Selecția "Formula As"

Adriana Bittel
* Ioan Stanomir, "Rusia 1917. Soarele în­sângerat. Autocrație, revoluție și to­ta­li­tarism", Editura Humanitas (tel. 021/311.23.30), colecția "Istorie", 222 p.

Dintre tinerii intelectuali a căror evoluție pu­blică o urmăresc de vreo două decenii, timp în care au ajuns și ei cuadragenari, îmi place mult Ioan Sta­no­mir, acum profesor la Facultatea de Ști­ințe Po­litice a Universității din București. Cărțile pu­blicate în colaborare, cele doar sub semnătura lui, intervențiile în massmedia - toate se remarcă prin seriozitatea argumentării bine documentate dar și prin talentul - mai rar - al exprimării me­mo­rabile, fără clișee și fără "intelectualisme" osten­ta­tive, care-l fac con­vin­gător. În noua lui carte pe ca­re vi-o recomand azi, Stanomir s-a încumetat să reia un subiect deja tratat de mulți cercetători care au încercat să răspundă la ace­leași între­bări: de ce și cum s-a instalat a­cum 100 de ani comunismul tocmai în Ru­sia; ce consecințe a avut pentru Europa și restul lumii această "schimbare de orân­duire"; cum a evoluat și în cele din urmă s-a pră­bușit el. Politologul nostru găsește răspun­suri scrutând întregul secol XX, "sân­ge­ro­sul". Excres­cență a credințelor iluministe și uma­nis­te din cele do­uă secole precedente, co­mu­nis­mul s-a vădit a fi, încă de la întemeierea lui ca doc­trină fi­lo­sofică și po­litică de către Marx și En­gels, o uto­pie peri­cu­loasă, care a fascinat și înre­gi­men­tat oa­meni din toate domeniile, a atras prozeliți fana­tici. Trans­for­marea utopiei într-o practică so­cială, cu con­se­cințele știute pentru viața oamenilor, s-a pro­­dus în con­di­țiile tulburi ale Primului Război, când Le­nin, repre­zen­tantul unei secte politice mici, par­tid­ul bolșe­vicilor, a transpus principiile marxiste, în ur­ma lo­vi­turii de stat cunoscute ca "revoluția din Oc­­tom­brie", într-o acțiune politică ce a instaurat pen­­tru aproape un secol un regim de care lumea în­treagă a trebuit să țină seamă. Printr-o observare atentă a con­textului istoric dar și a reflexului său în pro­du­sele culturale ale epocii, ni se arată legăturile dintre realitatea rusească, spiritul rus și utopia pe care comuniștii lui Lenin au propus-o, cu noul re­gim, inevitabil parazitat de practicile autocrației ca­re l-a precedat. Lenin revoluționarul (și agentul mi­lita­riș­tilor germani în tentativa de destabilizare a Impe­riului Rus inamic) a completat teoria marxistă cu ideea că noua orânduire se poate impune pe glob, prin unirea proletariatului peste granițele naționale. Ioan Stanomir observă subtil cum s-a transformat treptat, sub presiunea împre­ju­ră­rilor (căci liberalismul oc­ci­den­tal a rezistat provocărilor ge­ne­rate de efectele devastatoare ale războiului), această tentativă de globalizare în limitarea la o sin­gură țară. Abia Stalin a fost cel care a extins regimul la ni­ve­lul fostului Imperiu Rus, trans­­for­mat în U.R.S.S., și a dus trăsă­tu­rile lui până la ulti­mele con­se­cințe prin exacer­barea con­tro­lu­lui social, te­roa­re și modernizări socio-econo­mi­ce nebunești. Co­mu­­nismul nu e rusesc - suge­rea­ză autorul - dar mul­te din trăsăturile lui din sec. XX sunt marcate de abi­surile sufletului rus, de cre­dințele și aspirațiile mi­­lenare ale acestuia. "Rusia 1917" nu e o simplă de­scriere a apariției și evoluției unui regim politic ce a marcat destinul lumii în se­colul trecut și nici o sin­­teză a studiilor ce urmăresc avata­rurile lui. E o ana­­­liză de adâncime, inteli­gen­tă și obiec­ti­vă, cum nu se poate mai necesară azi, când lumea în care trăpim nu e scutită de tendințe totali­tare.