Un stat pe cale de a fi confiscat

Toma Roman
Acum o sută de ani, în 1917, România, încă tânără, se afla într-o primejdie mortală.

Trădată de Rusia (aflată în plină revoluție), pe jumătate ocupată, fără legături cu ali­ații săi vestici, ea era la mila Puterilor Centrale. Ger­mania și Austro-Ungaria ezitau între a o înghiți cu totul - cedând unele bucăți din trupul ei și sateliților lor bal­ca­nici - sau a o "cuminți”, schimbându-i dinastia și con­tro­lându-i resursele. Pentru România, anul 1917 a fost un an negru. Doar sacrificiul miilor de soldați români, în bă­tăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, și înțelepciunea unei clase politice cu adevărat iubitoare de țară i-au per­mis să depășească momentul de cumpănă, reușind, în anul următor, cu ajutorul acelorași aliați vestici, să rea­lizeze marele ei obiectiv: statul național unitar, ce alătura "vechiului regat” Transilvania, Basarabia, Banatul și Bucovina. "Anul negru”, de balans existențial al țării, a pre­cedat momentul apariției României Mari. Căderea din 1917 a fost rezultatul coalizării tuturor dușmanilor ex­terni ai "insulei de latinitate” ce încurca, prin însăși exis­tența ei, socotelile imperiilor ce își încrucișau tendințele expansioniste în zonă. Iată însă că, la o sută de ani de la "marea încercare” ce aproape a zdrobit țara, anul trecut, în 2017, existența ei ca stat democratic de drept, inclus în familia Statelor Uniunii Europene și apărat de NATO, organizația militară a democrațiilor Occidentului, a fost pusă iarăși la îndoială. În 2017, soarta României s-a jucat - nu prin coalizarea unor dușmani externi, ci prin asaltul concentrat al dușmanilor interni, prin tentativele continue ale unei găști politice egoiste și corupte, de a confisca statul de drept, de a controla, în interes propriu, toate ins­ti­tuțiile țării, toate resursele ei. Ca într-un blestem, după o sută de ani de la tragedia produsă în Primul Război Mon­dial, existența României a fost pusă iarăși la îndoială.
2017 a fost un an negru. După victoria incontestabilă în alegerile din noiembrie 2016 (pe fondul unei absențe masive a electoratului), PSD și satelitul său, ALDE, păreau decise să concretizeze un program de guvernare extrem de generos, menit să dubleze veniturile românilor, printre cei mai săraci membri ai UE. În euforia lor, votan­ții așa-zisului partid de stânga (bugetarii, pensionarii, asis­tații social) nu s-au întrebat nicio clipă care vor fi re­sur­sele din care noii guvernanți vor revărsa cornul abun­denței și nici în ce măsură această "revărsare” va fi în­soțită de dezvoltarea infrastructurii economico-sociale în­vechite a țării. Este drept, analiștii lucizi ai "pro­gra­mului” au arătat că mărirea irealistă a veniturilor indi­vi­dua­le și stimularea excesivă a consumului nu sunt su­fi­ciente, fără o politică eficientă de investiții naționale, pen­tru a asigura dezvoltarea durabilă a economiei. Creș­terea acesteia, de aproape 5-6% din ultimii ani, normală după măsurile de austeritate ce au salvat economia de la prăbușire, la sfârșitul crizei din primul deceniu al secolului, nu reprezintă decât o premisă a dezvoltării viitoare, dacă "fructele” ei sunt corect distribuite între nevoile momentului și cerințele viitorului. Votanții PSD s-au gândit doar la propria clipă, fără a mai lua în consi­derare soarta generației viitoare. Săraci, dependenți de veniturile statului, ei sunt, desigur, de înțeles. Ce n-au realizat însă votanții PSD a fost faptul că "darnicul pro­gram” era în realitate o păcăleală electorală, scopul con­du­cerii PSD-ului fiind altul. Aceasta s-a vădit imediat când, încă din primele zile ale guvernării, cabinetul PSD-ALDE a încercat să strecoare, "noaptea ca hoții”, o or­donanță de urgență, celebra OUG 13, care modifica legile Justiției, relaxând lupta anticorupție și absolvindu-i pe marii corupți căzuți în plasa acesteia.
Generosul program de guvernare a fost o perdea de fum menită să acopere complotul conducerii PSD-iste, de supunere a Justiției, recent independentă. Eșecul lo­viturii hoțești, blocată de manifestațiile societății civile, opoziția președintelui țării și a partenerilor externi ai României au pus coaliția PSD-ALDE la grea încercare, mergând până la dărâmarea propriului guvern. Liderii ei - condamnați penal sau aflați în colimatorul Justiției - au considerat că guvernul Grindeanu nu a fost suficient de rapid în atingerea acestui scop, singurul real pentru "echipa” lor. Eșecul OUG 13 i-a obligat să caute altă cale de supunere a Justiției și, concomitent, să anunțe punerea în operă a fantezistului "program de guvernare”. Com­plo­­tiștii știau că amânarea îngenuncherii Justiției va dez­vălui găunoșenia dărniciei lor economice și au căutat, în con­secință, diverse formule tehnice de mascare a impo­si­bilității de rezolvare a situației. Mărirea salariilor, pen­siilor și facilităților pentru asistați a fost dublată de mutarea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, care va constata după risipirea iluziei creșterii salariului brut că încasează aceleași sume de mai înainte, dacă nu mai puțin. Măsurile, complicate birocratic, au aruncat sistemul financiar în aer, cu consecințe previzibile în vii­to­rul imediat, pentru stabilitatea economiei. Haosul eco­no­mic și teama de răbufnire a unor conflicte sociale au îm­pins guvernul Tudose, succesorul primului guvern PSD-ALDE (doborât de... PSD-ALDE), la expediente condamnabile într-o societate normală, care merg de la tăierea tuturor investițiilor, până la împrumuturi tot mai mari de pe piața financiar-bancară, urmând ca... viitorul să le achite.
Că țelul real al conducerii PSD-ALDE a fost politi­zarea Justiției o demonstrează faptul că asaltul împotriva acestuia nu a încetat niciun moment. "Subtilul” Toader, ministrul de resort, a mers până la mințirea partenerilor ex­terni, cum că modificările legilor sunt modernizări minore, iar "gașca durilor” (F. Iordache, Ș. Nicolae, E. Nicolicea etc.) a încercat - printr-o comisie parlamentară improvizată, să introducă toate modificările ce-i absolvă pe corupții de la conducerea țării. La sfârșitul lui 2017, la o sută de ani de la "marea cumpănă”, România s-a do­ve­­dit un stat fragilizat, pe cale de a fi confiscat de o gru­pare mafiotă de penali, care sunt în stare de orice, inclu­siv de scoaterea țării la mezat, pentru a-și salva pieile. Speranța rămâne pentru 2018.