MARI DUHOVNICI ORTODOCȘI - Ieromonahul Seraphim Rose

Marius Petrescu
- American protestant, s-a convertit la ortodoxie, alegând calea călugăriei. Cărțile sale, tipărite în tiraje de milioane de exemplare, au făcut înconjurul pământului -

Cel mai spectaculos, dar și cel mai presti­gios caz de convertire mistică s-a petre­cut în a doua jumătate a secolului XX, tocmai în îndepărtata Americă!... Istoria Părintelui Seraphim Rose a devenit aproape legendară, după ce cărțile sale s-au tipărit în întrea­ga lume, în mili­oane de exemplare. Pentru Răsăritul Ortodox, mis­terul călugă­ru­lui din California exer­cita o adevărată magie în­că dinaintea căde­rii comu­nis­mului, fiindcă unele dintre volumele sale circu­lau în ceea ce se nu­mea, pe atunci, "samizdat", adi­că traduse, dactilogra­fia­te și difuzate în mod clan­destin. În România, cazul său a căpătat noto­rietate abia după Revoluție, când cărțile ie­romonahului au văzut lu­mi­na tiparului, cu tiraje ne­așteptat de mari, însă foarte puțină lume știe că Sera­phim Rose, cu un an înain­te de moartea sa, l-a vizitat pe părintele Ilie Cleopa!

"Am fost în iad..."

Pe la începutul anilor '60, un tânăr care nu îm­plinise nici măcar trei decenii de viață, pe nume Eugene Rose, scria, cu mare înfrigurare spirituală, o carte despre războiul omului modern împotriva lui Dumnezeu. Proiectul acestei tentative de an­vergură se numea "Împărăția Omului și Împărăția lui Dumnezeu". Volumul nu a fost tipărit niciodată, dar fragmente ale acestui text, publicate separat, au devenit best-seller-uri mondiale, fiind citite de mi­lioane de credincioși creștini. Tânărul își închiriase o cămăruță în subsolul unui bloc din centrul ora­șului San Francisco. Un perete era acoperit de icoa­ne ortodoxe, deasupra micului pat ardea o candelă, iar în restul încăperii stăteau, stivuite cuminți, vrafuri întregi de cărți teologice. În acei ani, când în Europa se mai vedeau încă ruine rămase după cel de-al doilea război mondial, în timp ce ateismul comunist începuse să facă ravagii, întreaga Ame­rica, dar mai ales California, trăiau euforia lumeas­că a bunăstării și a libertății. Delirul "societății de consum" cuprinsese toate straturile sociale, iar bi­sericile creștine de dincolo de ocean se goleau, una după alta... Într-un surprinzător și total dezacord cu mersul acelei lumi spre o prăpastie nevăzută, Eu­gene Rose postea, trăia în castitate și se ruga la Dum­nezeu! Cu câtva timp în urmă, tânărul primise botezul creștin-ortodox și începuse o nouă viață. San Francisco era orașul studenției sale. Acolo devenise licențiat în limbi orientale, după absolvirea Academiei de Studii Asiatice. Născut și crescut în­tr-o familie tipică de americani protestanți, Eugene Rose devenise un rebel fascinat de Confucius și de Taoism. Dar frecventarea templelor budhiste din îndepărtata Californie nu a reușit să-i consoleze nici măcar curiozitatea intelectuală și rebelul fu prins în capcana "împărăției omului", începând să consume mari cantități de alcool și să se drogheze, pentru a-și învinge anxietatea și disperarea. "Obișnuiam să mă războiesc cu Dumnezeu, pe care Îl declarasem mort, fiindcă nu înțelegeam de ce nu-mi răspunde!" La un moment dat, când se afla într-o asemenea stare de criză, a scris: "Sunt bolnav, așa cum sunt toți oamenii lipsiți de iubirea lui Dumnezeu!". Pes­te decenii, când ucenicii i-au cerut să le descrie acest coșmar dinaintea iluminării, el n-a putut spune decât: "Am fost în iad...".

"Astfel L-am întâlnit eu pe Hristos!"

