RODICA CULCER despre... România în cușcă

Redactia
- Războiul Dragnea - Tudose s-a terminat prin de­misia premierului. Cu ce consecințe? Îl mai poa­te opri cineva pe mai marele PSD?

- Situația de o gravitate fără precedent în care a ajuns România este rezultatul rușinos al luptei pentru putere din interiorul PSD, partid care, timp de un an de zile, a susținut ambițiile personale ale lui Liviu Dragnea, cu prețul destabilizării țării, din punct de vedere politic, economic și legislativ. Desi­gur, conflictul dintre Dragnea și Tudose a fost o crasă luptă pentru putere între două personaje cu concepții politice și economice primitive, dar Liviu Dragnea s-a dovedit mai cinic și mai dur decât Mihai Tudose. Victoria sa face acum posibilă aservirea instituțiilor și măcelărirea legislației, astfel încât politicienii și funcționarii corupți nici măcar să nu poată fi anchetați și să nu mai existe nici o opreliște în calea planurilor de acaparare sălbatică a avuției naționale de către gașca lui Dragnea și a acoliților săi. Totul în disprețul standardelor UE și NATO. Ro­mânia devine o victimă sigură a proastei guvernări PSD-ALDE, pentru că viitorul premier numit de Dragnea va fi o marionetă după modelul Carmen Dan, care să-i execute ordinele orbește. Prima nomi­nalizare a PSD pentru funcția de premier, Viorica Dăncilă, răspunde acestui profil: nimic nu o re­co­mandă pe fosta pro­fesoară de la Videle, ulterior in­gineră la Petrom și europarlamentar de tristă amin­tire, pentru funcția de prim-ministru. Am văzut însă că în PSD contează doar obediența față de baroni, nicidecum compe­ten­ța profesională. Consecințele acestei atitudini se vor vedea curând, pentru că efec­tul deciziilor economice luate de guvernul PSD-ALDE începe deja să se manifeste, prin creșterea dobânzilor și devalorizarea leului. Urmează și alte fenomene, anticipate de mult de economiști. Cum pre­șe­dintele Iohannis nu are nici un motiv consti­tu­țional să respingă candidatul PSD la funcția de pre­mier, trebuie să ne pregătim, probabil, pentru o lun­gă perioadă în care România va fi captivă a inte­re­selor celor mai primitivi și cinici lideri politici pe care i-a avut vreodată.

- Isteria maghiară față de aniversarea Cen­te­narului Marii Uniri crește. Ce ar trebui să facă au­toritățile române?

- Obligația conducătorilor României este să apere integritatea statului și ordinea constituțională, ceea ce înseamnă că orice tendință separatistă, fie și mas­cată prin pretenții de "autonomie", trebuie com­bă­tută ferm, mai ales că UE nu susține tendințele autonomiste. Pentru aceasta însă este nevoie de lideri politici credibili și competenți, care să îmbine au­­toritatea cu respectul față de minorități. Or, Ro­mânia este condusă astăzi de o gașcă de penali cinici, a căror viziune politică se limitează la distru­gerea legislației anti-corupție și însușirea tuturor re­surselor țării. Ce autoritate pot avea acești oa­meni în plan intern și/sau extern? Mai degrabă avem de a face cu niște trădători cinici, care negociază intere­sele țării pentru voturile UDMR. De altfel, am văzut că Liviu Dragnea le-a satisfăcut maghiarilor toate revendicările, pentru a-și trece legile justiției cu sprijinul lor. Totodată, trebuie spus că aniversarea centenarului Marii Uniri este doar un pretext pentru isteria autonomistă, adevăratul motiv fiind campania electorală pentru alegerile parlamentare din Ungaria, din primăvară. Pentru a cumpăra voturile maghia­ri­lor din Transilvania, cărora le-a acordat deja cetă­țenie ungară, Viktor Orban a lansat un program ambițios de investiții și sprijin financiar în județele se­cuiești, județe de care statul român nu s-a ocupat, lă­sându-le în schimb în administrarea UDMR, ca pe niște feude medievale, cu rezultatele penibile care se văd. Cum să nu aibe, deci, ecou, cântecul de sirenă al Budapestei, când de acolo vin banii, în timp ce de la București nu vine nimic, banii fiind alocați doar pentru proiectele clientelei din Teleorman și jude­țele învecinate? Proasta guvernare subminează deci masiv autoritatea guvernului României. Toto­dată, coaliția PSD-ALDE nu-l poate combate pe Viktor Orban, devenit deja oaia neagră a UE, pentru că îi urmează modelul de comportament sfidător la adre­sa normelor europene. Ea nu mai poate deci apăra interesele României. Singur, președintele Iohannis ar putea spune câte ceva, dar cine-l mai ascultă?