Se vede de la distanță că aici sunt născut și nu mă pot rupe de Baia de Fier. Despre această comună nu am cuvinte decât de laudă. Băieșenii sunt niște oameni orgolioși, care pot cu greu să trăiască în altă parte. Nu se duc nici în străinătate. Așa cum nu se duc nici polovrăgenii. În acest sens, am observat un lucru: în general, țăranii din satele de munte nu prea pleacă să muncească în Europa. Ei nu au cunoscut colectivizarea. Au pământ, parcele primite de la bătrâni, și caută să îngrijească tot ce le-a rămas moștenire. Cu o mândrie puternică și locală, spun acest lucru. În rest, credincioși și necredincioși, mi se adresează, ba "părinte", ba "domn primar", ba "părinte-primar", ba "domn părinte", cum îmi spune câte un ardelean aflat în trecere pe aici. Sunt alesul comunei și slujbașul ei cel mai devotat. Nu am de gând să mă întorc la preoție, orice direcție va urma destinul meu. Viața civilă mă așteaptă atât la primărie, cât și în afara ei.
- Ca fost băieșan, am umblat pe la oameni și-am întrebat: zic că sunteți un bun gospodar și funcționar public. Cum va arăta Baia de Fier la sfârșitul mandatului dvs., în 2020?
- Îmi doresc mult ca Baia de Fier să fie o localitate turistică adevărată! Dacă mergeți în centru și-i întrebați pe oameni ce doresc, veți afla că își doresc locuri de muncă. În caz că un investitor și-ar dori să deschidă o fabrică, va avea o surpriză: nu sunt oameni! Anul trecut am aranjat un interviu între constructorul sistemului de apă și localnici. Au venit 20 și au fost angajați 15. Astăzi, mai sunt vreo 6 la lucru. Toată lumea vrea să câștige bani fără muncă. Nu mai merge așa! Nici ajutorul social nu mai merge oricum. Avem vreo 60 de "abonați", pe care îi ajutăm după o analiză serioasă. Revenind la soarta mea, spun direct: vreau să candidez din nou. Mai ales dacă voi izbuti să realizez lucrurile proiectate. Să avem răbdare. E adevărat că băieșenii sunt oameni pragmatici, dar birocrația te trage de poale: mai ușor, mai ușor, că nu avem bani! Deși am accesat toate fondurile europene existente! Ei știu că eu sunt trecut prin viață, copt la minte, practic și rapid.