Acum 9 ani l-am cunoscut pe Sfântul Nectarie și de atunci nu trece o zi fără să-i citim acatistul. După 13 ani de tratamente, durere, umilințe și dezamăgire, am capitulat în lupta cu infertilitatea. Eram fizic și psihic la capătul puterilor. Atunci, un preot, povestindu-i zbuciumul nostru, ne-a îndrumat să ne rugăm pentru dobândire de prunci, nu pentru naștere, că poate nu ne e rânduit să avem unul zămislit de noi. Am dat ascultare și, chiar în același an, înainte de Crăciun, l-am primit în casa și în inima noastră pe Rareș Nectarie, prima noastră minune. Un ghemotoc de câteva zile, cu ochii mari, care ne-a schimbat viața pentru totdeauna! Un an mai târziu am finalizat adopția și am devenit părinți și în acte. După ce a mai crescut puțin, am vrut să mai adoptăm un copil, dar, amintindu-ne de hățișul birocratic prin care trecusem, am renunțat. Am continuat însă să ne rugăm zilnic Sfântului Nectarie și să-i mulțumim pentru toate cele primite. Am continuat să ținem posturile de peste an, miercurile și vinerile, să ne spovedim și să ne împărtășim. În 2015, șefa mea a fost la Ierusalim și, știind povestea noastră, ne-a adus de la Grota Laptelui un plic cu praf alb din stânca grotei și frunze de finic, din Lavra Sf. Sava. Am urmat instrucțiunile pe care ni le adusese, dar fără a ne pune mari speranțe. Chiar uitasem de toate astea! Trecuse aproape un an, până când, în Postul Paștelui, am început să mă simt rău. Eram obosită, somnolentă, nu mai aveam poftă de mâncare și nicio putere. Soțul meu râdea de mine că am îmbătrânit, pentru că urma ca în vară să fac 40 de ani. În Săptămâna Patimilor, am realizat că aș putea fi însărcinată. Mi-am luat un test și când am văzut cele două liniuțe marcate, am căzut în genunchi la icoane, plângând. Parcă nu-mi venea să cred! Am mai făcut un test, care a ieșit tot pozitiv. Pentru a fi sigură că e adevărat și ca nu cumva să fie o extrauterină, mi-am făcut programare la un medic în oraș, chiar a doua zi. Nu am spus nimănui, nici măcar soțului meu, până nu eram eu sigură că e adevărat și e totul bine. N-am închis un ochi toată noaptea! A doua zi, m-am învoit o oră de la serviciu și m-am dus la ecografie. Nu am avut asemenea emoții în viața mea! Când doctorul mi-a confirmat sarcina, am răsuflat ușurată. Mi-a spus însă că se vede doar săculețul, fiind prea mică vârsta sarcinii, și că este posibil să nu fie nimic în el, adică să nu fie făt și să nu aibă inimioară. Chiar mi-a zis: "Nu vă entuziasmați prea tare! Fiind la prima sarcină și la vârsta pe care o aveți, nu vă pot da nicio garanție". Eu, care pluteam de fericire, i-am spus: "Cred că nici dacă aveam 20 de ani nu puteați să-mi dați garanții. Dacă Dumnezeu a rânduit să am copilul ăsta, îl voi avea, dacă nu, asta e! Facă-se voia Lui". Bucuria mea era fără margini! Eram pentru prima dată în viață însărcinată și urma să devin mamă pentru a doua oară. Seara, a venit soțul meu să mă ia de la serviciu și să mergem împreună la