O temă extenuată: CENTENARUL

Ion Longin Popescu
Au trecut două luni de când ne aflăm în Anul 100 de la Marea Unire din 1918.

O sărbătoare regală, mo­nu­mentală, pe care ar trebui să o cinstim cu genunchiul pus pe pământ. De fapt, avem a cinsti trei centenare: 27 Mar­tie, unirea Basarabiei cu Țara; 28 No­iembrie, unirea fostului Ducat al Bucovinei cu Țara; 1 Decembrie, Marea Unire a Tran­silvaniei cu Țara - extaz național, care cu­prin­dea crearea României Mari, în hotarele căreia intrau și Dobrogea, și Insula Șerpilor, încă de la 14 Noiembrie 1878. S-au mai unit și alte țări ale Europei, majoritatea la sfârșitul celui dintâi război mondial, dar nu s-a mai văzut ca șase provincii și o insulă să fie adunate într-o singură țară, într-o perioadă scurtă de 59 de ani (24 ianuarie 1859, unirea Moldovei cu Țara Românească - 1 Decembrie 1918, unirea Tran­sil­vaniei și a celorlalte provincii românești cu țara)! Avem, așadar, șansa pe care și-ar fi dorit-o marii po­liticieni din 1918. Ar fi fericiți și Maniu, și Goldiș, și Vaida Voievod, și Pan Halippa, și Ion Inculeț, și Iancu Flondor și alții, să afle că o mare parte din opera lor de întemeietori ai națiunii române durează, încă, prin timp. Să le spunem că cinstim Țara pe care au zidit-o, că nu le-am uitat numele, că un secol de la Înfăptuirea lor a trecut repede, iar dramele istorice care au încercat să o anuleze au fost îngropate. Din nefericire, prezentul e nespus de urât! Atât în România, cât și în Basarabia, po­li­ticienii aflați la conducere nu merită țările pe care le stă­pânesc. Bucureștiul are o pătură conducătoare bez­me­tică, lipsită de patriotism, lacomă, obsedată de pro­priile beneficii. La Chișinău, bate toba rusească un în­stră­inat numit "președinte", care face tot ce poate ca să opreas­că lu­crarea europeană a guvernului. Este spe­riat că 50 de comune și orașe ale Basarabiei au semnat o De­clarație de reunire cu Țara Mamă, ca în 1918! Și în ne­putința lui nu e singur, tăricenii și drăgnenii de pe Dâm­­bovița, par, și ei, extenuați de ideea Centenarului. La București, Centenarul Unirii n-a devenit, încă, o urgență națională, deși clepsidra timpului curge repede. Nu există un pro­gram serios, conceput împreună cu Academia și cu marile universități. Politicienii ALDE și PSD au o sin­gură obsesie: oprirea acțiunilor "pe­ri­culoase" ale Justi­ției care le amenință existența frau­du­loasă. Intervine stra­da, cu zeci de mii de revoltați, inter­vine Comisia Eu­ro­peană, cu amenințări îngrijorătoare, intervine Con­siliul European, dar nu contează. În loc de repetiții pentru Unire, România pesedistă exersează autocrația, după model unguresc. De la Cotroceni nu se aude nici un îndemn, nici un sfat, nici o chemare națio­nală. Ba­sarabenii vor să vină la București, să refacă Uni­­rea, dar cu cine să stea de vorbă? Președintele e la schi, Tări­cea­nu e preocupat de liceul unguresc de la Târ­gu Mureș, și de gazele din Marea Neagră pe care vrea să le facă cadou... Dragnea conduce guvernul... Când și cine să piardă timpul cu Centenarul? Citând-o pe scri­i­toarea Irina Petraș din Cluj-Napoca, vom spune că "Cen­­te­narul este o idee extenuată". Limba latină este scoasă din școli, revistele literare sunt puse la coș, palatele publice din Ardeal sunt retrocedate bisericii ungurești. Ai zice că Budapesta serbează o sută de ani de Unire, iar nu Bucureștiul. Centenar? Societățile culturale din Transil­va­nia au programe, Iașiul, în frunte cu primarul "deza­vuat" pregătesc activități de excepție, doar statul și Gu­vernul se pregătesc pentru repetenție. Nici o mi­rare! Ci­ne conduce țara ca ei e imposibil să fi auzit de istorie!