- Laura, nu pot să încep interviul fără să-ți spun, înainte de toate, că arăți minunat. S-ar zice că toată lumina vacanței s-a adunat în tine...
- Îți mulțumesc, dar din păcate, vacanța de anul ăsta n-a fost așa de senină pe cât mi-am dorit. Familia noastră a fost lovită greu. Mai întâi s-a îmbolnăvit bunica din partea mamei și, după trei luni grele, în care noi am tot sperat că se va înzdrăveni și se va întoarce acasă de la spital, a murit. Apoi, la foarte scurt timp, s-a prăpădit și bunicul, soțul ei: trăiseră împreună 70 de ani! La o săptămână după el, am pierdut-o pe bunica lui Cosmin, soțul meu, o femeie atât de veselă și de vie!, iar recent a murit și cealaltă bunică a mea, din partea tatei, o femeie extraordinar de înțeleaptă și cu suflet de artist. Bunica a fost învățătoare, dar era foarte pasionată de artă: culegea colinde vechi, din Ardeal, și chiar a mers la un studio și le-a înregistrat, ca să nu se piardă. Cânta minunat! La toate evenimentele de familie, era o bucurie când începea să cânte. Recita splendid și avea o memorie fantastică. Era capabilă să recite, literalmente, de dimineața până seara... Și-a regizat până și înmormântarea: ne-a lăsat scris că nu vrea muzică de îngropăciune, ci Mozart, că vrea ca nimeni să nu plângă, că, în loc de colivă, să se servească torturi cu frișcă și cu ciocolată, iar eu să-i aleg hainele, pentru că-i place gustul meu... A fost cumplit. Toate disparițiile astea ne-au afectat profund, atât pe mine, cât și pe Cosmin. Ne-am iubit bunicii mult, amândoi, iar ideea că nu mai poți să-i suni la telefon și să le auzi glasul, că nu mai poți să te urci în mașină, să mergi la ei și să-i strângi în brațe, să le simți căldura și afecțiunea, să le asculți povețele și poveștile... Nu știu, dar după toate întâmplările astea, parcă nu mai pot să-mi fac planuri pe termen lung. Totul e atât de imprevizibil... De asta, vacanța de anul ăsta a însemnat, mai curând, o încercare de evadare din suferință, de oblojire a sufletului. Am fost de vreo două ori în Maramureș, unde noi ne simțim foarte bine și ne considerăm ca acasă. De ziua lui Cosmin am fost câteva zile în Italia, pe coasta Amalfi, un loc extrem de frumos și de romantic, în care ne-am mai înseninat sufletul, după care, ca să celebrăm doi ani de căsătorie, am mers, împreună cu nașii noștri, în Malta. Apoi, pe 15 august, am revenit la treabă, la prima repetiție pentru unul dintre cele două noi proiecte pe care le am în teatru.
Rețete actoricești
- Ți-ai câștigat popularitatea pe micul ecran, dar miza ta profesională acum este teatrul.
- Da, îmi place la nebunie și sunt fericită că joc foarte mult. La Teatrul de pe Lipscani, joc în "Vine barza", alături de Adriana Trandafir, la sala Cinema Pro, în "Reservoir Cats" și "Chat Chat Chat", în regia lui Ricard Reguant, iar din această toamnă, fac parte din distribuția a încă două spectacole: "Belvedere", în regia Lianei Ceterchi, care va avea premiera în octombrie, și "Bădăranii", în regia lui Cristi Toma, tot la Teatrul de pe Lipscani, spectacol care va ieși la public în noiembrie-decembrie. Ambele piese mă bucură enorm! Unde mai pui că "Bădăranii" păstrează textul clasic, iar montarea e tot clasică! Asta mi se pare foarte important. Cred că se simte nevoia, în peisajul teatral românesc, de astfel de texte și de astfel de montări solide, "cu picioarele pe pământ". În ce mă privește ca actriță, mă folosesc de rețete profesionale care mi se potrivesc și funcționează. Mai ales în cazul comediei, pentru că - se știe! - comedia e matematică pură: are niște formule clare și un ritm cu cadență limpede. Și mai ales în cazul lui Goldoni: nici un regizor și nici un actor, dacă urmăresc textele lui Goldoni, nu pot să iasă "pe lângă". Goldoni a fost un scriitor extraordinar de precis, care te conduce, indiferent de epoca în care îl joci, spre un succes sigur.
