Povestea unei afaceri de succes - "Fabricat în Roșia Montană"

Ciprian Rus
Cu aerul ei interbelic, ușor decrepit, dar nobil, Casa Universitarilor din Bucu­rești, una dintre cele mai frumoase clădiri vechi ale Capitalei, și-a pus haine de gală zilele trecute, cu ocazia unuia dintre cele mai pretențioase târguri de Crăciun din Capitală, Târ­gul "Noel".

Zeci de expozanți, printre care câțiva dintre cei mai apreciați tineri designeri români - creatori de bijuterii, accesorii în metal, lemn și piele, iscusiți meșteri tradiționali, vestiți produ­cători de haine și cosmetice - s-au reunit sub sigla "Noel", pentru a le oferi variante cât mai speciale de cadouri de sărbători celor care s-au săturat de unifor­mizarea de "tip mall". De la produse de ma­re lux, pe care le puteai doar ad­mira (solicitând un buzunar prea larg), până la mă­run­țișuri care de ca­re mai sim­patice, târgul de la Casa Uni­ver­sitarilor a ofe­rit de toate vi­zi­tatorilor, prin nu­meroasele saloane ale clă­dirii de pe strada Dio­nisie Lu­pu. Dar cea mai ma­re surpriză avea să fie prezența prin­tre ex­pozanți a mărcii "Made in Ro­șia Montană". Chipul luminos al lui Tică Da­rie, tânărul luptător pentru viitorul Roșiei Mon­­tane de acum câțiva ani, a magnetizat ime­diat lumea prezentă la târg. Mutat de câțiva ani la Roșia Montană, adolescentul de pe baricadele anti-Gold Corporation este acum un antreprenor de succes, datorită unei linii de îmbrăcăminte de lână lucrată de femeile din Apuseni. Să fi fost doar reputația Roșiei Montane și prezența sim­paticului Tică Darie, și standul de la Târgul "Noel" ar fi fost luat cu asalt. Însă, dincolo de asta, pro­dusele "Made in Roșia Montană" chiar au suflet, și-au luat culorile parcă din optimismul lui Tică și au ștaif nordic, împrumutat din Da­nemarca, țara în care Tică a studiat în anii de liceu. Iar faptul că fularele, puloverele și căciulile care pot sta oricând pe un raft de design oc­cidental sunt lu­crate de femei din Roșia Montană dă o notă specială afacerii sociale a lui Tică Darie. Sufocat de lumea curioasă să afle ultimele noutăți din Ro­șia Montană și să-și ia o amintire lucrată de oamenii locului, Tică a făcut cu greu față celor două zile de târg. Oamenii i-au întors, însă, pe loc bunăvoința și deschiderea și i-au ofe­rit premiul de popularitate al Târgului, încă un semn că Roșia Montană a rămas vie în inima oa­menilor, la câțiva ani după ce proiectul Gold Cor­poration a fost aban­donat.

"În ciuda piedicilor, au apărut câteva inițiative frumoase în comună"

Mi-am dat întâlnire cu Tică a doua zi după târg, în spațiul celor de la "Meșteshukar ButiQ", un cochet magazin cu obiecte meșteșugărești de ca­litate, realizate de oameni din comunități cu probleme speciale, așa cum e și Roșia Montană.

- Tică, ați fost înconjurați cu foarte multă simpatie la Târgul "Noel". Lumii încă îi pasă de ce se întâmplă în Apuseni. Cu ce vești ai venit la București de pe frontul Roșiei Mon­tane?

