LUMINA și DEPRESIILE SEZONIERE

Gilda Fildan
- Avem nevoie de lumină, tot așa cum nu ne putem lipsi de aerul pe care îl respirăm. Ea ne face fericiți și ne ține mintea trează. Mai ales în lunile de iarnă, ca să ținem piept depresiilor care încearcă să ne cotropească, nu ne putem lipsi de lumină -

Apăsăm pe întrerupător și încăperea se umple instantaneu de lumină; pe tim­pul nopții, străzile sunt luminate, iar meciu­rile de fotbal se desfășoară în nocturnă, sub lumina orbitoare ce se revarsă din nenu­mă­rate proiectoare înșiruite pe panouri, într-o arhitectură grandioasă. Vine iarna, dar n-avem motive să ne temem că vom bâjbâi în în­tuneric. Înainte de a fi fost inventată lumina artificială, marea majoritate a oame­nilor obișnuia să meargă la culcare odată cu lăsarea întunericului, în vreme ce ziua era dedicată muncii și, în general, procurării hranei. Ceea ce și noi fa­cem astăzi. Cu deosebirea că nu suntem nevoiți să ne asigurăm supravie­țuirea desțelenind pustietăți aride, ci ne petrecem zilele plimbându-ne de prefe­rință pe tastatura calculatorului, navi­gând nu în lar­gul mării, ci pe internet, ocrotiți confortabil în spații închise. Un mod de viață practic și comod, totuși nu neapărat sănătos, de­oarece corpul primește astfel prea puțină lumină naturală, mai ales în lunile de iarnă.
"Lumina ne e indispensabilă, ca să fim sănă­toși și să ne păstrăm echilibrul psihic", afirmă specialiș­tii. Însă ce este ea de fapt? Oamenii de știință au definit-o drept acea parte din spectrul radiațiilor electromagnetice care poate fi detec­tată cu ochiul, fără niciun fel de mijloace ajută­toare. Noi o perce­pem ca fiind albă, dar, în reali­tate, ea se compune dintr-o paletă de culori diferite, mergând de la roșu până la violet. Și fie­care dintre ele ne influențează într-un anume fel funcțiile fiziologice și starea de bine.
"În structura luminii de zi, o pondere însem­nată îi revine celei albastre, iar aceasta blochează la nivelul creierului formarea melatoninei, hor­monul somnului. În schimb crește secreția de se­ro­tonină, care întreține starea de veghe și poten­țează vioi­ciunea. În primele ore ale serii, când se amplifică în mare măsură componenta roșie a luminii, pro­ducția de melatonină a glandei epifize se desfășoară nestânjenit. Apare atunci oboseala și, dacă nu inter­vin alte impedimente, vom avea un somn odihnitor. Ca să fim în formă, avem nevoie de un contrast puternic între zi și noapte, în ce privește expunerea la lumină. Cronobiologii insistă că aceasta este o condiție sine qua non, fără de care nu poate fi susținut ritmul ideal de 24 de ore al ceasului nostru interior. "De fapt", ne învață ei, "ar trebui să trăim ca țăranii din Evul Mediu. Să ne trezim devreme, să petrecem cea mai mare parte a timpului în aer liber și să ne bă­găm în pat îndată ce se întunecă. Dar industria­lizarea a adus cu sine un alt stil de viață: oamenii stau zile întregi în spații închise. Să nu uităm însă că ferestrele filtrează lumina na­turală - iar cea artificială nu este sufi­cientă, pentru a satisface inte­­gral nevoile organis­mului. Cu atât mai puțin iarna, când celor ce lucrea­ză în birouri li se asigură peste zi o ilumi­nare cu in­tensitatea de 500 lucși, cu totul necorespun­zătoare." Ce-i drept, une­ori întâlnim și fenomenul in­vers: o lumină prea pu­ter­nică, stridentă, cu efect de stimu­lent. În asemenea situa­ții, creierul nu primește sem­nalele necesare pentru a se pregăti de somn.

