Muzică de alungat ceața

Dana Ene
- Înainte să înceapă postul Crăciunului, două formații cu «vino-ncoa'» vă invită la o distracție dublă: muzică pe alese și dans de rupt tălpile la pantofi. Prima ofertă vine de la Craiova, unde Alexandra Ungureanu și Crush vor evolua pe 10 Noiembrie, la "Cult Music Club". Cea de-a doua strigare vine din București, unde Dan Teodorescu se va arăta publicului îm­preună cu trupa lui, pe 14 Noiembrie -

Crush + Alexandra Ungureanu

Sunt 13 ani de când formația Crush + Ale­xan­dra Ungureanu cântă împreună. Au debutat în 2004, atunci când Sorin Seniuc (42 ani) și Radu-Con­stantin Cernăuțan (36 ani) i-au propus Ale­xandrei (35 ani) să se alăture trupei lor, Crush. So­lista era la momentul respectiv o figură remarcabilă pe scena muzicală românească. Alexandra cânta de la șase ani, participase la mai multe emisiuni și concursuri pentru copii și încă din adolescență își crease un repertoriu cu melodii compuse pentru ea de Dinu Giurgiu, Ionel Tudor, Adrian Despot, Marius Țeicu sau Cornel Ilie. Până atunci, ea cola­borase cu mai multe for­mații cunoscute, pre­cum Sistem, Holograf, Vița de Vie sau Taxi. În 2003, Alexandra a par­ticipat la selecția Euro­vision Ro­mânia, unde a obținut locul III și ne-a repre­zentat țara la Cer­bul de Aur. Cu toată glo­ria ei, moldoveanca le-a accep­tat oferta, cu con­diția să își păstreze nu­mele și să nu fie asimi­lată în tota­litate. "Deși alcătuim toți trei o formație, ei doi se numesc Crush, iar eu mi-am păstrat numele, poate și dintr-un fel de orgoliu. Au fost ani întregi de muncă în spate până când am reușit să mi-l impun", se confesa ea într-un interviu mai vechi.
Trio-ul lor s-a bucurat de un succes nebun și s-a impus în rândul trupelor dance din România. Au produs îm­pre­ună două albume de studio: "Crush + Alexandra Ungu­reanu" (2005) și "Hello" (2007), care le-au adus o mulțime de premii, printre care și "Cel mai bun album pop-dance" la premiile Ra­dio România Actualități, sau "Cea mai bună trupă pop" în 2011, la Premiile Muzicale MTV România.
La Craiova, Alexandra și Crush vor cânta hituri care au încins scenele discotecilor și difuzoarele radioului la momentul lansării, precum: "I Need You More", "Cu tine în rai", "Inima mea", "Plâng nop­țile", "Aprinde dragostea", "Hello" sau "C'est la vie", dar și cel mai nou single al lor, lan­sat pe 13 septembrie a.c. - "Copiii din noi". "Piesa asta e pentru toți cei care și-au pierdut visele undeva, pe drum, pentru cei care au uitat să se joace, pentru cei care și-au dat liniștea interioară și iau prea în serios viața. Dar este și pentru trupa Crush + Alexandra, cu dorul de noi, cei de la începutul călătoriei. Ne amintim cu drag și mergem mai departe în pas săltăreț!", declara cu nostalgie Alexandra.
(Biletele pentru concertul de la Craiova se pot achiziționa de la Cult Music Club și din rețeaua iaBilet.ro, la prețul de 20 de lei, sau în seara spec­tacolului, de la intrarea în club, la prețul de 30 de lei.)

TAXI

Pe 14 noiembrie, în Beraria H din Capitală, trupa Taxi își ser­bează majoratul: împlinește 18 ani. Aniversarea lor pică într-o zi de marți, o zi lucrătoare, însă asta nu vă va împiedica să stri­gați "prezent!", dacă vă numărați prin­tre fanii celei mai "iubibile" trupe din România. Și dacă vă duceți, pregătiți-vă pentru un spectacol nonconformist (stilul Taxi), căci dacă tot au ajuns ma­jori, membrii trupei vor să-și permită ce nu și-au îngăduit până acum: un concert fără limite!
Taxi este o trupă ce nu are nevoie de mari prezentări. A fost înființată în 1999, de Dan Teo­dorescu, personaj unic în peisajul muzical românesc, care își prezenta formația "doar o trupă pop-rock. Că dac-am fi avut un so­list rock, am fi fost și noi o trupă rock. Asta e".
?n cei 18 ani de existență, Taxi a trecut prin mai multe transformări, și azi este compusă din Darius Neagu (tobe), Kerezsi Csongor (chitară bas), Cantemir Neacșu (chitară electrică), Vicky Sava (voce), Daria Corbu (voce), Mugurel Coman (clape) și Dan Teodorescu (voce, chitară acustică).
Taxi a apărut pe piață cu "Jumătate de album", în 1999, disc pe care l-a întregit un an mai târziu, când a lansat "Trag un claxon". De atunci, for­mația a mai lansat încă șapte albume de succes, ultimul dintre ele fiind "15" (2014). Au primit numeroase premii și au o mulțime de admiratori. Entuziasmul, însă, nu le-a secat. Din 2014 și până azi au compus și prezentat pe piața muzicală mai multe single-uri, unele în colaborare cu alți cântăreți, precum cea mai recentă melodie a lor, Taxi x Delia - "Inadaptat", lansată pe 14 sep­tembrie.
(Pentru concertul Taxi din Berăria H, găsiți bilete cu prețuri cuprinse între 30 și 40 de lei - în avans - sau 40 și 50 de lei - în ziua concertului. Bi­le­tele se găsesc în rețeaua Iabilet sau la club.)