Casa unui român celebru: ANGHEL SALIGNY

Dumitru Badita
ORAȘE, CASE, OAMENI

Pe clădirea din strada Occidentului, nr. 10, ascunsă de vegetația care crește din abun­dență pe fâșia de pământ dintre zid și gar­dul metalic, e o placă de marmură inscripționată astfel: "În această casă a locuit și lucrat inginerul constructor profesor Anghel Saligny (1854 - 1925) care a conceput și a realizat podul peste Dunăre de la Cernavodă, construcția portului Constanța și alte lucrări inginerești de sea­mă". Harta cadastra­lă din 1911 con­firmă informația. Într-un peri­metru larg, din care fă­cea parte și o grădină întinsă, unde se aflau inclusiv grajduri pentru cai, e scris chiar numele mare­lui nostru inginer.

O naștere între ape

Știind câte obiective de in­te­res public a con­struit ge­nia­lul inginer român Anghel Sa­lig­ny, unele dintre ele, adevă­rate capodopere ingine­rești, casa din str. Oc­cidentului nr. 10 (e stra­da care leagă Piața Sfin­ții Voievozi de Calea Bu­zești) ar fi trebuit să fie în prezent casă me­morială sau muzeu de­dicat epocii de avânt economic cunoscut de România sub domnia lui Carol I. Dar clădi­rea, naționalizată de statul comunist, a fost vândută chiriașilor, a­par­ta­ment cu apartament, în baza legii 112. Exte­riorul casei este neîngrijit. Zugrăveala s-a spălăcit și s-a șters pe alocuri. Vis-a-vis de clădire sunt garaje din tablă, care arată ca niște coșmelii de mahala. Cum intru pe poarta metalică, descopăr în stânga un morman de deșeuri rezultate din finisaje: bucăți de polistiren, sârmă, tencuială uscată și cărămizi sfărâmate. Saligny a condus lucrări de anvergură pe șantierele de la sfârșitul secolului XIX, dar nu cred că, de-ar trece acum pe aici, i-ar conveni să vadă mizeria din curtea fostei sale case. Îi plăceau ordinea și curățenia, potrivit educației primite în familia sa, originară pe linie paternă din Prusia, și cu rădăcinile în Alsacia. Există în prezent în Franța localități numite Saligny, situate în depar­tamentele Vandée și Yonne. Primul venit în Țările Române a fost Alfred Saligny, tatăl inginerului Anghel Salingy, dar și al lui Alfons Saligny, la rândul său inginer, însă în domeniul chimiei, și al Sofiei. Prusacul cu origini franceze a fost profeso­rul de limba franceză al copiilor lui Ion Ghica, cărturar și diplomat român, autor al unor fascinante scrieri memorialistice. Alfred îl întâlnise în Ger­mania pe Ghica și a fost cucerit de poveștile aces­tuia despre priveliștile și oamenii de la gurile Du­nă­rii, astfel încât nu a mai stat pe gânduri, și-a fă­cut bagajele și a sosit în Moldova, unde s-a căsă­torit cu o tânără de origine poloneză. În 1853, li s-a născut primul copil, Alfons, în 1854 a venit pe lume Anghel, iar doi ani mai târziu, mezina Sofia. Referitor la nașterea lui Anghel, biografii au găsit informații potrivit cărora viitorul constructor al podului de la Cernavodă s-ar fi născut într-un han din satul Șerbănești, situat în apropierea Tecuciu­lui. Era un început de mai, cu ploi torențiale care biciuiau satele și dealurile din sudul Moldovei și umflau râurile și pâraiele care își ieșiseră din matcă și se revărsaseră prin lunci. Șuvoaiele de neoprit s-au năpustit și asupra hanului, unde nevasta lui Saligny abia născuse, astfel încât puțin a lipsit ca valurile să ducă la vale chiar patul unde gângurea micul Anghel. Din fericire, au scăpat cu toții teferi, iar cel de-al doilea copil al familiei Saligny va ajun­ge un inginer genial, care va construi primul pod de cale ferată peste Dunăre, legând Dobrogea de Ro­mâ­nia, sfidând astfel fluviul care înghițise multe vieți omenești. Oricât de cumplite au fost viiturile în anotimpul dezghețului, călătorii le-au privit așezați confortabil în compartimentele tre­nu­rilor, care au trecut apoi, zi și noapte, pe dea­supra stihiei.

