Boala privitorilor de vitrine (Arterita periferică)

Gilda Fildan
Cei ce simt la mers crampe musculare și fur­nicături în fese, coapse și/sau gambe suferă de așa-numita "boală a privitorilor de vitrine", denumită medical claudicație intermi­tentă.

Este vorba de arterită periferică, manifestată prin îngustarea vaselor de sânge de la nivelul pi­cioarelor, ceea ce diminuează irigarea cu sânge a muș­chilor din zona respectivă. Reducerea drama­tică a aportului de oxigen și nutrienți provoacă du­reri și la statul în picioare, dar cu deosebire la mers. Adesea, pacienții nu mai pot parcurge fără dureri nici măcar distanțe foarte scurte, de exemplu din dormitor până la baie. Faptul că ei sunt obligați să se oprească frecvent din mers, pentru a aștepta dispariția durerii și apoi pornesc din nou, după un in­terval oarecare, asemenea trecătorilor care zăbo­vesc la vitrinele magazinelor, a condus la ideea aces­tei denumiri neobișnuite: "boala privitorilor de vitrine". În același timp, trebuie spus că aproxi­mativ jumătate din persoanele afectate de arterita periferică nu au dureri la picioare și, în consecință, nu vor fi niciodată diagnosticate și tratate.
Dacă vi s-a descoperit această boală, probabil că vi s-a prescris o anumită medicație. Nu renunțați la ea, dar luați în considerare și alimentele pe care vi le prezentăm aici, căci ele conțin nutrienți și sub­stanțe vegetale secundare, cu eficiență demonstrată în claudicația intermitentă.
Alimente cu valoare terapeutică
Cel mai util tratament conservativ al afecțiunii despre care vorbim este mișcarea: se recomandă un efort fizic consecvent, cu in­ten­sitate sporită treptat. For­mele cele mai accesibile sunt plimbările, înotul sau mersul pe bicicletă. Cu timpul, muș­chii devin capabili să func­ționeze pe dis­tanțe din ce în ce mai mari. Totodată, vă sfătuim să căutați ajutor și la alimen­tele propuse mai jos.

*** Ghimbirul
Din literatura de speciali­tate reiese că ghimbirul con­ține nu mai puțin de 241 de sub­stanțe vegetale, unele din ele cu acțiune multiplă, care sus­țin sănătatea inimii. Ceea ce ne interesează aici în mod spe­cial este proprietatea ghim­­birului de a împiedica for­­ma­rea cheagurilor de sân­ge, prin blocarea sinte­zei unui compus care contribuie la agregarea pla­chetelor sangui­ne. Studiile clinice au de­mon­strat că ghim­birul acțio­nează în această privință aproape la fel de bine ca aspirina. Durerile bolna­vilor de arterită periferică sunt cau­zate de trombii existenți la nivelul picioa­relor, astfel încât un consum cât mai mare de ghim­bir nu poate fi decât benefic. Presărați o cantitate de rădăcină proaspăt rasă pe legumele fierte în aburi sau între­buințați-o, în combinație cu ceapa și ustu­roiul tăiate mărunt, pentru condimen­tarea sosurilor și a mân­cărurilor cu carne. Pulberea de ghimbir poate fi amestecată în müsli sau în iaurtul de la micul dejun.

*** Afinele și alte boabe închise la culoare
În capitolul referitor la bolile vaselor de sânge periferice, din cartea intitulată "Principles and Prac­tice of Phytotherapy", autorii Simon Mills și Kerry Bone aduc elogii entuziaste afinelor euro­pene. Acestea sunt în întregime colorate în violet, pe când cele puțin mai mari, originare din America de Nord, au pulpa de un verde deschis. În principiu, toate fructele-boabe închise la culoare sunt de mare folos pentru sănătatea sistemului circulator, fiind surse foarte bogate de antociani.

*** Usturoiul și ceapa
În usturoi se găsesc 147 de substanțe vegetale secundare, capabile să amelioreze simptomele bolii privitorilor de vitrine. Cu un număr aproape egal de substanțe similare, ceapa se plasează pe locul al doilea. Acești compuși biologic activi au un puter­nic efect antioxidant, îmbunătățesc fluiditatea sângelui și reduc anomaliile de coagulare. În cadrul unui studiu cu durata de 12 săptămâni, pacienții cu claudicație intermitentă au primit zilnic câte 800 miligrame de usturoi. După numai cinci săptămâni, durerile acuzate de ei la mers se atenuaseră consi­derabil. În același timp, le scăzuseră tensiunea arte­rială și nivelul colesterolului.

** Carobul și alte surse de arginină
Primele studii efectuate pe această temă arată că și L-arginina poate reduce în mare măsură simpto­mele arteritei periferice, favorizând dilatarea vase­lor sanguine, creând astfel condiții pentru acti­va­rea circulației. Efectul amintit se produce chiar și atunci când vasele sunt îngustate și rigi­dizate din cau­za depunerilor masive de pe pereții lor.
Puteți încerca să vă pro­curați mai multă L-argi­nină din alimentație. O găsiți în peș­te (mai ales so­mon) și fructele de mare, ouă, leguminoase (fasole, năut, lin­te), nuci, migdale, cereale integrale, spa­nac, ardei, ciu­perci, grepfruit, kiwi, struguri și căpșuni.

** Mix de condimente
Printre condimentele care pot îmbunătăți starea suferinzilor de arterită periferică se numără eniba­harul, cardamomul și cuișoarele. Adăugați câte un vârf de cuțit din fiecare la ceaiul dvs. de plante, precum și la fulgii de ovăz. Condimentele enume­rate mai sus fac parte dintr-o for­mulă tibetană ui­mitoare, nu­mită Padma 28 (deși se com­pune din numai 20 de plante).
În concluziile unui studiu recent se afirmă că Padma 28 activează vizibil microcircu­lația la labele picioarelor, după o ad­ministrare de 6 luni. Mai mult de jumătate din partici­panți au declarat că puteau merge acum pe o distanță mai lungă, până le rea­părea dure­rea.

** Codul
Acest pește oceanic cu car­nea albă și fragedă, dulceagă la gust, reprezintă una dintre cele mai bune surse de L-carnitină, un aminoacid care aduce o contribuție importantă la producerea de ener­gie în celule, în primul rând la cele ale miocar­dului. Studiile care au cercetat utilitatea L-carnitinei la pacienții cu claudicație intermitentă au arătat că, în stadiile avansate ale bolii, suplimentarea aportu­lui de L-carnitină este cu atât mai binevenită. Se recomandă cel puțin trei porții de cod pe săptă­mână.

Din cămara cu ierburi de leac
În lupta cu boala privitorilor de vitrine, ginkgo biloba este una dintre cele mai redutabile arme. Principiile sale active împiedică sângele să devină "lipicios" și să formeze cheaguri, îi sporesc flui­ditatea și ajută la dilatarea vaselor sanguine. De ase­menea, planta are și un puternic efect antioxi­dant. Dintr-o metaanaliză efectuată pe baza a nouă studii, pe durata cărora unor pacienți cu arterită periferică li se administrase extract de ginkgo biloba, a reieșit că, după câte­va luni de tratament, distanța parcursă de partici­panți a fost în medie cu 23% mai lungă.