Cafeaua și Marea Unire

Ion Longin Popescu
La o sută de ani de la Marea Unire, mulți jurnaliști se străduiesc să găsească unghiuri noi de descriere a unor fapte, legate de marele eveniment care a zidit pentru totdeauna România.

Am căutat și noi, și chiar dacă ceea ce am găsit nu se înscrie în "istoria mare", des­chi­de o perspectivă neașteptată asupra eve­nimentelor din urmă cu 100 de ani. Ei bine, în textul de față vă propun o discuție despre cafea, pe care mi-au înlesnit-o un maestru al preparării ei, d-l Gheorghe Florescu din București, și un excepțional cunoscător al istoriei, d-l Vasile Lechințan din Cluj. Totul a pornit de la o fotografie de epocă, o ima­gine rară, care ni-i înfățișază pe scriitorii Ion Luca Caragiale, Ștefan O. Iosif și Panait Cerna bând cafea la un local din Oradea, în octombrie 1918, acolo unde s-a citit, în premieră, Declarația de Autodeterminare a Transilvaniei. Documentul fusese redactat de deputatul român de la Budapesta, Alexandru Vaida Voievod, pe baza principiilor enunțate de președintele american Woodrow Wilson. Aplaudată frenetic la Oradea, de­cla­rația va stârni un mare scandal în parlamentul din Bu­dapesta. De notat că în orașele din Ardeal (spune d-l Flo­rescu), comitetele de acțiune aveau posibilitatea să bea una dintre cele mai rare cafele ale timpului: Kopi Tongkonan Toraja (Indonezia). La Alba Iulia și la Sibiu, unde funcționa Consiliul Dirigent, condus de Iuliu Ma­niu, se căuta altă licoare a vremii: Yemen Moca Matari. Numită, după anul 1600, "Băutura Creștină", de către Papa Clement al VIII-lea, cafeaua va forța negustorii să deschidă cafenele în toate marile orașe europene. Acestea au păstrat rolul de "spații de discuție, de agitație și opoziție împotriva stăpânirii". La Viena sau la Bu­da­pesta, iar mai târziu la București, unioniștii transilvăneni au petrecut, la o cafea, sute de ore de discuții și redactări de documente. Urmăriți de serviciile secrete, ieșeau de­seori pe ușile din spate și plecau, sub pavăza întune­ri­cului, la Oradea, la Cluj sau la Arad, unde îi așteptau co­legii de luptă. Uneori, găseau celebra cafea Maragogype din Guatemala, aflată astăzi în curs de dispariție. Vaida Voievod bea, în schimb, o altă licoare, renumita Sfânta Elena, cafeaua lui Napoleon. Aflat la discuție cu jur­na­listul Rudas Izso, într-o cafenea din Budapesta, care l-a rugat cu bunăvoință să renunțe la "Declarația de Auto­determinare", deoarece deputații unguri sunt pregătiți să-l bată, Vaida Voievod i-a zis să le spună că va săruta mâna celui care va da primul în el, că atunci va fi sigur că președintele american Wilson va avea, a doua zi, pe masă, declarația lui. Aceștia erau oamenii Marii Uniri. Prieteni și clienți permanenți ai cafenelelor din Viena și Budapesta ("Cafe Austria", "Cafe Fin de Siecle", "Cafe Seitz", "Eldorado" sau "Rubezahl"), din Arad, Oradea și Alba Iulia, Vaida, Maniu, Lucaciu sau Goldiș au fost patrioți fără egal. Opera lor durează, iată, de o sută de ani. Ne rugăm la Cel de Sus să rămână vie și în veacurile următoare, atât cât vor exista români pe pământ.