Lipsa luminii aduce boli

Medicii și cronobiologii avertizează acum că, pe termen lung, lumina insuficientă are conse­cințe negative asupra sănătății. Se instalează bo­lile tipice civilizației actuale, cum sunt insomnia, hiper­tensiunea arterială, afecțiunile cardiovas­cu­lare, supraponderalitatea, diverse probleme ale muscu­la­turii. De asemenea, se înregistrează și o creștere semnificativă a tulburărilor di­ges­tive. Este dovedit științific și riscul ce amenință să­nă­tatea muncito­rilor care lucrează în schim­buri. La ei apar foarte des forme de cancer, cunoscute ca fiind ge­nerate de dezechi­li­brele hormonale, așa cum sunt cele ma­mare sau de prostată, fapt confirmat între timp și de Orga­ni­za­ția Mondială a Sănătă­ții. În Danemarca, tu­morile de natură hor­mo­nală ale lucrăto­ri­lor care își desfășoară ac­ti­vitatea în schimburi sunt incluse în lista boli­lor profesionale.

Lumina albastră

Lumina ideală este aceea care ne face sănă­toși, fericiți și capabili să ne concentrăm. Un mare pas înainte în această direcție l-a reprezentat o descope­rire făcută de cercetători în jurul anului 2000. Ei au constatat abia atunci că în ochii noștri există un tip de receptori prevăzuți cu un pigment fotosensibil: me­lopsina. Aceștia reacționează la lumina albastră de o anumită intesitate, favori­zează starea de veghe și ne resetează zilnic ceasul interior.
De aici a pornit o vastă muncă de cercetare, în care sunt angrenați deopotrivă atât medici, cât și spe­cialiști în tehnica luminii. Ei urmăresc să dezvolte un nou concept de iluminare - și anume, una aptă să acțio­neze pozitiv asupra foto­recep­torilor cu melopsină. Să ne imaginăm un cer virtual, alcătuit din lămpi LED, care să ne ofere di­mineața o lumină vie, cu efect stimulator, iar spre seară, una la care compo­nenta albastră, mai rece, să fie estompată și să lase loc pentru mai multă lumină roșie, caldă. În câteva țări din Occident, asemenea instalații de iluminat au fost deja montate experi­mental în unele spitale și cămine de bătrâni, dar și în școli și clădiri de birouri. Studiile realizate până în prezent în spi­tale arată că acest sistem flexibil de iluminare îmbunătățește starea afectivă a pacien­ților, susți­nând procesul de vindecare. Iar la seniorii inter­nați în cămine s-a remarcat o calitate mai bună a somnului și menținerea capacităților cognitive la un nivel satisfăcător pe timp mai îndelungat, ca și împuținarea accidentelor rezultate din că­deri.