- Într-adevăr, multă lume de la târg era cu­rioa­să despre situația la zi din Roșia Montană, mă în­trebau oa­menii dacă mai există compania aceea minieră acolo. Interesul față de situația Roșiei Montane a rămas viu. Din păcate, localitatea în continuare e pierdută în pro­iect. Nu există plan urbanistic general, primăria nu e des­chisă la propu­ne­rile de in­ves­tiții în zonă... Am făcut, personal, mai multe propuneri de când sunt în Roșia Montană. Chiar anul acesta, am vrut să transform o clădire într-un spa­țiu cultural, social și educa­țio­nal. Le-am zis că am mobilier, că am calculatoare, că pot aduce oameni care să țină diverse cursuri, am zis că sunt dispus să plătesc chirie, dar nici așa nu am reușit. Am primit hârtie că nu e de acord Consiliul Local cu proiectul. De la Pri­mă­rie există reticența asta în continuare... Dar am și vești bune. În ciuda acestor piedici, au apărut câteva inițiative fru­moa­se în comună. Este un proiect, "Trai cu rost", al unor localnici aju­tați de niște clujeni, care promo­vează turistic zo­na Roșia Montană - Bucium - Cor­na: au amenajat mai multe trasee ghidate, au făcut o treabă foarte faină. Programul de restau­rare "Adoptă o casă" a continuat și anul acesta, iar casa parohială uni­tariană e aproape gata. De curând, s-a deschis un club de tir cu arcul, copiii din Roșia abia așteaptă să ne întoarcem și să reluăm antrenamentele. Apoi, sunt localnici care au investit în turism: și-au amenajat spații de cazare, și-au renovat bucătăria, toaletele, deci sunt deja condiții mai bune pentru tu­rism. Iar anul ăsta, tu­ris­mul a mers gro­zav la Roșia Mon­tană! De la sfârșit de aprilie până în toamnă, lu­mea vine buluc și se și cazează, nu e doar în tranzit. Vin mulți studenți, unii de la universități de afară, care fac studii despre Roșia Montană...

- ... și, pe lângă toate aceste lucruri pozitive, există și mica voastră firmă, "Made in Roșia Montană", câștigătoarea premiului publicului la un târg bucureștean de nivelul Târgului "Noel".

- Chiar nu ne-am așteptat să primim noi premiul publicului. Dar au fost mulți oameni care au cumpărat produsele noastre, iar asta trebuie pus și pe seama faptului că lucrurile sunt făcute în Roșia Mon­tană, dar și pen­tru că sunt de ma­­re calitate. Lu­­mea a fost sur­prinsă să vadă ce diver­sitate de pro­duse și de culori avem și ce lu­cră­tură a­vem. Există o mare simpatie pentru Roșia Mon­­tană, asta e lim­pede, și avem un mare avantaj din acest punct de vedere.

De la șosete de lână, la o gamă de haine ca-n Vest

- Cum a început povestea voastră cu "Made in Roșia Montană"?

- Totul a început după Crăciunul din 2013. Tocmai ieșisem din spitalul de la Câmpeni, fu­sesem internat pentru amigdalită. Cum am ajuns acasă, la Roșia Montană, am rugat-o pe tanti Eta, vecina mea, să îmi facă o pereche de ciorapi groși, de lână, pe care să scrie "Roșia Montană". Știam că lui tanti Eta îi era mai mare dragul să croșeteze... După două zile, mi-a arătat ciorapii și mi-au plăcut foarte mult, așa că m-am hotărât să-i fac cunoscuți lumii întregi, pe Internet, că poate își doresc și alții. După două zile, primisem 100 de comenzi! Când i-am spus lui tanti Eta, a murit de bucurie... Urma Revelionul, dar ne-am mobilizat, am căutat în sat și alte doamne care știau să croșeteze ciorapi și am cumpărat ceva lână toarsă. Soțul lui tanti Eta a făcut andrele pentru toată lumea, iar noi le-am arătat modelul. Apoi, la un moment dat, am zis: "Stop, hai să vedem cum ne putem organiza mai bine!". Treaba devenea tot mai serioasă. Eram foarte tânăr, nu aveam experiență, a trebuit să fac firmă, să aflu cum se face o afacere. După un an, am deschis un magazin pe Internet, am participat la cursuri de afaceri, ne-am înscris la un concurs de între­prinderi sociale, unde am și câștigat. Am primit niște bănuți, i-am investit, și tot așa, am crescut de la an la an. Am experimentat mult, și uite că de la niște șosete de lână am ajuns la o gamă foar­te largă de căciuli, de gulere, de fulare, de pulovere...

- Doamnele din Roșia Montană cum s-au adaptat la trecerea de la banalul împletit de șosete, la obiecte de vestimentație mult mai ra­finate?

- Noi am început cu șosete de lână, am mai făcut căciuli, gulere, dar nu era mare calitate în ele. Am stat apoi o lună să ne antrenăm creati­vi­tatea și le-am spus doamnelor că pot să facă ce produse vor dânsele, că era maieu, că erau bluze, că erau pantaloni scurți. Au ieșit 125 de produse diferite create de vreo 50 de doamne! Am rea­­lizat atunci că doam­­nele aveau un ex­traordinar poten­țial, că erau foarte pri­­cepute. Noi cre­deam că știu să facă doar șosete, nu ne ima­gi­nam că știu să facă lu­cruri atât de com­pli­cate!