- Care e rolul tău în "Bădăranii"?
- Sunt Margarita, soția lui Lunardo, unul dintre bădărani, un personaj complet diferit de ce am mai jucat până acum și absolut opus femeii care sunt eu în viața de dincolo de scenă. Or, ca actriță, asta e extrem de incitant!
Trupul nostru, templul nostru
- Ai pomenit de "rețete" actoricești, oare cele culinare te mai interesează? Mai pregătești vreo carte cu bunătăți?
- Da, voi lansa una foarte curând, la editura "Curtea Veche Publishing". Atât doar, că volumul acesta e foarte diferit de primul: dincolo de rețetele pe care le conține, cartea e aproape un manifest pentru stil de viață, povestesc în ea lucruri personale, traseul care m-a determinat, finalmente, să ajung să fiu atentă la ce, cum și când mănânc. Cred că e un concept inedit: îmbinarea dintre experiența mea de viață - care m-a învățat că trupul e templul nostru, că trebuie respectat și iubit (e "spațiul" în care trăim și fără el nu am exista).
- Am văzut că și pe blog ești, în continuare, foarte activă.
- Da, nu l-am lăsat deloc de izbeliște! Scriu destul de mult și pe blog, pentru că oamenii sunt foarte interesați de postările mele, fie că e vorba de rețete, de modă, de călătorii etc. Am și texte "cu povești", în care relatez diverse lucruri, dar am și multe texte aplicate. Oricum, toate sunt gândite astfel încât să le fie utile cititorilor, dar să fie și plăcute. Inclusiv rețetele, nu sunt "aruncate" așa, pur și simplu, pe pagină, ci vin și ele cu o poveste. Uite, de curând, am făcut o budincă de conopidă, după care a trebuit să plec puțin de-acasă și, când m-am întors și-am vrut s-o fotografiez, ca ilustrație pentru postare, ce să vezi?, n-am mai găsit decât resturi, pentru că soțul meu o devorase deja. (râde) Totuși, am fotografiat ce mai supraviețuise și am istorisit în text și "incidentul" ăsta.
- Accentele astea de sinceritate au, și ele, seducția lor...
- Indubitabil, în tot ceea ce scriu sunt absolut sinceră. Dar să știi că genul ăsta de "onestitate publică" e ceva care nu-mi vine tocmai firesc, adică mă mai lupt și azi cu reflexul de a mă cenzura. În anii de zile cât am lucrat în Pro TV, unde oamenii de la PR filtrau orice informație, astfel încât tot ce apărea în presă trebuia să fie de înțeles într-un singur fel, să fie de neinterpretat, dezvoltasem un mecanism de autocenzură. Și uite că el se dovedește a fi greu de înfrânt! Am tendința ca, uneori, să nu spun chiar tot, ca să nu se interpreteze cine știe cum. Deci, încă mai trebuie să duc muncă de lămurire cu mine, pe frontul ăsta. (râde) Oricum, scopul meu cu acest blog este să pun în lumină partea plină a paharului. Pentru că oamenii au destule "apăsări" în viața de zi cu zi și pentru că eu însămi sunt o optimistă. Nu mă interesează deloc politica, știrile negative, evenimentele dezastruoase. Nu caut genul ăsta de interacțiune cu publicul. Și se vede treaba că viziunea asta e apreciată, căci primesc reacții pozitive, ba uneori chiar entuziaste. Mai există, din când în când, și răspunsuri negative la postările mele, dar ele sunt doar excepția de la regulă și, de obicei, au alte motive în spate, n-au legătură reală cu articolele în cauză. Totuși, le las și pe acestea să apară pe blog, atât timp cât exprimarea este decentă.
La masă, cu Laura
- În încheiere, haide să aplicăm "formula" blogului tău și în interviul nostru: după ce am spus "povești", să dăm și câteva exemple aplicate. De mâncăruri, firește!
