În anii '70, când nebunia ceaușistă a "modernizării" administrației cuprinsese viața românească, județul Muscel, asemeni altor județe tradiționale, a dispărut, fiind inclus în județul vecin, Argeș. Odată cu județul, au pierit și multe comune, noua administrație încercând să șteargă vechile denumiri "capitaliste". Exemplul comunei Mățău este tipic: așezarea a primit numele "Mioarele", deși nu are niciun sat cu acest nume, Mățăul rămânând de atunci un simplu cătun fără importanță. Cu toate astea, încă și astăzi, după aproape cinci decenii, majoritatea "mățăoanilor" îți vor spune că locuiesc în comuna Mățău, deși pe hârtie, pe hartă și pe placa de la intrare scrie că se află în Mioarele. Însuși primarul Ion Damian Poștoacă, om al locului, se consideră un "mățăoan", iar nu un "mior"... Crede că va obține, în curând, aprobarea unui referendum pentru revenirea la numele tradițional al comunei.
"În sufletul oamenilor a rămas comuna Mățău, chiar dacă distrugătorii trecutului au numit-o și au scris-o Mioarele"
- De ce au dorit comuniștii schimbarea numelui comunei Mățău? Le-a sunat prea urât?
- Au dorit să lichideze un nume tradițional. Deși nu există un sat Mioarele, s-au inspirat din numărul mare de animale. Au dorit să piardă vechile denumiri, ca să poată face colectivizări și naționalizări. Astăzi, ne gândim la revenirea, prin referendum, la vechea denumire, mai ales că avem în ajutor și existența Dealului Mățău, cel mai înalt deal din țară, de circa 1017 metri. Din punct de vedere istoric, comuna Mățău nu a fost colectivizată, și oamenii și-au îngrijit proprietățile. În 1967, vrednicii activiști de la județ le-au pus gând rău, fiind aproape de desființarea comunei și trecerea ei, pe bucăți, la comunele învecinate. Alertați, sătenii s-au opus și au format o comisie "sănătoasă", de zece inși, care a mers în audiență la București, la Comitetul Central. Între ei s-a aflat și tata, Gheorghe, numit Ziaristul, laureat al premiului "Plugarul Scriitor", pentru că avea cea mai mare bibliotecă sătească din țară. Alături de el au plecat la C.C., chiar din timpul unei nunți, vrednicul Iulian Grigore și primarul Gheorghe Popescu. Un bun fiu al satului, Nicolae Albu, fost președinte al UJECOOP Vâlcea, le dăduse de știre despre distrugerea care urma să se pună la cale în birourile Comitetului Central. Cum au reușit nu știm, dar au menținut statutul de comună, Mățăul nemaifiind arondată la nu se știe care dintre comunele învecinate... În sufletul oamenilor a rămas comuna Mățău, chiar dacă distrugătorii trecutului au numit-o și au scris-o Mioarele.
"Cu cât este România mai europeană, cu atât mai repede se vor întoarce tinerii acasă"
- Care sunt principalele activități economice ale comunei?
- Ciobănitul, oieritul, creșterea animalelor. În ciclul bugetar al UE pe 2007-2013, am avut peste 150 de proiecte numai la agricultură! 15-20 de localități din județ nu au avut atâtea proiecte! În momentul de față, sunt în derulare sau în curs de finanțare peste 50 de noi proiecte, cu sume de la 15.000 la 40.000 de euro. Vorbim de un balon de oxigen, deoarece Câmpulungul și-a pierdut industria, iar tinerii musceleni s-au întors acasă ori au plecat în Europa. Plantarea de pomi, de arbuști, creșterea animalelor, achiziționarea de utilaje, de atomizoare, tractoare, cositoare, motoferăstraie etc. sunt noile profesii ale tineretului. Nu putem ignora turismul. I-am dat drumul. Dezvoltarea comunității merge direct pe agricultură și turism, chiar dacă s-au pierdut meseriile. Se pare că trecutul revine. Cine nu știe trecutul nu va ști cum va fi viitorul. Comuna noastră dă și altora exemplul revenirii la brazdă, ne place să știm că se uită vecinii la noi, că ne urmează direcția creșterii economice.
- Mai aveți încă destui tineri în comună. Cum ați reușit să-i țineți pe loc?