- Cum trăiesc fe­meile din Roșia suc­ce­sul lucrurilor fă­cu­te de ele?

- Sunt foarte bucu­roase, foarte mul­­­țumite, dar s-ar bucura să aibă mai mult de lucru. Îmi tot cer să le aduc lână! Cu 30 de doamne, care lucrează cam 4 ore pe zi, 200 de kilograme de lână le consumăm într-o lună! În funcție de produse, facem o mie, o mie și ceva de articole pe lună. Femeile sunt din vreo zece sate din comuna Roșia Montană, sunt femei de la 40 de ani în sus. Lu­crea­ză de acasă, noi le dăm lâna, le dăm și fișe de lucru, ca să mear­gă totul ca la carte. Iar treaba merge grozav! Anul ăsta am mers foarte bine, am crescut foarte mult în comparație cu anul trecut. La anul, ne concentrăm pe colecția de iarnă, vom face stocuri, vom lucra cu precomenzi și sperăm să ieșim cu ele în Scandinavia, unde voi merge pentru două săptămâni să caut clienți.

"M-am stabilit la Roșia, am familie, am devenit tătic. Cred în viitorul Roșiei"

- Vorbești cu mare entu­ziasm despre Roșia Montană și despre munca ta acolo. Cum te-ai adaptat tu, un băiat de 20 de ani, la Roșia Montană? Cum îți merge?

- M-am adaptat foarte rapid, poate și pentru că eram foarte tânăr. Aveam 21 de ani, nu eram prins cu prea multe și mi-a fost mai ușor să fac tranziția. Când m-am mutat eu, erau probleme la Roșia Montană, e­rau conflicte, dar pe mine, sincer, astea m-au atras, m-au ambiționat, m-au ți­nut și mai tare în Roșia. Dacă era așa, mai plictisitor, nu știu dacă mi-ar fi plăcut. Acum m-am stabilit de-a binelea la Roșia, am o fa­mi­lie, am devenit tătic din august. Ne sim­țim cu toții foarte bine, e un loc așa de liniștit. Acum, când ajungem la Bucu­rești, parcă trecem dintr-o extremă în alta. E minunat să trăiești acolo, simți mereu nevoia să faci ceva pentru locul acela. De asta și stau la Roșia Montană, pentru că simt că sunt atâtea de făcut. Sunt atâtea probleme, vreau să rezolv din ele, vreau să las ceva în urmă. Dacă nu e viață culturală, vreau să ajut să fie. Nu sunt afa­ceri sociale, atunci fac ce am făcut eu cu cele 30 de femei. Eu nu făcusem afa­ceri înainte, sunt un no­vice, nu aveam nicio ex­pe­riență, dar am avut do­rința asta să fac ceva și să învăț.

- Simți că modelul aces­ta al tău ar fi viitorul aco­lo?

- Ideea e să fie cât mai multe inițiative ca a noas­tră și din partea local­ni­cilor, și din partea celor care vor să se mute aco­lo. Numai așa putem cons­­trui o comunitate ca­re să nu depindă de o singură industrie, de o singură companie, cum a fost până la Revoluție sau cum s-a întâmplat acum, cu RMGC. Dacă sunt 50 de afaceri, e foarte greu să pice toate dintr-una. Sunt și în Roșia oameni care vor să miște ceva. Dar sunt și unii demoralizați, după câte au văzut în ultimii ani. Li s-au promis atâtea, și acum, când văd blocajul care există, le e greu să creadă că se mai poate întâmpla ceva bun acolo.

- Dar tu crezi că se poate face ceva frumos acolo? Crezi în viitorul Roșiei Montane?

- Păi cred! (râde) Dacă m-am mutat acolo, dacă am rămas și dacă mă implic în toate acti­vitățile de acolo, înseamnă că sigur cred. Mulți au râs de mine la început, că "tu cu șosete vrei să salvezi Roșia Montană?!". Eu nu am zis că salvez Roșia Montană cu croșetatul. Și nici nu cred că noi, cei care am fost împotriva cianurilor în Apu­seni, trebuie să venim cu o soluție. Sunt localnicii care trebuie să pună presiune pe autorități, ca să deblocheze situația de acolo. Iar cei care au blocat-o trebuie să vină cu soluții! Dar eu nu mai am așteptări de la nimeni, merg pe cont propriu, merg cu oamenii pe care mă bazez. E ceva de an­duranță, dar prefer să fac eu ceva, decât să aștept la nesfârșit ajutor de la nu-știu-cine.