D-l Stoica știe perfect ce a spus. La o sută de ani de la întemeierea României Mari, țara se prezintă încă "încremenită în proiect", neterminată, contradictorie. În ciuda propagandei patriotarde, deseori cu accente manelistice, provinciile istorice sunt în continuare în discrepanță, din perspectiva dezvoltării economice (diferențele tinzând chiar să se accentueze), separatismul local căpătând - în expresiile sale culturale și de civilizație - nuanțe stridente. Centralismul comunist și planificarea economică a migrației resurselor umane nu au reușit să impună minciuna ideologică a "poporului muncitoresc unic". Comuniștii nu erau interesați (și știau de ce) în dezvoltarea unei infrastructuri comunicaționale moderne. Circulația rapidă a mărfurilor ar fi fost însoțită de circulația cuvintelor și a ideilor, ar fi generat solidaritatea necontrolată a celor "mulți și sărmani", indiferent de colțurile țării în care se aflau. "Moștenitorii comunismului", clasa politică în funcțiune, au urmat, cu discreție interesată, strategia în domeniu, construcția autostrăzilor și a căilor ferate moderne fiind una dintre ultimele lor preocupări și o sursă "grasă" de furtișaguri și afaceri oneroase. La o sută de ani de la Marea Unire, Moldova și Țara Românească nu au căi de comunicație facile și moderne cu Transilvania, Banatul și Maramureșul, ca să nu mai vorbim de cele cu Basarabia și Bucovina, răpite - în timpul comunismului - de "fratele mai mare de la Răsărit".
Cadastrul, existent în orice țară civilizată, dar parțial și haotic în România contemporană, ar fi permis stabilirea unui regim clar al proprietății funciare și imobiliare. Nenumăratele litigii legate de proprietate, cu efectele lor strâmbe în plan juridic (unde vânzarea drepturilor litigioase și compensațiile pentru false succesiuni au generat, peste noapte, averi fabuloase) ar fi fost stopate dacă, fie și pe baza documentelor cadastrale existente, s-ar fi reconstituit cadrul general al proprietății în România. După dezastrul comunist, care viza demolarea oricărei proprietăți private în favoarea statului absolutist, finalizarea rapidă a cadastrării în noua Românie ar fi dat o lovitură mortală corupției generalizate, stopând traficul de influență, abuzul de putere, mărturiile mincinoase ori favorizarea infractorului, de care sunt acuzați mulți dintre politicienii de azi din fruntea țării. Că interesele lor prevalează asupra celor ale națiunii, care s-ar vrea unitară, și prin siguranța și corectitudinea propriilor ei afaceri, se vede și din faptul că, la aproape trei decenii de la răsturnarea comunismului, acest cadru nu există. Nu întâmplător, cele mai "sulfuroase" și spectaculoase averi funciare și imobiliare se regăsesc în "vechiul regat", unde cadastrarea nu se încheiase înainte de impunerea de către sovietici a "democrației populare".
Valeriu Stoica are dreptate. E complicat și greu să sărbătorești centenarul unei țări în care nu se face aproape nimic pentru armonizarea dezvoltării economice și sociale a regiunilor ei, pentru stabilizarea regimului proprietății, pentru predictibilitatea și normalitatea actelor de justiție. "Țopăiala" din acțiunile guvernamentale fac ca, în România secolului XXI, nimic să nu fie temeinic, nimic să nu depășească "blestemul meșterului Manole". Autostrăzile și căile ferate moderne există doar pe hârtie (sau, acolo unde au fost începute, se dărâmă ori se părăginesc), cadastrul și regimul proprietății - asigurat de legi juridice clare și ferme - par de neatins, iar corupția a devenit o "boală națională" (pentru care, desigur, sunt învinuiți străinii care vor "să ne fure țărișoara"). Nu e de mirare că, într-un asemenea context, politicienii minorității maghiare din România (cândva stăpânitoare în Transilvania, în cadrul Imperiului Austro-Ungar) declară, pe un fond resentimentar, că "evenimentele din 1918" sunt, pentru conaționalii lor, prilej de doliu și că, în consecință, nu vor fi sărbătorite. Culmea, printre argumentele aduse de ei se află tocmai lipsa autostrăzilor și a căilor ferate, mizeria economică care împinge sute de mii de cetățeni să-și părăsească țara, fragilitatea statului de drept. Or, dacă politicienii români ar fi realizat aceste "obiective", integrarea ar fi devenit efectivă și armonizarea intereselor economice de neevitat. Politicienii români au preferat să se țină bățoși în numele unui naționalism etnocentric exacerbat, sau să facă - oportunist, din interes personal - toate concesiile posibile, cum a procedat Dragnea, liderul PSD, când a constatat că nu poate să-și realizeze "albirea" juridică decât cu o majoritate parlamentară "cumpărată", din care să facă parte și UDMR-ul.
Liderii UDMR pot îndemna, desigur, minoritatea lor să nu comemoreze "evenimentele". Evident, și o sărbătorire "de paradă", cu discursuri patriotarde și manifestații etnicist-sentimentale din partea românilor poate adânci falia frustrării pentru cei ce au pierdut în 1918. Dar, dacă politicienii maghiari din România ar vrea, alături de politicienii români responsabili, să asigure păstrarea identității minorității lor, atunci ar trebui, în locul unei contraproductive (și fără șanse în Comunitatea Europeană) inflamări iredentiste, să susțină finalizarea concretă și rapidă a "țintelor" pe care le-a desemnat V. Stoica și să renunțe la rușinoasa cârdășie cu PSD. În vizita lui recentă în Harghita și Covasna, președintele țării, Klaus Iohannis, provenit el însuși dintr-o minoritate etnică, a oferit simbolic, oficialităților maghiare de acolo, în schimbul steagului local, steagul României. Președintele Iohannis a înțeles cum curge viitorul.