- Am pierdut o parte, dar nu ca alții... În 1990, erau 2200, iar astăzi avem peste 1600... Unii au venit din alte comune, s-au stabilit la noi. Le place cum gândim, cum încercăm să punem tinerețea la treabă, să le lăsăm inițiativa liberă. Le place calitatea vieții... Am asfaltat drumuri, am tras apă curentă, am pus la punct un sistem de salubrizare săptămânală. Cablul cu internetul și televiziunea, telefonia mobilă și alte facilități, cum ar fi canalizarea menajeră, poate mai bune decât la oraș, fac viața mai ușoară și mai dinamică, la fel ca la București. Dar mai curată și mai atrăgătoare. În afară de o leafă mai bună, ca în Spania sau Italia, mulți consăteni compară și își dau seama că aici nu au, e drept, tot atâția bani, dar au, în schimb, peisajul copilăriei, apropierea de pământul propriu, livezile, oile și vitele, șansa unor fonduri europene, posibilitatea de a face turism, dinamica unei țări europene. Cu cât este România mai europeană, ca gândire, ca metode de lucru și câștiguri financiare, ca forță de muncă recent calificată, cu atât mai repede se vor întoarce tinerii acasă.
"Sunt un țăran școlit. Nici nu mi-aș dori altceva!"
- Sunteți primar din 1996. Ales și reales, fiu de mățăoan aflat zi și noapte în mijlocul satului. Vă știți bine calitățile de sătean. Vă rog să ne vorbiți despre importanța existenței țăranilor.
- Din punctul meu de vedere, sunt un țăran școlit. Nici n-aș putea, nici nu mi-aș dori altceva. Unde-i mai bine decât la casa părintească sau în locul natal? Acolo ești învățat, acolo ai avut copilăria, acolo ai cosit ca să-ți plătești cheltuielile la facultate. Obiceiurile, mâncarea tradițională, folclorul reprezintă baza tradiției noastre. Și la primărie ne bazăm pe tradiție. Pentru menținerea trecutului artistic, facem tot ce-i posibil, tot ce ne permit finanțele locale.
- Vă permit multe? Care sunt obstacolele care opresc dorința primăriei de a menține viața artistică tradițională și obiceiurile?
- Ne omoară legile neclare! Nu se poate să vii tu, Curte de Conturi sau altă instituție coercitivă, să spui care este oportunitatea unei comunități! Pentru că nu știi ce se întâmplă acolo! Viața fiecărei așezări este influențată de poziția geografică, de tradiții, de istorie. Spre exemplu, nu poți să-mi impui mie concurs de parapantă, cum are Stoeneștiul, dacă la mine nu găsești amatori pentru așa ceva. În plus, primăria nu poate ajuta cu nimic, nu are voie să cheltuiască un leu! Nu te poți face cunoscut în acest fel. Am încercat cu autocros, cu motocros, până la faze naționale, dar nu s-au menținut. Nu era ceva specific Mățăului. Noi am știut dintotdeauna să mergem pe picioarele noastre. Acum vine microbuzul și te duce un kilometru la școală. Pe vremea noastră, porneam pe jos și nu ni se vedea decât nasul din zăpadă. Și ne duceam la școală și eram sănătoși... Dar făceam mișcare mereu. Mi se pare o mare prostie să dai scutire la sport. De unde imunitate și sănătate, la copii, dacă nu din sport? Ca să nu mai vorbim de noul manual de educație fizică. Ce copil poți să fii, dacă stai și tocești după sobă despre importanța sportului, în loc să alergi și să te joci cu mingea?! Așadar, legile neclare și schimbările lor frecvente duc la sărăcirea vieții rurale.
"Legile emise de parlament ne interzic să ne ocupăm de cultură"
- Cu toate că, pe hârtie, parlamentul este inima democrației, aproape toate neclaritățile și absurditatea legilor sunt generate de parlament. Cum se descurcă primăriile în acest hățiș?