Omul marilor proiecte

Anghel Saligny și-a în­ceput educația în ca­drul pensionului deschis de tatăl său în Focșani. După unirea din 1859, familia Saligny a cerut cetățenia română, deve­nind cu toții membri cu drepturi depline ai na­țiunii române. Totuși, dor­nic să le ofere co­piilor săi acces la școli unde se studia temeinic, întrucât învățământul nos­tru liceal și uni­ver­sitar se afla abia la în­ceput, înțeleptul Alfred i-a înscris pe aceștia la școli înalte din Ger­ma­nia. Așa a ajuns Anghel la Potsdam, apoi la Ber­lin și la Charlottenburg. I s-a propus să studieze astronomia, dar tânărul venit din România a refu­zat, motivând că: "Astronomia este frumoasă, dar eu vreau să fac ceva pentru țara care ne-a oferit azil", cum spune într-un articol publicat de "Cronica Vrancei". În 1875, a fost invitat să fie pro­fesor la Dresda, iar Saligny a refuzat din nou: "Deși familia mea s-a născut din apele Loirei și pe urmă a pribegit prin lume, noi am fost întotdeauna loiali, așa că dacă o țară ne-a dat azil și ne-a recunoscut drept fiii ei, noi n-o putem trăda". Statul ro­mân, abia înfiripat, avea nevoie de căi ferate, de poduri peste râurile învolburate, de docuri în porturi, pentru a susține activi­tatea comercială, de silozuri un­de să depoziteze grânele, pentru a putea fi vândute mai bine pe piața internațională, de sedii noi pentru instituțiile din marile ora­șe. Saligny știa de toate aceste lipsuri și se simțea chemat să se implice cu toată pu­terea minții sale pentru modernizarea României, sub sceptrul lui Carol I. La 20 de ani, era deja li­cen­țiat în inginerie al Școlii Politehnice din Char­lottenburg. Imediat întors în țară, tânărul inginer constructor a fost trimis la Praga, să supravegheze construirea unor vagoane comandate de români. Vagoanele vor rula mai târziu pe căile ferate, în­fiin­țate după planurile sau chiar sub comanda sa: Predeal - Ploiești (1876), Adjud - Târgu-Ocna și Bârlad - Vaslui (1881), Fetești - Cernavodă (1883), pentru ca în 1895, Saligny să fie numit direc­tor general al Căilor Ferate Române. Opera vieții sale a rămas linia Fetești - Cernavodă, cu podul care a unit feroviar Dobrogea de România, după ce aceasta fusese alipită politic, în urma răz­boiului din 1877.

Nitul de argint

În 1887, Ministerul Lucrărilor Publice i-a cerut lui Saligny să proiecteze linia Fetești - Cernavodă și podul peste Dunăre. Inginerul avea 33 de ani. Și-a asumat proiectul și s-a pus pe treabă. Mai întâi a vizitat în Scoția șantierul unde se afla în construc­ție cel mai mare pod din lume la vremea aceea, Firth of Forth (2 X 521 m, după cum precizează revista drumuripoduri.ro). Apoi a format o echipă numai din ingineri români, majoritatea foști elevi de-ai săi de la Școala Națională de Poduri și Șo­sele. La 9 octombrie 1890, a fost pusă piatra funda­mentală a lucrării. Au fost folosite 16.823 tone de oțel și câteva milioane de nituri. În septem­brie 1895, a fost bătut ultimul nit, confecționat din argint, în cel mai lung pod din Europa continentală, din acea vreme. La festivitate a fost prezent regele Carol I, podul primind numele său. Saligny a stat sub pod, în timp ce un convoi format din 15 loco­motive a rulat pe calea ferată. Genialul inginer constructor a ținut să arate asistenței că are încre­dere în opera sa și a colaboratorilor săi. Replica sa a rămas celebră: "Știam că va ține".
Nu dețin date despre construirea casei din str. Occidentului nr. 10, dar am descoperit în ediția din 1904 a Anuarului Bucureștilor, că inginerul locuia deja la această adresă. Locuise, în trecut, în str. Fântânei (actuala str. Gen. Henry Berthelot) și în str. Manea Brutaru (actuala str. Gen. Constantin Budișteanu). A fost căsătorit cu Tereza Kohna, având împreună trei copii: Eugenia, Mihail și So­fia. În 17 iunie 1925, după ce a luat masa împreună cu familia - era aniver­sarea zilei de naștere a soției sale - Anghel Saligny s-a așezat în scaunul în care se odihnea de obicei și a închis ochii pentru tot­deauna. A fost înmormântat în cimitirul Sfânta Vineri din București. Dacă treceți pe strada Occi­dentului, opriți-vă câteva clipe și priviți ce a rămas din casa în care a locuit inginerul Anghel Saligny, amintindu-vă că a fost urmașul unui neam străin, dar a ajuns unul dintre cei mai admirați și respectați români.