Abia spre sfârșitul anilor '50, Eugene Rose a primit, sub cele mai banale aparențe, miraculosul Răspuns, pe care îl aștepta cu disperare. O realitate pe care niciodată n-ar fi putut-o prevedea, a pătruns în existența sa. "În prima tinerețe, păream mulțumit că studiile mele se aflau, oarecum, «deasupra tu­turor tradițiilor confesionale», deși avusesem unele simpatii explicite și subiective pentru filosofia orien­tală. După perioada de criză dramatică pe ca­re am traversat-o puțin mai târziu, riscând să-mi pierd definitiv sufletul, am vi­zitat «din întâmplare» (căci nu știam să recu­nosc sem­nele lui Dum­nezeu) o biserică orto­doxă rusă din San Fran­cisco. Mi se părea că am făcut acest gest numai pentru sim­plul motiv de a «vedea o altă tradiție confesio­na­lă», dar mi s-a întâmplat un lucru pe care nu-l mai sim­țisem nicăieri, nicio­dată... Ceva misterios în întreaga mea ființă îmi spu­nea că mă aflam «aca­să» și că toate cău­tările mele luaseră sfârșit! Încă nu știam prea bine ce însemna acest fapt, fiindcă slujba îmi era străină și se desfășura într-o limbă necunoscută. Așa am început să mă duc mai des la Liturghiile ortodoxe, învățând, treptat, limba și riturile. Apoi au venit dis­cuțiile cu acei creștini și primele lecturi... Odată cu dăruirea mea Ortodoxiei și credincioșilor ortodocși, o nouă lumină mi-a pătruns în conștiință, anume că «Adevărul Absolut» nu este doar o idee abstractă, descoperită cu mintea, ci este ceva de-a dreptul par­ticular - poate chiar o Persoană - pe care sufletul o cunoaște și o iubește. Astfel L-am întâlnit eu pe Hristos!"

Mireasma ortodoxiei

Eugene Rose a fost primit în Biserica Ortodoxă și botezat creștin în februarie 1962. După cum avea să mărturisească peste ani, la cea dintâi Sfântă Taină a Împărtășaniei, a simțit un gust absolut copleșitor, care i-a rămas pe limbă vre­me de o săptămână... În scurt timp, hărnicia sa du­hov­nicească impresionantă l-a făcut să devină chiar uce­nicul celui care îl con­vertise, anume Fericitul Ar­hiepiscop Ioan Maximovici, ce trăia într-o mânăstire orto­doxă din San Francisco și era un ierarh foarte cu­noscut în întreaga lume creș­tină, mare ascet, "nebun întru Hristos" și făcător de minuni, considerat de cre­dincioși, în parohia sa, "pă­rinte al orfanilor" și izbă­vitor al tuturor exilaților fu­giți de comunismul din Eu­ro­pa Răsăriteană. Cu aceas­tă călăuză spirituală, Eugene Rose va începe să urce treptele duhov­nicești, lăsân­du-se pătruns, încet-încet, de ceea ce el va numi mai târziu într-o scrisoare "mireasma su­prafirească a Ortodoxiei". Împreună cu un alt cre­dincios rus, pune bazele unei Frății Misionare, așe­zată sub tu­tela celui dintâi sfânt ortodox al Americii, Sfântul Herman din Alaska. Cei doi deschid o libră­rie de cărți teologice în San Francisco și încep să editeze revista "The Orthodox Word" ("Cuvântul Orto­dox"). Între 1966 și 1969, Eugene Rose - înso­țit de primul său ucenic - face experiența asceților creș­tini ai pustiei, retrăgându-se în munți, la Noble Ridge, în nordul Californiei. Într-o Americă obse­dată de sex, bani, droguri, violență și crime, în 1970, la numai 36 de ani, Eugene Rose este tuns călugăr, primește cele trei voturi monahale și își ale­ge prenumele ecleziastic al marelui ascet rus, Sfân­tul Serafim de Sarov. Trăind într-o aspră pustnicie și prin treptată curățire interioară, cel ce devenise "Seraphim Rose" începe să-și aplece mintea spre inimă, este iluminat și capătă uimitoare calități de văzător cu duhul!
În anul 1977, Seraphim Rose este hirotonit preot și începe o amplă activitate pastorală și misionară. Între lungile sale călătorii găseste energia și timpul să scrie câteva cărți, care - atât în cei cinci ani pe care îi mai avea de trăit, cât și după dispariția sa trupească - se vor publica în America și se vor tra­duce în întreaga lume, ajungând la tiraje de câteva milioane de exemplare. Neobosit, el reușește să coordoneze editarea revistei "Cuvântul Ortodox" (care continuă să apară, până în ziua de azi, dincolo de ocean) și susține o bogată activitate epistolară cu nenumărate fețe bisericești din lumea Ortodoxiei, atât dincoace, cât și dincolo de "Cortina de Fier". În egală măsură, devine autorul unui mare număr de articole, în care își relatează lungile călătorii pastorale sau dezbate spinoase probleme de teologie ortodoxă. Polemizează cu Raymond Moody Jr. - autorul celebrei cărți "Viața de după Viață", și cu europeanul Paul Misraki - reprezentantul cel mai reputat al curentului "ocult și esoteric" din lumea catolicismului occidental. Cu o strădanie duhov­ni­cească exemplară, el încearcă să avertizeze lumea contemporană că se află pe marginea unei prăpastii nevăzute și că mântuirea sufletului se poate câștiga după moartea trupului, dar se și poate pierde foarte repede, numai în această viață! Învățătura sa, accep­tată din punct de vedere dogmatic de Bisericile Ortodoxe contemporane, se înscrie în sfânta tradiție a părinților creștini răsăriteni, dar este scrisă într-un limbaj modern, foarte accesibil omului grăbit, cu vederi pragmatice, din ziua de azi, ceea ce explică într-o largă măsură succesul atât de mare al cărților semnate de el. Referindu-se la desfrâul moral în care trăiește Occidentul și la pericolul sectelor ce ră­tăcesc din ce în ce mai multe suflete de la adevă­rata mântuire, părintele ieromonah Seraphim Rose, la vârsta de 46 de ani, îi scria unui ucenic: "Gră­bește, așadar, să împlinești lucrarea Domnului, căci e mult mai târziu decât îți închipui tu!". După nu­mai doi ani de la aceste rânduri așternute pe hârtie, cuviosul, încă în putere, se mută la cele veșnice... Înainte de înmormântare, așezat în sicriu, în biserica unei mânăstiri ortodoxe din îndepărtata Californie, trupul lui Seraphim Rose avea o strălucire neobiș­nuită, care i-a cutremurat pe martorii prezenți. Înainte de-a fi bătut capacul sicriului, aceiași mar­tori au văzut așezându-se pe chipul său o bucurie suprafirească, de parcă rebelul de altădată își măr­turisea, pe tăcute, fericirea întâlnirii cu Dumnezeul pe care îl iubise și îl slujise cu atâta devotament...

