Viața sentimentală a FECIOAREI

Tana Rosca
Șurubarii zodiacului

Despre Fecioară circulă un clișeu potrivit căruia zodia ar fi "tipicară", obsedată de ordine și curățe­nie. De fapt, există două tipuri de Fecioare. Primul tip ține ceșcuțele de cafea pe raft, la exact 2,5 cm, și to­tul din frigider este etichetat și aranjat ca-ntr-o farmacie, dar în mintea sa există un talmeș-balmeș de idei. Tipul numărul doi este teribil de dezordonat, îi vine greu să găsească două șosete de același fel, în timp ce în mintea sa există o ordine și o claritate deosebite. Bi­ne, bine, o să întrebați (și pe drept cu­vânt) dar ce are asta de a face cu emo­țio­na­litatea zodiei? Păi, acest preambul ne ajută să înțelegem că și din punct de vedere al vieții sentimentale, Fecioarele se împart de asemenea în două tipuri distincte, și că, și din acest punct de vedere, manifestările exterioare pot fi înșelătoare. Astfel, Fecioara extro­ver­tită, prietenoasă și tactilă, poate fi destul de rece și calculată, când vine vorba despre viața în doi, în timp ce Fecioara introvertită, mai timidă și mai re­trasă poate fi neșteptat de caldă, chiar tandră în viața de cuplu. Un exemplu în acest sens este chipeșul ac­tor american Keanu Reeves, care în ciuda înfăți­șării, nu a fost tentat de roluri de seducător, are o via­ță personală condusă cu discreție și decență, în ciuda statutului incontestabil de star la Hollywood. Charlie Sheen e la polul opus, viața tumultuoasă a acestui personaj extrovertit a lăsat în urmă o pleiadă de femei, care s-au plâns de răceala sa emoțională.
Bine echipată pentru un trai solitar, lucru pe care-l sugerează și numele zodiei (o Fecioară e, în sensul strict al cuvântului, cineva fără un partener de cuplu), Fecioara are, într-adevăr, nevoie de com­pa­nie și de o viață socială activă, iar dacă anturajul e suficient de mare și de variat, nu va simți neapărat ne­voia unui partener stabil. Asta nu înseamnă că va trăi în celibatul pe care-l sugerează zodia, căci Fe­cioara, ca orice semn de pământ, este senzuală și nu prea înclinată să-și reprime instinctele. Dacă nu este realmente implicată emoțional, se va mulțumi cu legături pasagere. În cele mai multe cazuri, Fecioara nu sare din floare în floare, căci nu trebuie să-și de­mons­treze nimic, dar va prefera o combinație fără angajamente în locul complicațiilor pe care simte că o legătură stabilă le-ar putea aduce în viața sa. Fe­­cioara cea practică, guvernată de planeta rațiunii, Mercur, aplică de cele mai multe ori criterii rațio­na­le și relațiilor, în care hotărăște să se angajeze cu se­riozitate. Multe Fecioare își fac liste cu argu­men­te pro și contra, riscând ca argumentele contra să fie cu mult peste cele pro, dată fiind redutabila as­cu­țime a spiritului lor critic. Altele, pur și simplu ezi­tă, pentru că așteaptă ca mintea și inima să ajun­gă la un echilibru. Un echilibru care îi spune Fe­cioa­rei (care în această situație rareori se înșală) că alături de persoana care a întrunit toate aceste con­diții, poate petrece mulți ani mulțumiți. Spunem așa, pentru că starea de fericire propriu-zisă este pen­tru cele mai multe Fecioare ceva suspect, de­oarece nu poate fi analizată și nici nu te poți baza pe ea.