Depresia sezonieră

Cea mai cunoscută suferință psi­hică provocată de lipsa luminii este depresia sezonieră, care își face apariția în lunile de toamnă și iarnă. Fiecare dintre noi a putut observa cum îi dispare elanul și cheful de viață, în zilele când soarele se ascunde sub o pătură groasă de nori și totul din jur devine parcă cenușiu. "Lumi­na este un element existențial, in­dispensabil, la fel ca apa și aerul", explică psihiatrii. Ea acțio­nează asupra întregului nostru organism, iar lipsa ei influențează ne­gativ sistemul imunitar. Conse­cințele sunt diferite, de la om la om: unul se îmbolnăvește de ulcer, altul face astm sau are me­reu dureri de cap. Și există per­soane care se con­fruntă cu această formă de depresie, la care stările de descura­jare profundă provin dintr-o modi­fi­care a secrețiilor hormonale, determinată de lu­mina insuficientă pe care o primim în cursul sezo­nului rece. Vara, intensitatea luminii se ridică până la 100.000 lucși. Iarna, când lămpile din tavan nu ne dau decât 500 lucși, bineînțeles că ne cuprinde tristețea. Medicii nu se miră, ei știu că majoritatea oamenilor, chiar și cei echilibrați psi­hic, manifestă până la un punct fluctuații emoțio­nale și schimbări de comportament, în funcție de anotimp.
Încă în secolul IV, Hipocrat scria că aspi­ranții la profesia de medic ar trebui să studieze amănunțit anotimpurile. În medicina tradițională chineză - ca și în ayurveda - căldura, răceala și uscăciunea dețin un rol esențial în diagnosticare și tratament. Multe animale au obiceiul de a hi­ber­na iarna, pentru a-și economisi rezervele de energie. "Numai noi ne comportăm, de o sută de ani încoace, ca și cum am fi niște făpturi complet independente de lumină și căldură, deoarece cu­rentul electric ni le pune la dipoziție în orice moment, un an întreg", comentea­ză critic psihia­trii, precizând că unii reușesc să facă față acestui regim de viață, pe când alții nu: "Pa­cienții cu depresie sezonieră reprezintă 14% din totalul populației."
În afară de melancolie, principalele simptome ale acestei depresii sunt urmă­toarele:
* Lipsa de energie, în special după-amiaza și seara.
* Interesul scăzut pentru cultivarea relațiilor cu cei din jur.
* Creșterea în greutate.
* Apetit exagerat, mai ales pentru carbo­hidrați (paste, dulciuri, făinoase).
Studiile confirmă faptul că persoanele cu depre­sie sezonieră au tendința să mănânce mai multe dulciuri, paste și alte alimente bogate în carbohi­drați. Ceea ce nu ni se va părea ciudat, dacă ne vom uita puțin la propriile noastre de­prinderi alimentare. Vizităm târguri de Crăciun iluminate feeric, unde ne străduim instinctiv să compensăm deficitul de lumină, delectân­du-ne cu turtă dul­ce, cozonac și vin fiert. Cine se simte tentat să bea vin fiert vara?
De altfel, sezonul "întu­necat" nu este unicul factor declan­șator al acestui dis­confort afectiv. El poate fi provocat și de alte împre­jurări, de pildă, de mutarea dintr-un apartament cu fe­restre mari, prin care lumi­na se poate revărsa generos în camere, într-o locuință mai înghesuită și întunecoasă. O schimbare similară se poate petrece și la birou, iar rezultatul va fi identic. Rețineți: dacă obser­vați la dvs. simp­tome ca acelea descrise anterior și aveți sus­piciuni, adre­sați-vă pentru diagnostic unui medic care vă in­spiră încredere. El va stabili dacă într-adevăr este vorba de o depresie sezo­nieră sau dacă indis­poziția dvs. pornește eventual dintr-o altă cauză. Deocamdată noi vă ajutăm cu un mic test, care vă poate servi ca instrument pen­tru o primă orien­tare.

Fototerapia

Un ajutor de nădejde contra de­pre­siei sezoniere este fototerapia, o me­todă ve­rificată și recunoscută de oamenii de știință. Studiile au dovedit că între șase și nouă pacienți din zece, cărora li se face acest tratament, timp de două sau trei săptămâni, reușesc să-și ame­lioreze sensibil simptomele. Există diverse modalități de utilizare a fototerapiei. Cea clasică și totodată mai cunoscută constă într-o expunere zilnică de 30 de minute la o lampă specială de 10.000 lucși. "Momentele optime ale zilei sunt dimineața sau în jurul prânzului, deoarece ele corespund cel mai bine nevoilor or­ganismului", precizează specialiștii. Pentru per­soa­nele prea ocupate ca să-și poată permite de­pla­sarea zilnică până la un cabinet, s-au realizat lămpi perso­nale, cu nu­mai 3.000 lucși, care pot fi în­tre­buințate în timpul pro­gramului de lucru, fiind așezate, pur și simplu, pe birou. Iar doamnele foarte atente cu aspectul tenului lor au la dispoziție măști cu LED-uri, care le ate­nuează ridurile prin sti­mularea producției de colagen.

Lumina naturală

Dar medicii, cronobiologii și electroniștii sunt unanim de acord că terapia cea mai eficientă rămâne totuși lumina naturală, pe care nicio lam­­pă sofisticată și niciun sistem de iluminat n-o pot înlocui. În lunile de iarnă, doza maximă de lucși o putem obține cu o drumeție la munte, într-o zi când soarele își arată cât de cât chipul dintre nori. Însă și atunci când cerul este acoperit, ieșind în aer liber la orele prânzului, tot vom primi 2.000 până la 4.000 de lucși, deci mai mult decât într-o încăpere luminată artificial. "De aceea, ar trebui să ieșim cât mai des din casă în cursul zilei, iar ideal ar fi să facem și mișcare", su­bliniază specialiștii. Să le ascultăm sfatul și, chiar dacă nu e ușor să ne învingem comoditatea, să ne îm­bră­căm bine și să mergem la o plimbare, în loc să ronțăim un baton de ciocolată, stând pe cana­pea. Dacă soarele nu este prezent, să lăsăm măcar lu­mina zilei să ne mângâie fața.