slujba din Vinerea Mare. Deși plină de speranță, îmi făcusem scenarii cum să-i dau vestea cea mare, acum nu am fost în stare să spun nimic, doar i-am arătat ecografia. A amuțit! Se uita când la ecografie, când la mine și nu înțelegea. Chiar m-a întrebat: "A cui este?". Era gâtuit de bucurie și emoție, iar până acasă n-a mai scos o vorbă. În ziua de Paști, le-am dat vestea și părinților mei, care au fost extrem de bucuroși. Dar am făcut-o abia după ce am fost la o altă doctoriță și am văzut micuța inimioară a fătului meu bătând. I-am spus că mai am un băiețel acasă, dar care nu a crescut în burtica mea, ci în inimă. Dânsa a zis: "Să știți că băiețelul adoptat v-a adus copilașul acesta. Să luăm fiecare zi ca atare și, cu ajutorul Lui Dumnezeu, o să duceți sarcina la capăt". Așa credeam și noi, că datorită adopției lui Rareș Nectarie, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu încă un copil. Lunar am mers la control și am făcut toate analizele recomandate. La dublul test, mi-a ieșit risc crescut de malformații fetale din cauza vârstei și doctorul mi-a recomandat amniocenteza. Știind că este o procedură invazivă cu risc de avort, am refuzat. I-am zis că eu nu renunț la sarcină, indiferent de rezultat, așa că analiza e inutilă și nu vreau să risc. Am avut o sarcină ușoară, fără incidente, mulțumesc lui Dumnezeu. În toată perioada ei am purtat Brâul Maicii Domnului, m-am uns cu ulei din candelele Sf. Nectarie, Sf. Ioan Rusul și Sf. Spiridon și am mers la Sf. Maslu de câte ori am putut. În săptămâna Crăciunului, am fost programată la cezariană. Aveam o laringită de nici eu nu mă auzeam vorbind. La internare, aveam tensiunea arterială ușor crescută și puțină temperatură. Asistenta mi-a zis că s-ar putea să amâne operația. Am început să mă rog la Sf. Nectarie, iar când a venit doctorița, toate valorile erau în limite normale. Am intrat în sala de operație. Eu mă rugam neîncetat în gând la Sf. Nectarie, să fie alături de mine și de prunca din pântece (aflasem că este fetiță). După anestezie, am făcut laringospasm. Nu mai puteam respira și aparatele au început să piuie. Imediat mi-au pus în perfuzie medicamente, iar eu nu aveam decât un singur gând "Sf. Nectarie, ajută-mă! Nu mă lăsa!". Cu ajutorul bunului Dumnezeu, al Maicii Domnului și al Sf. Nectarie, am adus pe lume o fetiță sănătoasă și frumoasă: Ioana Nectara! Și astfel, la 40 de ani și după aproape 20 de ani de căsnicie, Dumnezeu a îngăduit să avem și un prunc zămislit de noi. Fără tratamente, doar cu puterea credinței. Când am ținut-o în brațe prima dată, am avut aceleași sentimente de bucurie și împlinire ca atunci când mi-am ținut băiatul în brațe. Avem cea mai frumoasă și împlinită familie, cu doi copii "cu ochi de ciocolată", cum le spun eu, pentru că amândoi au ochii căprui, ca ai tatălui lor. Acum 7 ani, casa, sufletul și brațele noastre erau goale, iar astăzi avem o familie minunată!
Cu adevărat "necunoscute sunt Căile Domnului".
