S-ar putea spune, desigur, că această deosebire de alte construcții partinice este rezultatul transformării peste noapte a PCR-ului într-un partid democrat de stânga, tranziția realizându-se prin împingerea în față a eșalonului secund al fostei nomenclaturi roșii, sătulă și ea de abuzurile clanului Ceaușescu. Sub "dictatura de familie", PCR-ul se transformase el însuși într-o structură în care funcționa decriptarea simbolică a acronimului prin formula Pile, Cunoștințe, Relații. "Moștenitorii" au căutat să dea grupării o "față umană", transformând-o în vederea competițiilor electorale reale, specifice democrațiilor. FSN, FDSN, PDSR, PSD - cum s-a numit succesiv "partidul" - și-a asumat ideologia de stânga, promițând să guverneze în numele celor mulți, care trebuiau feriți de excesele capitalismului reconstruit. "Ideologii" lui, de la Iliescu la Năstase, de la Geoană la Ponta, au prezentat electoratului programe socialiste care, în principiu, trebuiau să asigure echilibrul dintre capital și muncă, limitând polarizarea socială, generată de orice economie de piață. În condițiile date, fiind la putere, foștii nomenclaturiști au devenit rapid noii capitaliști români, beneficiind de "privatizarea" în interes propriu a avuției naționale, a tuturor resurselor economiei de stat. Se știe cum s-au făcut marile averi românești și sunt cunoscute metodele prin care s-a constituit clasa baronială ce domină statul. Era de așteptat ca, după aproape treizeci de ani de la căderea comunismului, după un schimb de generații, partidul așa-numit de stânga să se schimbe și el, să se adapteze noii etape istorice în care a pășit România. Un partid european de stânga propune programe de protecție socială, de redistribuire echitabilă a venitului național, căutând, concomitent, căi de sporire a lui, printr-un sistem echilibrat de orientare a investițiilor și folosire a competențelor comunității. Un partid european de stânga reduce birocrația și favorizează constituirea meritocrației.
PSD-ul nu a evoluat în această direcție, chiar dacă și-a păstrat ideologia socialistă, adaptată cerințelor democrației reale. Noua generație de lideri, crescuți însă de "fondatorii" săi postcomuniști, în ideea păstrării și "legalizării" transformărilor înfăptuite de ei, a tradus formula ideologică într-o propagandă populistă, menită să mențină captiv propriul electorat, alcătuit, în mare parte, din cele mai defavorizate și fragile categorii sociale - salariații statului, pensionarii, ruralii neinformați, șomerii și ceilalți asistați social. Actualii lideri PSD nu mai au șansa celor dinainte, a privatizării în folos propriu a economiei de stat, trebuind să caute alte "modalități" de parvenire, alte căi de păstrare a statutului de clasă dominantă. Conducătorii PSD-ului (și aliații lor din structurile politice satelitare) s-au orientat spre confiscarea statului, care a devenit pentru ei principala sursă de venituri, izvorul bunăstării fără muncă. Separarea puterilor în stat, specifică democrațiilor reale, reprezintă însă o piedică, controlul justiției excluzând arbitrariul și abuzul de putere, în exercitarea administrației. Iată de ce atacurile PSD-iste împotriva Justiției, singura putere rămasă independentă, au devenit furibunde, păstrând însă aparența democrației: Dragnea și Tăriceanu supralicitează, în acest sens, rolul Parlamentului, pe care tind - prin exagerarea rolului reprezentativății - să-l substituie juridicului și executivului. Parlamentul s-a transformat, la instigarea lor, în organ de administrație, de anchetă juridică, de management economic. Liderii PSD-ului știu că parlamentarii și demnitarii lor sunt solidari cu ei, fideli lor, tocmai pentru că, prin pile, cunoștințe și relații sunt "răsplătiți" cu "uzufructul" administrației țării.
Cotidianul "România liberă", dar și alte medii independente, prezentau recent o "poză de familie" a actualei guvernări PSD-iste, care surprinde motivul pentru care șefii partidului guvernamental abuzează de puterea legislativă în supunerea Justiției. Parlamentarii PSD-iști (și cei din grupările asociate) au modificat legile conflictului de interese, ale abuzului în serviciu, ale răspunderii magistraților etc., pentru a-și putea strecura rudele, clienții și protejații, în posturile cele mai bine remunerate ale administrației. Olguța Vasilescu, ministru, și-a impus fostul și actualul soț la ASF și în Comisia parlamentară de control a SRI; Eugen Nicolicea, parlamentar și "specialist în drept", și-a implantat soția la Transgaz. "Baronul" de Olt, Paul Stănescu, și-a "promovat" soția la Ministerul Educației; familia Cosma, "stăpânitoarea" Prahovei, și-a "ales" fiica în Parlament, prin retragerea interesată a altor doi PSD-iști eligibili; Liviu Dragnea, liderul partidului, și-a numit "aghiotantul", pe Adrian Mlădinoiu, secretat de stat etc. Toți cei răsplătiți astfel, cu salarii și prime uriașe, nu au alte merite decât fidelitatea sau înrudirea cu șefii partidului la putere. PSD-ul s-a transformat, în fapt, dintr-o formațiune politico-mafiotă cu reflexe post-comuniste totalitare, într-un partid-tribal, de clan familial, aspirând să domine pentru totdeauna România.
PSD-ul a ajuns la putere, cu un program electoral extrem de darnic, deși liderii lui știau de la început că acesta este, practic, inaplicabil. Scopul lor era însă supunerea Justiției și confiscarea statului. "Programul", cum se știe, s-a pulverizat deja, executivul trecând, cât mai discret, la "implantarea" unor dări noi. Pensiile și salariile "nesimțite" ale parlamentarilor, demnitarilor și clienților partidului trebuie, desigur, alimentate. "Poporul PSD", votanții entuziaști ai celebrului "progam de guvernare social-democrat", va rămâne, de aceea, iarăși, cu buzele umflate.