SĂPTĂMÂNA 13-19 OCTOMBRIE

Tana Rosca
Micul benefic Venus iese sâmbătă din conul de umbră al zodiei Fecioarei, de unde nu ne-a putut fi de mare folos, și ne arată ce știe din Ba­lanță, unde se simte cât se poate de bine, fiind o zodie pe care o stăpânește. De aici ne sporește gra­dul de amabilitate față de cei din jur, iar dacă ne-am certat cu cineva drag, ne ajută să ne îm­păcăm. Relațiile sociale se pot îmbunătăți și nu e exclus să câștigăm noi prieteni. Venus în Balanță ne împrospătează și viața emoțională, cuplurile funcționează mai bine, noi povești de dragoste pot începe ușor, mai ales după Luna nouă, care se petrece joi, tot în Balanță. Marți, Mercur intră în Scor­pion, ceea ce ne poate folosi în afaceri. Sem­narea documentelor se întâmplă sub auspicii bu­ne, mai ales dacă avem de-a face cu parteneri din străinătate.

Semnele cardinale:

BERBECII
investesc multă energie în rezolvarea problemelor de serviciu. Dar încercați să evitați efortul excesiv. Par­te­nerul de cuplu e tandru, de sâmbătă încolo. O in­vestiție nouă se poate finaliza cu succes, începând de marți sau una existentă poate lua avânt.
RACII redescoperă plăcerile vieții de familie, în weekend, dacă îl petrec alături de cei dragi. Sau puteți primi cadouri de la ei. După ziua de joi s-ar putea să vă gândiți la amenajări casnice. Copiii vă pot aduce bucurii de marți încolo sau vă poate sosi un câștig nesperat.
BALANȚELE devin cu bucurie gazda stăpânitoarei lor, Venus, până pe 7 no­iem­brie. Ea vă aduce momente plăcute și vă pune în valoare calitățile de me­diatori. Chef de treabă nu aveți, deci v-ar prii un mic con­ce­diu. De marți însă, ar fi cazul să vă ocu­pați de bani.
CAPRICORNII care și-au dorit să fi­na­lizeze un proiect profesional mai amplu, și n-au reușit s-o facă până pe 10, au o nouă șansă alături de Venus, de sâmbătă până pe 7 noiembrie. Dar ideal ar fi să-l reia după Luna nouă de joi. Întâlnirile zilnice devin tot mai productive.

Semnele fixe:

TAURII
unifică fără efort echipa cu care lucrează. Dar nu sunteți mânați de ce știu eu ce hărnicie, ci de o dorință sinceră de a le fi de folos colegilor. Dacă ar fi după dvs., v-ați ocupa de îngrijirea corporală, pentru că relația de cuplu devine tot mai interesantă.
LEII rezolvă cu eficiență ba chiar și plăcere problemele zilnice și se destind în compania amicilor sau rudelor. În urma unor astfel de întâlniri se pot lega și niște contracte de colaborare. E posibil să vă viziteze rude prin alianță ori prieteni din străinătate.
SCORPIONII, de obicei atât de activi, trec printr-o perioadă de lene­vea­lă. Vă vine să vă odihniți, să vă îngrijiți, să vă relaxați ori să vă dedicați unor ac­tivități spirituale pe care le au mulți dintre dvs. Ne­voia de acțiune vă revine cu ajutorul lui Mercur, de joi încolo.
VĂRSĂTORII călătoresc, se văd cu prieteni din străinătate sau se dedică unor studii. Simțiți nevoia să faceți lucruri noi, să vă lărgiți orizontul. Pe de altă parte însă, deveni și tot mai preocupați de carieră, mai ales de joi încolo, când vi se pot aglomera proiectele.

Semnele mutabile:

GEMENII
, plini de vervă, până marți, sunt puși pe distracție. Sunteți amuzanți, dar cu eleganță, și vă vine ușor să cuceriți măcar o persoană. Ceva mai serios poate începe după Luna nouă de joi. La serviciu sunteți și mai eficienți ca de obicei, de marți încolo.
FECIOARELE au idei cu privire la de­pistarea unor noi surse de venituri, dar ideal ar fi să aștepte până după Luna nouă de joi, pentru a le pune în practică. Viața dvs. co­ti­diană ar putea intra într-un ritm frenetic, de marți.
SĂGETĂTORII socializează cu per­soa­ne plăcute cu care pot lega prietenii. A­ceste prietenii se pot dovedi, în timp, utile și din alte puncte de vedere. În viața dvs. se succed perioade în care nu puteți sta singuri și momente în care nu puteți fi decât singuri. Bulversant.
PEȘTII se simt tot mai siguri pe ei. Puteți să vă depășiți timiditatea de marți încolo, când vă vine ușor să vă expuneți public ide­ile proprii. Dar aveți de protejat și secrete, poate fi vorba despre bani ori o legătură ascunsă.