TIA ȘERBĂNESCU - "În România, funcția de ministru a devenit peiorativă"

Claudiu Tarziu
Analiza politică a lunii FEBRUARIE

"Și al treilea guvern PSD s-ar putea să aibă viață scurtă"

- În luna abia încheiată, a fost schimbat pentru a treia oară guvernul. Este simptomul unei instabilități politice cronice, sau o reașezare firească, atâta vreme cât viziunea premierilor nu se armonizează cu aceea a PSD, care i-a numit?

- Am anticipat cu luni în urmă, când a existat un prim conflict între premierul Mihai Tudose și liderul PSD Liviu Dragnea, că acestui cabinet îi sunt numărate zilele. Am fi preferat însă să nu ne începem anul cu o nouă demitere a guvernului, a doua în doar un an de guvernare, și făcută chiar de propriul partid. Așa ceva cred că este destul de rar, dacă nu cumva unic, în viața politică mondială. Se vede însă că pentru PSD și ALDE, nu are impor­tanță nici imaginea României în lume, nici con­fu­zia pe care o introduc în electorat, nici faptul că dau peste cap economia, cu aceste răsturnări politice, nu contează nici că astfel de schimbări survin pe fondul unei guvernări și așa dezastruoase, și că de­termină amânarea sau abandonarea unor proiecte. Contează numai interesele de moment ale liderilor celor două formațiuni. Așa încât, și acest al treilea guvern, condus de Viorica Dăncilă, s-ar putea să aibă o viață scurtă, deși Liviu Dragnea a declarat că până acum nu a fost înșelat de nici o femeie din PSD... Într-adevăr, Viorica Dăncilă are renumele că e docilă și, după cum o recomandă cariera de până acum - în care sunt incluse două mandate de euro­parlamentar în care n-a făcut nimic -, sunt destule șanse să-l slujească pe Dragnea cu fide­li­tate. Mai ales că a declarat din capul locului că sus­ține legile Justiției, adică exact ce-și dorea Dragnea să audă. Modul în care a prezentat-o Dragnea este și el gră­itor, căci pare a fi portretul unei bone la an­ga­jare: civilizată, neconflictuală, dispusă la dialog, agre­abilă. Adică, e cumințică și curățică, nu bea, nu vă fură din casă, nu bate copilul, nu se încurcă cu dom­­nul. Dragnea a omis să spună cel mai impor­tant lu­cru din CV-ul Vioricăi Dăncilă: că este din Vi­dele, teleormăneancă, la fel ca și el, și concita­di­nă cu o altă figură ilustră a PSD, Carmen Dan, mi­nis­trul de Interne, de la care i s-a și tras demiterea lui Tudose.

- De fapt, de ce credeți că a fost schimbat Tu­dose? Să fi fost doar conflictul cu Carmen Dan, ori bătălia are o miză mai puțin vizibilă pen­tru publicul larg?

- Dragnea a evitat un răspuns tranșant, când a fost întrebat de ce l-a înlăturat pe Tudose. Așa încât ne rămâne să bănuim. Probabil că nu s-a supus fără crâcnire lui Dragnea, care are ca principal obiectiv al guvernării modificarea legilor Justiției, ca să scape el și apropiații lui de răspundere pentru anu­mite fapte penale, comise din funcții publice. Drag­nea a avut grijă să tragă și peste această criză gu­ver­namentală o perdea de fum, ca și în cazul lui Grindeanu. Atunci, de vină era Soros. Acum, a in­ventat un alt adversar puternic, malefic și ocult, pe care nu l-a numit, dar despre care ne-a spus că e "un personaj veninos, dintr-o instituție româ­neas­că", unul care "a făcut răul partidului și țării și face în continuare". Păi, eu zic că e un autoportret reușit al lui Dragnea.
Nu se înțelege cum au influențat Soros și res­pectiv nenumitul "personaj veninos" relațiile dintre Grindeanu și PSD, pe de o parte, și cele dintre Tudose și PSD, pe de altă parte. De parcă nu Drag­nea i-a pus premieri și ni i-a prezentat drept niște lu­mini ale țării, pentru ca acum să-i considere oa­menii "Sistemului" - orice va fi însemnând asta în mintea liderului PSD.

"Neștiința de a vorbi românește pare a fi o condiție de acces în guvernul PSD-ALDE"

- Președintele Klaus Iohannis ar fi putut în­lă­tura de la guvernare PSD și ALDE, după căderea Cabinetului Tudose? Sau măcar putea determina numirea unui premier mai convingător și mai com­petent?

- Nu, nu putea impune o altă majoritate gu­vernamentală, căci Opoziția este slabă și nici n-a avut vreo propunere serioasă. Iar ca s-o respingă pe Dăncilă, numai ca să vină unul și mai rău, n-avea rost. Oricum, la nivelul la care a ajuns PSD cu re­zerva de cadre, diferențele între potențialii can­didați la șefia guvernului sunt neglijabile. Mai mult, opoziția președintelui la numirea Vioricăi Dăncilă ar fi declanșat o campanie media împotriva sa, din partea televiziunilor și ziarelor aservite PSD, așa încât ar fi ieșit el vinovat de criza politică. În fine, să nu uităm că Iohannis e tot politician. Cu cât se vor afunda mai rău PSD și ALDE în propriile greșeli, cu atât îi va fi mai ușor lui să câștige un nou man­dat de președinte.

- Componența noului guvern ne dă vreo speranță că măcar unele domenii vor fi conduse bine?

