Ingenuitatea copilăriei face ca lumea să semene cu un paradis. Tot ce ne înconjoară este miraculos, începând cu gândăcelul care se cațără pe un fir de iarbă ori fluturele care se leagănă pe o floare. Tot ce se petrece în jurul tău te încarcă de lumină și bucurie, un tezaur care îți dă putere și te ajută să depășești greutățile. Copilăria este primul cerc al vieții, temelia pe care ne sprijinim, fondul de amintiri care ne vor da totdeauna putere în anii grei de mai târziu. Din păcate, odată ajunși adulți, închidem ușa peste începutul mirific al vieții, deși el ne poate fi de mare folos. Mai ales starea copilăriei, puterea de a te bucura din nimic. Stresul, grijile, tensiunile cotidiene ne domină viața, și din cauză că închidem sub cheie experiența începutului de viață, când, indiferent dacă eram bogați sau săraci, cerul era totdeauna albastru și soarele era totdeauna pe el. Reconcilierea cu copilul ascuns în noi, pentru a ne regăsi seninul sufletesc și bucuria vieții, e una din marile preocupări ale psihologiei și psihiatriei, dar, cu puțină bunăvoință, ne putem descurca și singuri, învățând să ne ascultăm și să ne exprimăm emoțiile. Vorbind, comunicând, râzând, plângând, visând...
Faceți un exercițiu de încălzire, privind una din fotografiile care vă înfățișează copil. Cine erați? Mai țineți minte ce vă preocupa pe atunci, ce stare de spirit aveați? Erați veseli, triști, timizi sau biruitori? S-a mai păstrat ceva din trăsăturile acelea în omul care sunteți? Ați devenit ce-ați visat?
Jucați-vă!
Jocul era principalul nostru instrument de legătură cu lumea, să încercăm să îl continuăm. Adică:
l să ne manifestăm creativitatea - să ne apucăm de pictat, de cântat, să mergem la școli de dans, dacă în copilărie ne plăcea să umblăm pe poante, să ne apucăm să cântăm la un instrument fără să ne pese de rezultat, exact așa cum procedează copiii. Creația este o descătușare enormă a interiorului omenesc, în câteva note sau în liniile unui desen ies la suprafață aptitudini îngropate în subconștient. Și odată cu ele, bucuria de a ne exprima.
Mișcați-vă!
Țineți minte de câte ori ne certa bunica sau mama că "n-avem stare", că alergam și mergeam de colo-colo cât e ziulica de mare? Mișcarea echilibrează în mod ideal energiile, le consumă pe cele latente, înlocuindu-le cu altele proaspete. Mișcarea înseamnă și oxigen, sănătate, o stare de bine fizică, la început, apoi și psihică. Mișcarea ne împrumută agilitate, îți dă sentimentul de bine în pielea ta, mergi pe stradă cu capul sus, încrezător în puterile tale. De ce n-am păși și prin viață cu capul sus? Și-apoi, mișcarea te pune în legătură cu mediul. E suficient să ieși o jumătate de oră din casă ca să simți miresme, să auzi foșnete, să simți prezența peisajului verde în viața ta. Mai ales acum, când arborii se pregătesc să înmugurească și florile să te privească de peste gard, plimbarea devine o bucurie. E o plimbare prin viul lumii, o plimbare de suflet, un energizant cu efect garantat.
Plimbați-vă, deci! Dar și dansați, faceți gimnastică zilnic, acasă, în bucătărie sau dormitor. Întindeți-vă pe uși și ridicați-vă picioarele pe mobilele aflate la îndemână, mergeți cu bicicleta... Veți avea exact sentimentul pe care îl trăiați în copilărie, când vă adunați, fericiți, de la joacă, în fața unei bucăți mari de pâine unse cu marmeladă.
Dacă sunteți părinți, jucați-vă cu copiii. Încercați să pătrundeți în lumea lor. Să participați efectiv la joc, indiferent dacă înălțați împreună o cazemată de zăpadă, dacă declanșați o bătălie cu bulgări sau dacă, în primele zile cu soare, veți înălța un zmeu, împreună cu ei. Bucuria lor este prea sinceră și contaminantă, ca să nu vă lăsați molipsiți. În plus, jocurile de azi rememorează jocurile de ieri, când eroul lor erați dvs. Chiar dacă facem atât de rar apel la ea, memoria a înregistrat fotogramă de fotogramă. Asemeni unei arhive, memoria depozitează în ea nu doar imaginile jocurilor concrete - de-a prinselea, de-a baba oarba - ci mai ales libertatea aceea nemărginită, de a face ce vrei, când vrei, fără nicio constrângere. Cel mai scurt drum către fericire este să-l uităm, măcar o dată pe săptămână, pe TREBUIE!
Psiholog PATRICIA LALA