Un pic de normalitate

Ciprian Rus
Când ești șef mare de partid și can­didat la o funcție importantă în stat sau în administrația publică, iar procurorii deschid un dosar de urmărire penală pe numele tău, normal este să faci un pas în spate, să te retragi din cursa electorală în ca­re erai implicat, să nu te mai agăți de funcțiile pe care le ai și să te pui la dis­poziția organelor de ur­mărire penală.

Mai ales dacă ești o persoană publică importantă, normal înseamnă a te pune la dispoziția jus­tiției, înseamnă să-ți aperi punctul de vedere, dacă se poate, prin intermediul avocaților angajați, și nu prin răfuieli personale cu judecătorii și procurorii. Iarăși, normal este să te prezinți la audieri și la termenele de judecată, nu să fugi din țară sau să îți cauți tot felul de alibiuri, ca să lipsești cu lunile sau cu anii. Firesc ar fi și să transmiți, cât se poate, faptul că ai încredere în justiție, pentru că dacă tu, cel care ai vizibilitate publică, influență politică și putere financiară nu ai încredere că ți se poate face dreptate, ce să mai creadă omul amărât, de la care tocmai te pregăteai să ceri votul? Iar dacă to­tul iese bine, iar judecătorii îi infirmă pe procurori, în baza probelor aduse de tine și de avocații tăi, ai toată liber­tatea să te întorci, juridic, împotriva celor care ți-au făcut o nedreptate și să ceri despăgubiri pentru asta. Ai pierdut o funcție, poate, ai pierdut imagine, ai pierdut niște ani, e perfect justificat să primești compensații. Așa se întâmplă în orice țară normală din lume: justiția e mai presus de toți și de toate. Con­damnări de 100% din dosare nu avem decât în dictaturi, nu și în democrații. Apoi, însuși faptul de a-ți demonstra nevinovăția la capătul unui proces mediatizat e în măsură să-ți dea elanul de a o lua de la capăt, de a reveni în forță în politică. Cam așa stau lucrurile în țările civilizate... Și chiar și la noi, în cazul lui Ludovic Orban, președinte PNL și fost candidat la primăria Bucu­reștiului. Departe de a fi un caz nor­mal, el este unul excepțional. Orban a fost achitat, luni, definitiv, de instanță, după ce fusese acuzat de procurori că ar fi cerut bani de la bogătani ca să-și plă­tească aparițiile publice pe la di­ver­se televiziuni. E o practică despre care se vorbește de ani de zile, în spatele ușilor închise. În dosarul lui Ludovic Orban, fapta nu a putut fi demonstrată de procurori. Dar nu despre dosarul Orban e vorba, ci despre un anume fel de a te comporta ca politician, când fap­­tele tale intră sub incidența legii. Iar aici Ludovic Orban a procedat exem­­­plar, ca un veritabil politician oc­c­iden­tal. Nu s-a agățat de candidatură, nu s-a victimizat prin presă, nu și-a tras par­tidul în scandal, nu a fugit de ju­­de­cată, nu s-a ascuns prin Costa Ri­ca. Ceea ce la alții sunt gesturi la or­di­nea zilei, la noi au ajuns gesturi de re­marcat și de lăudat! O facem și noi aici, poate se vor molipsi și alți politi­cieni români de un pic de normalitate...