NICOLETA GAUCA - Târgu Neamț
"Rugăciunile ne-au fost ascultate"
Mărturisesc că, deși locuiesc destul de aproape de Mânăstirea Radu Vodă și fusesem de câteva ori la racla cu moaștele Sf. Nectarie, puterea sa tămăduitoare am simțit-o abia după ce m-am rugat cu ardoare și speranță pentru sănătatea mamei. Povestea ajutorului, pe care sunt convinsă că l-am primit de la Sfântul Nectarie, începe într-o zi de februarie, care, deși însorită, era marcată de teama unui diagnostic crunt. În urmă cu o săptămână, mama mea făcuse o ecografie, ocazie cu care aflasem de existența unui nodul mamar suspect. În dimineața în care l-am descoperit cu adevărat pe Sf. Nectarie, mi-am amintit, probabil nu întâmplător, de mărturisirile de credință pe care le citisem de-a lungul anilor în paginile revistei "Formula AS". Am simțit un impuls și m-am dus să mă rog la Sf. Nectarie, pentru ca această suspiciune să nu se confirme a doua zi, când mama urma să fie supusă unei ecografii mai performante. Întorcându-mă de la Mânăstirea Radu Vodă, m-am simțit liniștită și pentru prima dată am sperat că vom primi vești mai bune. Chiar în acea după-amiază, am primit primele vești încurajatoare: analizele markerilor tumorali pe care le așteptam erau în limite normale. Vestea mi-a mai dat speranțe pentru investigația care urma să aibă loc a doua zi. În urma celei de-a doua ecografii, doamna doctor ne-a spus că, deși arată suspect, nodulul nu prezintă și alte caracteristici care l-ar califica drept malign, dar, pentru siguranța diagnosticului, ne recomandă o biopsie, care a fost efectuată imediat. În aceeași zi, m-am hotărât să citesc Acatistul Sf. Nectarie în fiecare seară, pe toată perioada postului Paștelui, care urma să înceapă în două zile. În săptămâna care a urmat, m-am dus de mai multe ori la Mânăstirea Radu Vodă, iar cu o zi înainte de 1 martie, la intrarea în mânăstire, un domn mi-a oferit ca dar de mărțișor o iconiță cu Sf. Parascheva. M-am gândit că poate este un semn și că ar fi bine să mă rog și ei, s-o ocrotească pe mama. Rugăciunile mele au dat rod. Rezultatul biopsiei a venit peste 10 zile și a fost negativ. În ziua de Paște, am fost împreună cu mama la Mânăstirea Radu Vodă, iar ea a avut, în fața raclei Sf. Nectarie o stare aparte, o emoție invadatoare, fiind convinsă că rugăciunile ne-au fost ascultate.
Îi sfătuiesc pe cei aflați în momente de cumpănă și disperare, care caută sprijin spiritual, să aibă încredere deplină în puterea tămăduitoare a Sf. Nectarie. Ajutorul va veni nesperat de repede pentru cei care se roagă din suflet, cu credință și speranță.
Nu promiteți nimic Sfântului Nectarie din ceea ce nu puteți realiza!
RUXANDRA - București
"Crezul" călugărilor
Aici, în "Formula AS", l-am descoperit cu adevărat pe Sfântul Nectarie. Am citit viața și minunile făcute de el și tot ce s-a scris în această revistă de suflet, pe care o citesc de o viață. Având probleme de sănătate, atât eu și mai ales băiatul meu (o boală cumplită, de la o mușcătură de căpușă) am început să citesc zilnic Acatistul Sfântului Nectarie și să merg la Mânăstirea Radu Vodă, unde sunt o parte din moaștele sfântului. Într-o zi de 8 noiembrie, de Sfinții Mihail și Gavril, eram în curtea mânăstirii unde se auzea prin difuzoare "Crezul", spus în cor de călugării așezământului. În momentul acela, am simțit o energie puternică, care cobora de sus, de deasupra capului, până în picioare. Până s-a încheiat rugăciunea, n-am mai reușit să mă mișc din loc. Apoi totul a revenit la normal.
Sfântul Nectarie a murit pe 8 noiembrie, dar este trecut în calendarul ortodox pe 9 noiembrie, probabil pentru că pe data de 8 noiembrie sunt Sfinții Mihail și Gavril. Pe băiatul meu îl cheamă Mihai. Nimic nu este întâmplător. Din ziua aceea, copilul meu e mai bine, și cu ajutorul Sfântului Nectarie, cu rugăciunile către Cel de Sus, se va vindeca complet, sunt sigură. I-am mulțumit Sfântului Nectarie și i-am promis să scriu despre ajutorul dat, dar nu am făcut-o. A trecut un timp, și sfântul meu drag mi-a apărut în vis cu o hârtie goală, albă, în mână. O fac acum. Iartă-mă, Sfinte Nectarie! Roagă-te neîncetat pentru iertarea păcatelor noastre și pentru întoarcerea noastră spre înfierea harului. Amin!
EMILIA - București