-Vrei să-ți dau rețeta de budincă de conopidă, budincă pe care mi-a mâncat-o Cosmin, înainte s-apuc să-i fac niște fotografii? Ingredientele sunt următoarele: 500 grame conopidă, 350 grame brânză telemea, 200 grame smântână, 2 ouă, piper și sare, 2 linguri ulei de măsline sau puțin unt. Se fierbe conopida 5 minute, se amestecă într-un bol 250 grame de telemea rasă cu ouăle, smântâna, sarea și piperul. Conopida se scurge bine, se mărunțește și se adaugă în compoziția din bol. Se unge o tavă cu puțin unt sau cu ulei de măsline și se răstoarnă în ea compoziția omogenizată. Se rade deasupra restul de brânză (100 grame), după care tava se introduce în cuptorul încins dinainte. Se lasă la 180 de grade, vreme de 35-40 de minute. Sau vrei să-ți explic cum prepar eu lapte de migdale? Am scris și pe blog despre el, fiindcă e o minunăție! E util persoanelor cu intoleranță la lactoză, veganilor, celor care țin post, dar și nouă, celorlalți, întrucât are o sumedenie de beneficii pentru sănătate: conține vitamina B1; vitamina B2; vitamina E, "vitamina fertilității"; magneziu; grăsimi "sănătoase", adică nesaturate, deci ajută la scăderea colesterolului rău și la funcționarea optimă a inimii. Laptele de migdale păstrează stabil nivelul zahărului din sânge, deci e ideal pentru diabetici. În plus, dacă nu e îndulcit, laptele de migdale are puține calorii.
Ingredientele pentru rețeta mea: 1 cană de migdale decojite, pe care le acoperim cu apă cu o seară înainte și le lăsăm peste noapte să se hidrateze; miere de albine, sirop de agave sau câteva curmale, după gust, pentru îndulcire; semințele dintr-o păstaie de vanilie; aproximativ 2 căni de apă, în funcție de cât de concentrat vrem să fie laptele. Toate ingredientele se pun într-un blender și se amestecă bine. Apoi laptele astfel obținut se strecoară printr-o sită fină, astfel încât să separăm pulpa de migdale, iar lichidul să rămână curat, la fel ca laptele de origine animală. Pulpa poate fi consumată ca atare sau poate fi folosită ca să preparăm brânză raw-vegană. O alternativă la fel de gustoasă la laptele de migdale este laptele de orez. Pentru prepararea lui avem nevoie de: 1 cană de orez fiert, 4 căni de apă, 1 linguriță de miere, 1/2 banană bine coaptă și semințele dintr-o păstaie de vanilie. Mărunțim banana și o punem într-un blender, împreună cu restul ingredientelor. Amestecăm bine. Strecurăm lichidul, la fel ca în cazul laptelui de migdale, și gata! Savurăm! Iar la final să îți ofer și-un desert delicios: înghețată cu pudră de ceai Matcha. Pentru o porție, ai nevoie de următoarele ingrediente: 3 banane coapte, mărunțite, 1/2 linguriță de pudră de ceai Matcha, 2 lingurițe de miere și 1-2 lingurițe de lapte de migdale. Punem toate ingredientele într-un blender și amestecăm bine, până obținem un piure onctuos. Compoziția se transferă într-un vas potrivit ca mărime și să dă la rece pentru câteva ore sau peste noapte. Înghețata se servește simplă sau în combinație cu alte tipuri de înghețată de casă ori cu diverse fructe. Ei, aș putea să continui la nesfârșit... Aș mai adăuga acum doar un singur lucru: "Bătrânețea la tinerețe se ține!" Asta era o vorbă a bunicului lui Cosmin, o vorbă pe care eu o consider de mare înțelepciune. Dacă avem grijă de noi în tinerețe, dacă suntem sănătoși și fericiți, ne vom păstra tinerețea până la adânci bătrâneți. Dar chiar dacă nu mai suntem la vârsta tinereții, tot nu e prea târziu ca să ne îmbunătățim calitatea vieții.
Foto: ȘTEFAN POPESCU, ATELIER DE FILM