Ce-și dorește Fecioara într-o relație

Pentru că Mercur, planeta comunicării, îi creează Fecioarei o nevoie profundă de a face un schimb de idei cu interlocutori cât mai diverși asupra problemelor care-o intere­sează (diverse și ele - multe Fecioare sunt adevărate enciclopedii ambulante), nu-și poa­te imagina o viață pe termen lung alături de cineva care nu are opinii formate și abilități de co­mu­nicator. Pentru ca nevoia de interacțiune mentală a Fecioarei să fie cu adevărat împlinită, ar fi bine ca partenerul de relație să aibă, de asemenea, mai multe sfere de interese. În caz contrar, Fecioara nu va renunța la numeroasele sale preocupări, ci va exclude, pur și simplu, partenerul din activitățile respective. Dar, acolo unde poate participa împreună cu persoana iubită și discuta pe marginea felului în care au decurs activi­tățile întreprinse în comun, legă­tura se va adânci. Este însă nevoie de mai mult decât de discuții și activități recreaționale pentru a suda cuplul din care face parte Fe­cioara. Ea este un semn de Pă­mânt, înzestrat cu un pronunțat simț practic și, adesea, cu o mare îndemânare. În si­tua­țiile în care zodii mai comode se duc la magazin sau cheamă un meșter, Fecioara se duce la piață, cumpără legume și își face propria zacuscă, pentru că nu se compară, iar dacă chiuveta se în­fundă, nu se repede la telefon să cheme un insta­la­tor, ci caută pompa (sigur are o pompă de desfundat pe undeva) și în 90% dintre cazuri, remediază problema. Se bucură însă dacă partenerul vine cu ea după cum­pă­rături sau se duce să îi caute pompa. Oricât de des­curcăreață ar fi Fecioara, îi cade mai bine să ac­țio­neze în echipă. Iar dacă principalul său coe­chi­pier este partenerul, atunci Fecioara își va face trea­ba cu bucurie, având încă ceva în plus de împărtășit cu cel cu care își împarte viața.
Am menționat senzualitatea Fe­cioarei, o senzualitate naturală, în­soțită de un magnetism discret, dar persuasiv, care se face simțită în dosul raționalității și practica­lității zodiei. Aceste din urmă calități sunt, sigur că da, criterii majore pe care le caută în relație, dar instinc­tele ei sănătoase îi cer alături pe cineva cu un temperament similar în privința vieții intime, care, după standardele Fecioarei, nu trebuie să fie niciodată plictisitoare.
Firea Fecioarei este una neastâmpărată, mereu atentă la stimulii exteriori și, din acest motiv, are nevoie de cineva care să fie mai calm și mai inte­rio­rizat, de un personaj stabil, care să funcționeze ca un soi de perete de rezonanță, care să îi reflecte propriile stări și păreri. Dacă Fecioara are încredere în discernământul partenerului său, asta o va ajuta mult să își consolideze opiniile și să își perfec­țio­neze argumentația.
Fecioara nu face parte dintre semnele care acor­dă o importanță exagerată statutului social sau func­ției, însă s-ar simți ușor jenată dacă ar avea alături o persoană care, din punct de vedere profesional, este o mediocritate. Asta, pentru că ceea ce respectă Fecioara mai mult decât orice este competența.

Ce aduce Fecioara într-o relație

La fel cum o face de multe ori în viața de zi cu zi, Fecioara vine într-o relație cu o trusă cu scule, cu ajutorul cărora este convinsă că va face ca totul să funcționeze perfect. Dar o relație nu este formată din rotițe și șurubele, și Fecioara ajunge să fie exas­perată când normele ei rezonabile întâmpină rezistența unui partener mai emoțional. Perfec­țio­nismul zodiei este foarte util atunci când este vorba de verificat copiii la lecții sau calitatea mașinii care ur­mează să fie cumpărată, dar se poate dovedi un ghim­pe între cei doi, când Fecioara alege un parte­ner mai emoțional. Ea are tendința să "repare" tot ce nu merge în relație, de multe ori, când partenerul vrea doar să își facă auzite nevoie emoționale. Același perfecționism are însă și o latură stabili­zatoare, pentru că Fecioara nu va ezita să enunțe sec obiecțiile de bun simț care stau în calea înfăptuirii unei intenții. Atunci când oferă un sfat, Fecioara ține cont de multe detalii care altora le scapă cu desăvârșire, iar când i-l cere partenerul, este și mai atentă să cuprindă toate datele problemei, înainte de a-și oferi recomandările. Fecioara excelează în privința gândirii tactice, poate anticipa cu precizie și minuțiozitate următoarea mișcare pe tabla de șah. Devine însă nesigură atunci când este vorba despre proiecțiile pe termen lung, deoarece nu este la fel de dotată în privința spiritului strategic.
Nativul zodiei este de multe ori capabil să-și pună propriile dorințe pe planul doi, atunci când simte că partenerul are mai multă nevoie de timpul, banii sau atenția ei. Îi place să facă mici servicii ori favoruri. Acesta este, de multe ori, felul Feciorei de aspune "te iubesc", pentru că semnul este poate cel mai pudic, din punctul de vedere al exprimării emoțiilor, din întreg cercul zodiacal. De aceea, Fecioara dorește să se facă utilă, iar dacă partenerul nu-i confirmă această calitate, nu-și va mai înțelege rostul în economia cuplului.
O latură surprinzătoare a personalității Fe­cioa­rei, atunci când funcționează în cuplu, este spiritul ju­căuș - până la urmă este guvernată de Mercur, ca­re tot copil rămâne. Nu se va duce cu copiii la joacă, stând pasiv pe bancă, ci se va juca cu ei, distrându-se cot la cot cu cei mici. E în­să bine să-și controleze a­ceastă nevoie de des­­tindere, atunci când vine vorba de jocu­rile de noroc, pentru că, la fel ca în ca­zul Ge­me­ni­lor, guvernați tot de Mercur, jo­cul de noroc poate crea dependență. Cât timp este însă vorba despre jocurile sociale (Scrabble, mimă etc), Fecioara e delicioasă.
Un mijloc prin care Fecioara reușește să sca­pe de tirania minții raționale, mult mai efi­cient de­cât jocul, este activitatea ar­tistică. Numeroase Fe­cioare sunt înzestrate cu talent muzical, altele devin colecționare de artă, ocupație în care le sunt de mare folos dis­cer­­nă­mântul fin și simțul calității. Căminul va fi deci decorat cu un bun gust impecabil, iar vână­toarea de comori împreună cu partenerul poate crea o nouă legătură subtilă între cei doi.


