"Apelați cu încredere la leacurile d-lui RADU COSTEL din Galați"

Cititor Formula AS
Dragă revistă "Formula AS",

Mă numesc Veronica M., locuiesc în orașul Galați. Am peste 60 de ani și încă de la început, vă mulțumesc pentru faptul că dați posibilitatea cititorilor dvs. să-și manifeste recunoștința și mul­țumirile față de binefăcătorii lor și față de Bunul Dumnezeu, că ni-i scoate în cale.
În vara anului 2014, mama mea, în vârstă de 74 de ani, care locuiește la țară, s-a pricopsit cu o ciroză umedă, ea fiind, totuși, un om foarte echili­brat, cu frică de Dumnezeu. Internând-o în spital și urmând tratamentele date de medic, rezultatele întârziau să apară. Întrebând ce am mai putea face ca să îmbunătățim situația, medicul, un om cu suflet, căruia îi mulțumim pe această cale, ne-a sfătuit să urmăm în paralel și alte metode, cum ar fi ceaiurile din plante medicinale. "Cunoașteți pe cineva, domnule doctor?", am întrebat. "La noi, în piața centrală a orașului, vine periodic un vân­zător de plante medicinale, care se numește Radu Costel și mi-a fost lăudat de mulți pacienți, care au apelat cu succes la remediile dânsului. Are un fel de «mix» de rădăcini de plante, ale căror rezultate m-au uimit și pe mine". După mai multe căutări am reușit să-l găsim pe dl Radu Costel, și după ce i-am vorbit despre problema noastră, ne-a ex­plicat cu mare bunăvoință pa­șii pe care trebuie să-i urmăm și, totodată, ne-a dat și plantele de care aveam nevoie. După primele 35 de zile de cură de ceaiuri, au început să apară primele îmbunătățiri. Mama, care avea tratament la domiciliu, a început să-și orânduiască treburile mai ușoare prin gospo­dărie, prinzând tot mai multă putere.
Dar a venit și rândul meu. În vara anului trecut, am observat că sănătatea mea dă semne de obo­seală iar vigoarea mea slăbea pe zi ce trecea. Am mers la medic, ficatul se mărise, iar bila era lene­șă. Am urmat tratamentul medicamendos dat de medic, dar am apelat din nou la serviciile dom­nului Radu. Rezultatele bune nu au întârziat să apară. După 3 cure, a câte 35 de zile, am mers și am făcut din nou un set de analize: ficatul meu se micșorase, era aproape de normal, iar steatozele - foarte mici.
De aceea, țin să-i mulțumesc Bunului Dumne­zeu în primul rând, căci mi-a ascultat rugăciunile, domnului Radu Costel, pentru remediile sale și dumneavoastră, pentru spațiul de comunicare pe care ni-l oferiți.
Cine dorește să apeleze la serviciile domnului Radu Costel, îl poate găsi la tel. 0720/16.06.91.
Cu multă căldură și recunoștință. Doamne ajută pentru "Formula AS".

VERONICA M. - Galați