JORDI SAVALL, muzician catalan - "M-a fascinat muzica lui Dimitrie Cantemir. Sunt chemat să i-o cânt în toată lumea"

Redactia
Muzicianul Jordi Savall este un brand al Cataluniei. Autentic arheolog al muzicii, Savall "sapă" și scoate la lumină muzici străvechi. Cel mai de succes album al său reprezintă o mare surpriză, el este realizat pe muzica învățatului domn moldovean Dimitrie Cantemir, spirit enciclopedic, care și-a marcat epo­ca. Aflat la București, la Festivalul George Enescu, Jordi Savall a acordat un interviu pentru "Formula AS".

- Sunteți un obișnuit al Festivalului Enescu. Ce părere aveți despre creația compozitorului nos­tru național?

- George Enescu face parte dintre marii com­pozitori care, asemeni lui Bela Bartok, au exploa­tat filonul artistic al folclorului țării sale. Asta mi se pare extraordinar. Și eu, prin munca mea, încerc să redau lumii acele muzici cu persona­li­tate, multe din ele pierdute în prezent.

- Ați scos un album de uriaș succes, cu muzica lui Dimitrie Cantemir. Cum ați ajuns să îl descoperiți pe domnitorul Moldovei ca mare muzician?

- Mă aflam la Istanbul și am intrat într-o bibliotecă. Acolo am găsit cartea lui Cantemir "Le livre de la Science de la Musique". Cum sunt un căutător de muzici vechi, am fost foarte interesat să descifrez compozițiile lui Cantemir. Mi-au tre­buit doi ani ca să înțeleg no­tația lui. Este cu totul di­ferită de notația muzicii occidentale. Noi avem doar câteva note: do, re mi, fa, sol, la si, do. Can­te­mir folosea mult mai multe note, ceea ce ducea la o sublimare a melodiei, la un rafinament greu de atins. Muzica lui este extrem de com­plexă, o muzică pe care astăzi nu ți-ai mai putea-o imagina.

- Și totuși, dum­neavoastră și or­ches­tra Hesperion XXI ați reușit să o redați.

- A fost foarte greu, pentru că mi-am dorit ca muzica să su­ne exact așa cum a gân­dit-o Cantemir. Prin urmare, a trebuit să găsesc instru­men­tiști care să cânte la exact acele instru­men­te din vremea lui. Am căutat în toată zona bal­canică interpreți ca­re să cânte la alăută, tanbur și nai, ins­tru­mente la care prințul Can­temir era un vir­tuoz.

- Și unde i-ați găsit?

- În Armenia, în Turcia, în Bul­garia, în Ser­bia și în România.

- V-a legat această experiență de domnitorul Moldovei?

- Da. Evident. M-a fascinat nu doar muzica lui ci și întreaga lui personalitate. A fost un erudit care și-a depășit cu mult timpul. Am în­cercat să îl cunosc mai bine, drept pentru care am mers pe urmele lui.

- Și pe unde v-au purtat pașii pe urmele lui Cantemir?

- Din Istanbul la Iași. Am vrut neapărat să ajung la mormântul lui de la Iași. Am admirat biserica aceea superbă, Trei Ierarhi, locul unde domnitorul Cantemir și-a do­rit să fie îngropat.

- Ce reprezintă muzica lui Can­temir în portofoliul dumnea­voastră de artist?

- Este cel mai bine vândut al­bum al meu și în fiecare an sunt che­mat peste tot în lume, să cânt muzica lui.

- Sunteți un fel de arheolog al muzicii. Căutați peste tot și găsiți muzicile tradiționale ale popoa­relor. De unde această pasiune a dumneavoastră?

- Eu cred că globalizarea a făcut și face în continuare mult rău. Iar mu­zica clasică occidentală repre­zin­tă un fel de glo­balizare. Ade­vărata comoară este însă folclo­rul, și de aceea, mie îmi place să sap în această zonă. Dar nu știu dacă sunt un arheolog. Arheo­logul sapă și descoperă locuri care nu mai sunt vii de multă vreme. Cetăți moarte, civilizații moarte. Pe când eu sap și scot la iveală un izvor care curge încă. Muzica este vie. Ea există, respiră, pulsează.

- Ca muzician folosiți un instru­ment extrem de rar: viola da gamba. Cum ați ajuns la el?

- O, asta e o întreagă poveste. Eu am studiat violoncelul la Conser­va­torul din Barcelona. Dar pasionat fiind de muzica veche, tot stând prin bi­blioteci, am descoperit partituri pentru acest instrument, la care cân­tau doar câțiva oameni în întreaga lu­me, să îi numeri pe degete. Am fost autodidact. Am avut nevoie de cinci ani ca să învăț să cânt la viola da gamba, iar acum sunt mândru că am deschis la Barcelona o catedră special dedicată acestui instrument. Am urmași și asta mă bucură enorm.

- Mai aveți un album dedicat muzicii din Balcani, intitulat "Miere și sânge". De ce acest titlu?

- Pentru că exact asta înseamnă cuvântul "Balcani": miere și sânge. Și cred că această de­numire exprimă cel mai bine istoria acestei părți de lume. Pe de o parte, frumusețe sublimă, prin muzică și tradiții, iar pe de altă parte, lupte fra­tri­cide, războaie interetnice, care au dus la văr­sarea de sânge, de foarte mult sânge.

- Pentru a înregistra albumul "Miere și sânge" ați adus laolaltă artiști care în războiul din fosta Iugoslavie se aflau pe baricade dife­rite. Cum ați reușit această "reunificare"?

- A fost dificil, pentru că la început erau foarte suspicioși. Am avut în orchestră sârbi, kosovari, bosniaci și țigani. Inițial, nu voiau să cânte decât fiecare cu grupul lui etnic. Se pri­veau ciudat unul pe altul. Criticau modul în care în­țeleg muzica. Dar eu am insistat să îi amestec. Așa că au fost nevoiți să cânte îm­preună. Și astfel, prin muzică, au reușit să facă pace. De fapt, acesta ar trebui să fie mesajul muzicii: pace, pace, pace.

- Apropo de pace: susțineți independența Cataluniei?

- Da. Cred în identitatea fiecărui popor și detest globalizarea.

GABRIELA LUPU