Compatibilități zodiacale

Bărbatul Fecioară și femeia Berbec
El este discret și practic. Ea este îndrăzneață, precum o eroină pusă pe fapte mari. Multe nu au de discutat, decât dacă el acceptă că "ea e șeful" și ea acceptă să țină cont de observațiile sale critice. Relația va funcționa atât timp cât scânteia pasiunii fizice nu se va stinge.

Femeia Fecioară și bărbatul Berbec
Ea știe să-i aprecieze forța și se străduiește să îl secondeze în inițiative. Cuplul poate fi un succes, în măsura în care el știe să-și arate recunoștința pentru logistica pe care ea i-o pune la dispoziție. El știe să o recucerească periodic, prin gesturi roman­tice.

Bărbatul Fecioară și femeia Taur
Singurul lucru care ar putea umbri armonia din relație ar fi faptul că pentru el totul trebuie să se petreacă repede sau foarte repede, pe când acest cuvânt nici măcar nu există în vocabularul ei. Dacă el îi acceptă ritmul, în timp poate deveni cineva mult mai relaxat.

Femeia Fecioară și bărbatul Taur
El este suficient de calm pentru a pu­tea primi toate observațiile ei critice și nu se supără, pen­tru că își dă seama că ele por­nesc din intenții bu­ne. Dar ea ar trebui să știe că, atunci când el de­vine mono­si­labic, ar trebui să vorbească mai puțin.

Bărbatul Fecioară și femeia Gemeni
Deși din punct de vedere al elementelor această combinație n-ar trebui să aibă șanse de succes, fap­tul că îl au în comun pe Mercur, ca stăpânitor al zo­diei lor, poate aduce o comunicare excelentă în cu­plu, iar ideile ei se combină de minune cu practica­litatea lui.

Femeia Fecioară și bărbatul Gemeni
Ei se pot înțelege excelent, dar există riscul de a se ambala în prea multe proiecte. Sigur că da, îm­preună sunt suficient de eficienți, ca să le ducă la bun sfârșit, însă nu la nivelul calitativ care să o mul­țumească pe ea.

Bărbatul Fecioară și femeia Rac
Între aceștia doi există de multe ori o țesătură emoțională delicată, deoarece amândoi sunt timizi și reținuți în manifestările sentimentale, dar tocmai această complicitate fină este ceea ce unește două ființe destul de complicate și de exclusiviste.

Femeia Fecioară și bărbatul Rac

Poate fi un cuplu durabil, deoarece ea este ca­pa­­bilă să înțeleagă de ce hotărârile majore ar tre­­bui să le ia el, iar el are încredere deplină în com­­pe­ten­ța ei, în privința chestiunilor de zi cu zi. Ea ar trebui să se abțină să-l critice, când devine schim­bător.

Bărbatul Fecioară și femeia Leu
Atracție fizică cât cuprinde și potențialul unei distribuiri a atribuțiilor. Ei îi place să iasă în față, el preferă să acționeze din culise. Oricât de mo­dest ar fi însă el, nu va tolera ca ea să aibă un compor­ta­ment explicit dominator.

Femeia Fecioară și bărbatul Leu
Ei îi face reală plăcere să-l ajute să se pună în valoare. De fapt, el ar putea să fie de-a dreptul im­pre­sionat de priceperea și devotamentul ei. Mai pu­țin receptiv este însă la observațiile ei critice, pentru că Leul acceptă greu faptul că are defecte.

