Leacuri populare pentru memorie și inteligență

Rodica Demian
* Îmbunătățirea memoriei

* Pentru îmbunătățirea memoriei, se recoman­dă o dietă bogată în vitaminele B complex, C și E, mangan, colină, inotizol și L-carnitină.
* Întărirea memoriei este în primul rând legată de vitamina C. Ea combate stresul și întărește organismul. Se găsește în uleiul de floarea-soa­relui, ouă, cereale integrale, citrice, kiwi, ananas, frunze de păpădie.
* Manganul, de asemenea, stimulează me­mo­ria. Se găsește în cereale integrale, nuci, mazăre, sfeclă, vegetale cu frunze verzi.
* Pentru acuitate intelectuală se consumă alimente de origine marină (pește, scoici, creveți), organe (ficat, rinichi, inimă, creier), carne slabă de pasăre, gălbenuș de ou, germeni de grâu, fructe (kiwi, ananas, banane, citrice, pepene galben), legume (morcovi, varză), cereale integrale (pâine de secară, graham), lactate (chefir, lapte bătut, brânză de vaci), fasole uscată, semințe de floarea-soarelui și de dovleac, migdale, alune prăjite, nuci, susan, curmale, smochine, stafide.
* Zilnic se pot lua 2 linguri de ulei de porumb, dimineața și seara, pentru a asigura necesarul de vitamina E.
* Se recomandă și cure cu drojdie proaspătă de bere (1-2 lingurițe pe zi).
* Se vor evita prăjitul, coptul, fiertul, care distrug vitaminele și substanțele benefice orga­nismului.
* Se vor evita: slănina, carnea de porc, carnea grasă, afumăturile, peștele gras, alcoolul, tutunul.
* Pentru o bună hidratare a celulelor, se recomandă minimum 2 litri de lichide pe zi.

* Ceai pentru stimularea gândirii

Ingrediente: cătină, măceșe, traista-ciobanului, mătase de porumb.
Mod de preparare: se pune la fiert un litru de apă. Când aceasta clocotește, se adaugă 2 linguri de măceșe zdrobite. Se lasă să fiarbă 5 minute. Se adaugă apoi 2 lingurițe de fructe de cătină. Se ia vasul de pe foc și se mai adaugă în apă o linguriță de traista-ciobanului și o linguriță de mătase de porumb. Se acoperă conținutul 10 minute. Se beau 3-4 căni de ceai pe zi, în cure de 3 săptămâni.