Vizita în România

Într-un număr al revistei "The Orthodox Word", apărut la San Francisco în toamna anului 1981, Se­raphim Rose își povestește pelerinajul făcut în vara aceluiași an prin câteva țări din Răsăritul Ortodox al Europei, printre care și România. Singura amba­sadă care îi refuzase viza de intrare pe teritoriul unui stat comunist fusese cea a Uniunii Sovietice, motiv de mare întristare pentru ieromonahul orto­dox american, ce își dorea să viziteze mai multe lăcașuri de cult din vechea Rusie. În schimb, fosta Iugoslavie, Bulgaria și România își dăduseră avizul favorabil, pentru că vizita avea un caracter turistic, cel puțin în aparență, iar renumele părintelui Sera­phim Rose încă nu luase atâta amploare la acea dată, dincoace de "Cortina de Fier". Monahul nu face nici o referire politică în relatarea sa, dar vor­bește în câteva paragrafe despre pelerinajul la mânăstirile din nordul Olteniei și din Moldova. Este pomenit și numele arhimandritului Ilie Cleopa, cu men­țiunea expresă că este un duhovnic impre­sionant prin "asprime, ca și prin numărul mare al pro­zeliților (am citat exact!) care îl frecventează". Nu știm dacă cei doi păstori au purtat vreo con­versație teologică și nici dacă și-au scrutat unul altuia duhurile clarvăzătoare, dar această consem­nare, fie și sporadică, rămâne o mărturie cu adevărat emoționantă a întâlnirii dintre doi mari duhovnici ortodocși, în epoca prigoanei comuniste din Europa. La acea dată, părintele ieromonah Seraphim Rose nu avea de unde să știe că, la două decenii după moar­te, învățătura sa va ajunge chiar și în România...

Notă biobibliografică

La 13 august 1934 se năștea în orașul San Diego, statul California, pe continentul ame­rican, Eugene Dennis Rose, într-o familie de pro­testanți. Studiile de toate gradele le-a absol­vit atât în orașul natal, cât și la San Francisco, unde și-a luat masterul în limbi orientale. Nu a avut alte rude, iar la data morții sale premature ambii părinți se mai aflau în viață. Ca iero­monah și preot ortodox, a trecut în neființă la vârsta de 48 de ani, pe 2 septembrie 1982. Ră­mășițele sale pământești odihnesc la Mânăstirea Sfântul Paisie din nordul Californiei. În tra­du­cere românească, au fost tipă­rite mai multe volume, printre care: "Ortodoxia și religia viito­rului" (Editura "Cartea Moldovei", Chișinău, 1995), "Su­fletul după moarte" (Editura "Anastasia", București, 1996), "Ni­hilismul" și "Revela­ția lui Dumnezeu în inima omului" (Editu­ra "Anastasia", Bucu­rești, 1997 - ambele titluri într-un singur vo­lum).