Bărbatul Fecioară și femeia Fecioară
O combinație rară și anevoioasă. Pe cât de frec­ven­te sunt prieteniile dintre nativii acestei zodii, pe atât de neobișnuite sunt relațiile de dragoste. Fie­ca­re dintre ei are nevoie în completare de ceva ce par­te­nerul nu are cum să le ofere. Sunt prea asemănători.

Bărbatul Fecioară și femeia Balanță
Pământul (el) și Aerul (ea) nu se combină în nicio formulă. Cu toate acestea, un astfel de cuplu poate fi de succes. El admiră sincer calitățile ei: simțul estetic, eleganța, modul de a gândi, iar ea știe să recunoască valoarea realismului lui și felul în care știe să o curteze.

Femeia Fecioară și bărbatul Balanță
Fiecare dintre cei doi știe să aprecieze nodul de gândire și sistemul de valori al celuilalt. Viața intimă nu este poate la fel de intensă cum și-ar dori ea, în schimb, are mare încredere în capacitatea lui de a lua decizii și știe să nu-l grăbească.

Bărbatul Fecioară și femeia Scorpion
Aceasta este una dintre cele mai spectaculoase și eficiente combinații astrologice. Chimismul dintre cei doi nu se pierde cu timpul, ci poate, dim­potrivă, să crească, mai ales dacă cei doi reușesc să treacă peste zidul de prudență care-i protejează pe amândoi de restul lumii.

Femeia Fecioară și bărbatul Scorpion
Nevoia ei de a analiza și de a înțe­lege totul nu este instrumentul cel mai potrivit pentru a se apropia de el. Mult mai potrivită este respectarea acelei zone de mister pe care Scor­pionul și-o protejează strașnic, pentru că de acolo vine magia-liant a relației.

Bărbatul Fecioară și femeia Săgetător
Atracția fizică poate fi deosebit de puternică, mai ales la început, dar curând se fac simțite diferențele în felul de-a percepe viața. Prudența lui realistă nu se potrivește cu optimismul ei idealist. În schimb, ambii au multiple interese și curiozități, ceea ce reprezintă un atu.

Femeia Fecioară și bărbatul Săgetător
El este de multe ori absent, cu capul în nori, ceea ce-i dă ei ocazia să se ocupe de el. El va fi cât se poate de recunoscător pe moment, dar apoi se va ocupa din nou de-ale lui, ceea ce presupune adesea deplasări de unul singur. În timp, devine complicat.

Bărbatul Fecioară și femeia Capricorn
Una dintre combinațiile clasice, pentru că cei doi au valori comune. El se ocupă mai bine și mai cu plăcere de viața socială a cuplului, ea de vizibilitatea și prestigiul cuplului. Din afară, pot arăta ca un cuplu formal, dar echilibrul afectiv din cuplu e sănătos și de durată.

Femeia Fecioară și bărbatul Capricorn
Simțul ei tactic se îmbină de minune cu talentul lui de strateg. Ea poate să devină, din când în când, obositoare, când vorbește prea mult, el poate să cadă într-una dintre tăcerile lui prelungite, dar asta nu afectează sentimentele dintre ei.

Bărbatul Fecioară și femeia Vărsător
El este adaptabil, ea nu, și de aceea se simte tentată să preia conducerea în relație. Pe el nu-l deranjează să aibă alături un bun organizator, dar când deciziile nu se discută și cu el, intră în priză redutabilul său talent critic.

Femeia Fecioară și bărbatul Vărsător

Între aceștia doi există un schimb viu de idei și pot face o echipă bună și în proiectele practice. El ar trebui să se ocupe de organizare, pe când privirea ei ascuțită va detecta toate detaliile care nu sunt în ordine. În plus, ambii au nevoie de o viață socială bogată.

Bărbatul Fecioară și femeia Pești
În societate, pot fi un cuplu fermecător, care se completează de minune. În particular, au nevoie să facă eforturi, pentru a găsi un echilibru sănătos. El ar trebui să-i permită să-l inspire cu visurile ei, ea ar trebui să se molipsească de realismul lui.

Femeia Fecioară și bărbatul Pești
Ea e gata să-i fie aproape în aspirațiile lui, căci de multe ori e talentat, dar îi vine greu să se orga­ni­ze­ze. Ea crede că-l poate mobiliza dacă-l critică, doar că pe el critica, până și cea constructivă, îl de­motivează. Dar dacă practicalitatea ei și talentul lui se întâlnesc, poate fi bine.