De rasă sau "de streașină": ce pisică alegeți?

Cititor Formula AS
Povești cu animale

- Deși pisica a devenit, în general, animalul de companie preferat, totuși, o parte de mister planează, încă, în jurul său. O pisică nu înseamnă numai o prezență, ci reprezintă o alegere din care vor decurge, pentru dvs., un angajament, un mod de viață și o stare de spirit. Astfel, devine problematică alegerea - fie a felinei de rasă pentru care simțiți o atracție irezistibilă - fie a pisicii "de streașină", pentru care vi se rupe inima. Pe care să o alegeți? -

Sunt considerate de rasă, pisicile care po­sedă un pedigri, adică un act oficial, eli­berat de către crescător care trasează ge­nea­logia pisicii pe patru generații. O pisică ase­mă­nătoare uneia de rasă, dar lipsită de pedigri, nu va fi considerată ca fiind pisică de rasă, ci doar "în­rudită". Pe de altă parte, termenul peiorativ de "pisică de streașină" tinde să dispară, în favoarea celui de pisică de casă. Mult timp a fost utilizat inclusiv termenul de "pisică europeană", dar a fost vorba de un abuz de langaj, deoarece rasa "europeană" există ca atare.
Prin urmare, ca­re sunt diferen­țele?
* Dacă optați pentru o pisică cu pedigri, veți ști cu ce va semăna la vârsta adultă. În afară de faptul că rasele sunt definite după criterii mor­fo­­logice foarte e­xacte, reprodu­că­to­rii sunt selectați în funcție de caracterul lor. Astfel, la pisicile de rasă este posibilă stabilirea unui temperament ge­neral. Spre exemplu, Sia­meza este foarte vocală și șade "lipită" de stă­pânul său, în vreme ce Maine Coon este activă. Totuși, ar fi păcat ca ra­sele să fie mărginite la anumite scheme com­portamentale, deoarece ca­racterul lor variază inclusiv în funcție de alți factori, precum: locul în care au venit pe lume, modul în care au socializat, experiențele lor etc. De cele mai multe ori, crescătorii profesioniști se străduiesc să vândă pui de pisică bine echi­li­brați și perfect adaptabili viitorului lor mediu. Rar se întâmplă să existe pisici de rasă indi­fe­rente la mediu.
* Pisica de streașină rezervă mult mai multă surpriză! În cadrul aceluiași grup de pisoi, rezul­tați de la aceeași femelă, veți găsi o mare diver­sitate de înfățișări - de la blana scurtă la blana lun­­gă, de la tigrată la roșcată - și tot atâtea carac­tere - intempestiv, timid, "pădureț"... Pisica de streașină este pro­du­sul unei mari va­rietăți de com­por­tamente înlănțuite, în funcție de ge­ni­to­rii săi și de primele săptămâni din viața sa. Astfel, tempera­men­tul ei va fi mai puțin previzibil.
* Pisicile de rasă sunt cunoscute ca având o sănătate mai fragilă. Îmbinarea genetică la mo­mentul reproducerii lor este mai restrânsă decât în na­tură. De aceea, există riscul de înrudire prin sân­ge cu un strămoș comun, ceea ce poate duce la apariția unor anomalii ereditare. Se știe că Per­sana poate fi afectată de o malformație renală, Siameza și Abisiniana de defecte oculare ... Ex­cep­tând astfel de particularități, sănătatea pisi­cilor de rasă nu diferă de aceea a pisicilor fără pe­digri. De asemenea, urmărirea și în­grijirea pisicilor de rasă sunt ade­sea mai lesne de îndeplinit. Totuși - și este un criteriu de luat în seamă - unele rase, a căror blană este foarte bogată, vor necesita din partea dvs. o îngrijire aproape zilnică.
* Un lucru este cert: a cumpăra o pisică de rasă vă costă mai mult decât a adopta o pisică de streașină. Alegerea vă aparține. În orice caz, dacă nu preferați neapărat o rasă și dacă vă doriți prezența unei pisici alături de dvs., atunci gân­diți-vă la cele care așteaptă prin adă­pos­turi! Veți avea atât sentimentul cald al unei faceri de bine, cât și răsplata unei afecțiuni imposibil de măsurat.

VICTORIA BREAHNA