Guvernul intră cu securea în păduri

Ciprian Rus
Nici nu a câștigat bine alegerile, că noua majoritate a și început atacul împotriva pădurilor României.

Ac­țiunile PSD-ALDE sunt atât de legate și de bine puse la punct, încât pare că au fost gândite drept contra-replică încă de pe vremea când Guver­nul Cioloș lupta din greu să stopeze tăierile ile­gale. Înmuierea pe­depselor impuse de ca­binetul tehnocrat și lipsa flagrantă a susținerii intrării pădurilor românești de fag în patrimoniul UNESCO (lu­cru care s-a reușit, fără ca guvernul să contribuie) au fost doar începutul.
Următoarea mișcare: scoaterea pe linie moartă a aplicației de Internet "Inspectorul Pădurii", una dintre cele mai eficiente metode de raportare și control din partea societății civile a tăierilor ilegale de păduri din Ro­mânia. Sub pretextul unor probleme legale, ministrul Doina Pană promite că până la finele anului 2018 va face o aplicație de la zero, și mai fru­moasă, și mai completă. Atât de tare a deranjat "Inspectorul Pădurii", că mahării tăierilor de lemne și-au zis că nu le-ar strica un an de respiro! Iar cât timp tăierile ilegale scapă de contro­lul opiniei publice, guvernul PSD-ALDE pregătește, conform unor do­cumente obținute de către site-ul ecopolitic.ro, desființarea Agențiilor de Protecția Mediului (APM) din țară și trecerea activității acestora, în subor­dinea consiliilor județene. Dacă până acum, agențiile mai puteau bloca interesele politice locale în do­meniul pădurilor și vânătorii, guver­nul ar vrea ca aceste decizii să încapă, de acum, pe mâna șefilor de consilii județene, mai pe românește a baro­nilor locali! Partidul va putea con­trola, astfel, atât dezvoltarea unor afaceri, în sensul acordării sau nu a avizelor de mediu, cât și tot ceea ce ține de păduri și de vânat.
În cazul în care se va pune în practică această propunere, APM-urile vor pierde și custodia unor parcuri naturale, și unele proiecte cu finanțare europeană. De ase­me­nea, transferul de responsabilitate de la APM către consiliile județene ar ri­dica probleme în privința con­tro­lului deșeurilor periculoase. A­ceas­tă acti­vi­tate este atent suprave­gheată de APM-uri, care au și spe­cialiști, și un sis­tem interconectat de verificare. Cum să lași așa ceva pe mâna unor po­litruci din consiliile județene?