Tenul și nocivitatea calculatorului

Redactia
Aproape tot ce se introduce în priză dăunează sănătății, pro­ducând câmpuri magnetice, câmpuri electrice, radiații electromagnetice etc.

De cuptorul cu microunde, pro­babil toată lumea știe cât este de pe­ri­culos, mai ales pentru copii și fe­mei­le însărcinate. Dar dacă la el pu­tem renunța, facem la fel și cu cal­culatorul, care este cu mult mai pe­riculos, nu doar pentru sănătate, ci și pentru frumu­sețe?
Cercetări recente, fă­cu­te de către specialiștii din domeniul medicinei și cos­metologiei au dovedit că îmbătrâ­ni­rea prematură a femeilor, în special a pielii lor, este provocată de zi­lele lungi pe­trecute în fața mo­nito­rului. Emisia de unde electromag­netice pă­trunde adânc în piele și îi distruge structura.
Din fericire, farmacia naturii de­ține câteva remedii eficien­te, chiar și pentru diminuarea efec­telor nega­tive ale pro­gre­sului tehnic. Iată câteva dintre ele:
* Consumați, zilnic, 300 g de sa­lată din varză și țelină - neu­tra­lizează ema­națiile nocive.
* Folosiți neapărat o cremă hidra­tantă și una de protecție.
* Aplicați în fiecare seară com­prese: un prosop fla­ușat, moale și pufos, se u­me­zește cu ceai din ace de brad sau apă cu sare de mare, se aplică pe față și se ține 3-5 minute.
* Dimineața și seara, fața se freacă cu o feliuță de măr proaspăt sau un cubuleț de gheață, obținut din orice suc de fructe, fără zahăr.
* Dimineața, în loc de apă de la robinet, fața se spală cu infuzie de pâine neagră. Peste o felie de pâine se toarnă apă fierbinte, se lasă până la răcire, se strecoară. Spălarea cu apa de pâine prote­jează pielea de deshidratare.
* Dacă lucrați la calculator, la fiecare 1,5 ore beți câteva înghițituri de apă cu suc de lămâie, grefuri sau oțet kombucha.
* Zilnic se bea nu mai puțin de 300 ml ceai verde.
* De două-trei ori pe zi, pielea se tamponează cu apă minerală.
* Dacă ați petrecut o noapte în fața monitorului și vreți să vă recupe­rați ex­presia feței, preparați un piure dens de cartofi. Amestecați un pahar de piure cu sucul unei lămâi, aplicați preparatul pe față, acoperindu-l cu un prosopel subțire. Peste 30 de minute, masca se înlătură, fața se spală cu apă rece sau infuzie de pâine.
* După o zi de muncă, se face un duș în așa fel ca apa să curgă de la ceafă pe co­loană (aici se află punc­­tele refle­xo­tera­peu­tice importante). Începeți cu apă călduță, apoi tot mai fierbinte, timp de 5-6 minute, iar la final rece. După duș, e de dorit să stați puțin în pat, să vă relaxați. Alun­gați toate gân­du­rile ne­gre, ascultați o muzică calmă, cu su­ne­tele naturii.
* Minimum o zi pe săptămână re­nunțați la lucrul cu calculatorul.

Două rețete "șoc"

* Profilaxia ridurilor timpu­rii provocate de radiații: 2 lin­guri de semințe de in se fierb în două căni de apă până se obține un terci. Se răcește până la 38°C și se aplică timp de 20 de minute pe pielea spălată. În caz de alunițe pe față, terciul se aplică răcit până la 18-20°C.
* Pentru pielea cu alunițe, nevi etc. Se folosesc comprese din in­fuzie de pătrunjel: 2 linguri de frunze se taie mărunt, se infuzează în 100 ml apă clocotită două ore (de preferat în termos). Infuzia strecurată se ames­tecă cu 100 ml lapte crud și se aplică pe față.