- Noul cabinet păstrează mulți dintre vechii miniștri, pe care îi știm deja ce pot, și aduce unii mai noi, care au fost impuși de baronii locali în negocierile pentru demiterea lui Mihai Tudose. (Tudose a avut o mai largă susținere în partid, dar a fost trădat de organizațiile locale, cumpărate cu posturi în guvern, de către Liviu Dragnea.) Între noii miniștri, se distinge deja cel al Educației, Va­lentin Popa, care cum deschide gura ucide gra­ma­tica. Altminteri, el este rectorul Universității din Su­ceava. Nu-i bai, căci a înlocuit un alt agramat, pe Liviu Pop. Începem să ne obișnuim. Ba neștiința de a vorbi românește pare a fi o condiție de acces în guvernul PSD-ALDE.
Culmea este că un personaj ca Valentin Popa a obținut susținerea publică pentru postul de mi­nis­tru din partea a 45 de rectori de universități din țară. Este o solidaritate de gașcă, nu de castă - care pre­supune anumite standarde. Numai câteva mari uni­versități, ca aceea de stat din București și cele din Cluj, Timișoara și Iași, și-au permis să nu sem­neze scrisoarea de susținere.
La Ministerul Economiei, a venit un alt dimi­nutiv, Dănuț Andrușcă, omul care îi ținea umbrela ba­­ronului de Neamț, Ionel Arsene. Pasămite că nu i-a ținut-o prea bine, de vreme ce Arsene a fost ares­­­tat într-un caz de corupție, taman în ziua nu­mirii protejatului său.
La Tineret, este Ioana Bran, fiica unui milionar din afaceri cu pălincă, propulsată de organizația PSD Satu Mare. Și așa mai departe.
Cu aceste schimbări repetate de miniștri, care devin din rele mai rele, funcția de ministru a de­venit una peiorativă. Au reușit să distrugă prestigiul oricărei funcții. Oricine poate să năzuiască acum, fără a părea lunatec, să fie premier sau să ocupe ori­ce altă demnitate în stat. Nimeni nu se mai așteaptă ca din conducerea instituțiilor statului să facă parte oameni competenți, cinstiți și harnici.

"Adevăratul program de guvernare este controlul politic asupra Justiției"

- Înlocuirea guvernului a fost însoțită și de amendarea programului de guvernare. Acest al treilea program al PSD și ALDE este ceva mai realist?

- Noua ediție, revăzută și adăugită, a pro­gra­mului de guvernare PSD-ALDE este la fel de uto­pică precum și cele precedente. De aceea, Dragnea va putea spune liniștit, oricând, că nici Viorica Dăncilă nu l-a îndeplinit, precum nici Grindeanu și Tudose. Și programul PSD nici nu poate fi în­de­plinit, indiferent de cine ar fi premier. Oricum, pro­mi­siunile PSD sunt făcute pentru a nu fi respectate. Adevăratul program de guvernare este controlul politic asupra Justiției. Indiferent că împotriva acestei ambiții a coaliției de guvernare s-au pro­nunțat și președintele Klaus Iohannis, și Comisia Europeană, și Opoziția parlamentară, și zeci și sute de mii de români. Apropo, tot luna asta am avut o nouă manifestație de stradă impresionantă, la care au participat peste 50.000 de oameni, numai în Bucu­rești, și alte 20.000 în țară. Ceea ce nu i-a descurajat defel pe liderii PSD și ALDE. Dragnea și Tăriceanu au răspuns, de undeva de sus, Co­mi­siei Europene, că nu e bine informată. Iar pe ma­ni­festanți i-au acuzat că provoacă instabilitate po­litică. Coaliția PSD-ALDE încearcă, pe mai de­parte, să legalizeze corupția. În așteptarea acestui moment suprem al victoriei asupra Justiției, o parte dintre cei trimiși în judecată sau condamnați deja pentru fapte de corupție au și șters-o din țară. Unii, mai demult, ca Elan Schwartzenberg, alții, mai recent, ca Daniel Ghiță - în Serbia, Puiu Popoviciu, și Alexander Adamescu - la Londra, Radu Mazăre - în Madagascar și Alina Bica - în Costa Rica (să rimeze).

- Dărâmarea guvernului Tudose s-a produs exact cu o zi înainte de vizita istorică a pre­mie­rului Japoniei. Nu se putea amâna această răfu­ia­lă de partid până după vizita lui Shinzo Abe, care fusese probabil pregătită cu luni de zile îna­inte?

- Acest episod este încă o dovadă de ires­pon­sabilitate a liderilor coaliției de guvernare. Evident că debarcarea lui Tudose putea fi făcută și câteva zile mai târziu. Dar, din motive necunoscute, s-a pro­dus taman în preziua vizitei premierului ja­ponez. Nici un alt premier al Japoniei nu a mai ve­nit în România de o sută de ani încoace. Fie și nu­mai din acest motiv, era un eveniment major, căci Japonia e o mare putere a lumii. În plus, premierul Shinzo Abe era însoțit și de 30 de manageri de top ai unor companii japoneze, care ar fi putut investi în România. N-au avut interlocutori pe măsură. Premierul Shinzo Abe a preferat să se plimbe prin Muzeul Satului până la întâlnirea programată cu președintele Iohannis, și a trecut cu diplomație peste afrontul care i s-a făcut. Dar probabil că Ro­mânia a pierdut, pentru foarte multă vreme de acum încolo, o oportunitate rară. Japonezii zâmbesc și nu comentează, dar nu uită și nu iartă.