- Greu, vai de durerile noastre! Am refăcut școlile, am refăcut cele trei cămine culturale, dar ușile acestora se deschid deseori și la nunți și botezuri. Noi ne străduim, activăm echipele folclorice, îi obligăm pe elevi să aibă costume naționale, opinci și căciuli de iarnă etc. În alte sate, acolo unde nu are cine să se bată pentru conservarea specificului local, se prăvale căminul, se prăvale scena, moare tradiția. Am avut activitate de Crăciun, de Sfântul Ion, de Paști, de 1 Martie, de 1 Decembrie, de Focul lui Sumedru etc., dar au venit legile emise de parlament, care ne interzic să băgăm un ban în acest domeniu. Alții judecă astăzi oportunitatea activităților noastre, nu noi care le facem! Vin destui străini din orașe cu întrebări din acestea: "De ce faceți asta? De ce cheltuiți banii de Ziua comunei?". Adică, nu mai faceți nimic! Sport nu mai faceți, cultură nu mai faceți! Când nu faci nimic, e bine, nu ai probleme! Nici cu justiția, nici cu partidul, nu mai ai supărări cu nimeni. Cum s-ar spune, hai să stăm, că banii merg și probleme au alții, nu noi...
"La noi, audiențele se țin pe stradă"
- Care este programul dvs. la primărie? Mă gândesc la audiențe, la ședințe, la discuții cu ghizii turistici din zonă, la rezolvarea altor cerințe comunale.
- La noi, pleci cu o idee pe drum spre primărie și ajungi cu zece. Practic, audiențele legale se țin pe stradă, în curțile gospodarilor, pe coastă, la fântână, în fața porților, la școală, la căminul cultural. Abia ajung la destinație. Practic, biroul meu este cu ușa deschisă în permanență. Nu mi-a plăcut niciodată distanța dintre primari și oameni... Chiar dacă mă înjură vreunul, tot învăț ceva util. Uit înjurătura, îmi trece repede, dar rezolv problema... Alteori, mă văd implicat în discuții de familie. Vine într-o zi o vecină... Dom' primar, ce mă fac, că m-a bătut ăsta al meu... De ce te-a bătut, dodă? Pentru că eu sunt pro NATO, iar el e contra, că ce ne trebuie nouă NATO... Ce puteam să zic? S-au lămurit între ei până la urmă. Alții mă roagă să le dau o idee cum să-și ridice casa. Unii veneau până la poartă să-mi vadă casa ca model. În general, am dat semnalul că nu au voie să construiască decât în stilul locului, în culorile tradiționale, fără turnulețe. La fel, și la culorile instituțiilor: apele române (albastru); agențiile de mediu (verde); fiscul (roșu estompat); ISU (roșu aprins) etc. Mie îmi plac construcțiile rustice, simple, inspirate din modele străvechi. E păcat la noi, la țară, ca să nu mergi pe lemn și piatră, specifice zonei.
"Când au gustat țuica, englezii au izbucnit în urale"
- Am aflat că ziarul britanic "Times" a publicat, în anii '90, un reportaj despre Mățău, cu titlul "Un ținut uitat de timp". Despre ce a fost vorba?
- Despre tradițiile, obiceiurile, mâncarea bătrânească și țuica veche de prună, degustate cu o lăcomie pantagruelică de jurnaliștii de la Londra. Au fost surprinși de placa memorială dedicată Mareșalului Ion Antonescu și au întrebat de ce am pus-o în incinta ansamblului arhitectonic, închinat eroilor comunei? Le-am spus povestea: placheta de marmură a fost aprobată de Florea Ceaușescu, ministrul Apărării, și de fratele lui, Nicolae. Ministrului i-a scris profesorul Neacșu, ca să aibă cale liberă pentru toți eroii. Englezii au tot întrebat, crezând că scot ceva de scandal. Răspunsul a fost clar: "Noi ținem la valorile noastre naționale. Antonescu a fost un mareșal care a luptat pentru țară". Au schimbat vorba când a venit vremea mesei. Au mâncat șuncă, sarmale, mici, bulz... Dom'le, nu se mai săturau. Când au gustat țuica, au izbucnit în urale. Chiar și reportajul lor, deși purta un titlu ațâțător, a ieșit bine, corect, profesionist. Calități care, vă asigur, nu au fost "cumpărate" cu un litru de țuică, ci au purtat expresia seriozității țăranilor din Mățău, oferită unor gazetari adevărați.
Foto: M.N. Toader